vineri, 20 martie 2015

Schitul Darvari, oază de linişte şi spiritualitate, partea I





   În miez de noapte, când toată lumea se culcă şi traficul se opreşte, cineva începe să se roage fierbinte .Căci dacă oamenii sunt apăsaţi de griji şi necazuri, au nevoie să fie purtaţi pe braţe în rugăciune .Asta fac preoţii şi călugării de la Schitul Darvari în fiecare zi…
  

    
       Este greu de crezut că în inima Bucureştilor, în mijlocul tumultului şi al agitaţiei oraşului, în care viaţa se desfăşoară cu viteză din ce în ce mai mare, se află o mănăstire. Când am intrat în curtea Schitului Darvari, am avut senzaţia că mă aflu undeva în vârf de munte. Odată ce ai păşit înăuntru, ritmul vieţii încetineşte instantaneu şi liniştea ţi se aşează pe chip.
  Când am ajuns, slujba de dimineaţă se încheiase. Dinspre Sfântul Altar se auzea o muzică liniştitoare.Spaţiul intim, accentuat de lumina difuză şi muzica psaltică, alungă încet grijile şi tulburările sufletului. Icoanele tăcute par că privesc şi ascultă tainic bătăile inimilor credincioşilor, care fac popas aici înainte să-şi continue drumul prin lume. Din punctul în care mă aşez, observ o doamnă care îngenunchează la icoana Mântuitorului şi stă aşa în rugăciune minute în şir.Când se întoarce să plece, îi observ  faţa strălucind de lacrimile  pocăinţei ; un copil cu ghiozdanul în spate aleargă bucuros la icoana Maicii Domnului din faţa altarului, o mângâie şi o sărută; un tânăr intră şi se opreşte fix în faţa icoanei Maicii Domnului Prodromiţa , îşi pune mâna dreaptă în dreptul inimii, face o reverenţă cu respect, apoi se întoarce şi pleacă…

O istorie zbuciumată

     

     Schitul a supravieţuit chiar dacă istoria, cu urcuşuri şi coborâşuri, a încercat să-l doboare. El este astăzi un loc binecuvântat, unde credincioşii găsesc mângâiere duhovnicească şi sfaturi ziditoare.Anul în care povestea lui a început să se scrie este 1834. Gândit iniţial ca un loc de rugăciune pentru membrii familiei Mihail şi Elena Darvari şi apropiaţii acestora, micul  paraclis al familiei nobilului grec arăta ca  o bisericuţă modestă , fără turle, înconjurată de ziduri. Pentru că nu avea cine să  slujească, un an mai târziu, au fost aduse 12 călugăriţe de la Mănăstirea Pasărea şi Ciorogârla împreună cu Maica Stareţă Sofia. Slujbele erau săvârşite de preoţi de mir. Secularizarea din 1864 a decis însă închiderea schitului.Prin urmare, măicuţele au fost trimise înapoi la mănăstirile de unde veniseră.O vreme, schitul a rămas în paragină. Între anii 1869- 1959, în Schitul Darvari au vieţuit călugări români de la schitul românesc « Prodromul » din Muntele Athos, datorită unei înţelegeri iniţiale dintre ctitor şi aceştia. Înţelegerea presupunea un fel de troc  duhovnicesc în care ctitorul oferea călugărilor  găzduire timp de 5-6 luni pe an cât strângeau ajutoare. În schimb ei săvârşeau slujbe după tipic athonit, cunoscut fiind faptul că aceştia duceau o viaţă austeră şi riguroasă, preoţii respectând rânduiala corectă. Călugării au făcut chiar mai mult : au înfiinţat o editură misionară şi o fabrică de lumânări pentru nevoile proprii. Primul stareţ din perioada călugărilor athoniţi a fost Schimonahul Isaia.I-a urmat Arhimandritul Simeon Ciumandra, ale cărui sfaturi duhovniceşti şi preocupări intelectuale erau apreciate de marile personalităţi ale vremii, oameni de cultură, politicieni, artişti. Au fost văzuţi intrând în chilia sa: Tudor Arghezi, Gheorghe Anghel, Şerban Tanasenco şi alţii.
    Biserica este reparată în anul 1894 de epitropul  Nicolae Darvari, care o înfrumuseţează cu o turlă  şi un pridvor. O altă reparaţie are loc în 1934, efectuată de către nepotul ctitorului, generalul Mihail Darvari. Acesta desfiinţează vechea biserică şi construieşte din temelii o clădire de zid după planul arhitectului Gheorghe Simotta, o îmbinare între stilurile oltenesc şi muntenesc.Biserica este compartimentată în altar, naos şi pronaos. Turla are formă octogonală , cu ferestre înalte. Pictura interioară în frescă este executată de pictorul Iosif  Keber. Tâmpla este din lemn, lucrată în foiţă de aur, cu icoanele originale. Cele patru icoane mari de la catapeteasmă sunt aduse de ctitor de la biserica Slăveni-Olt şi datează din secolul al XVIII-lea.Tot atunci se construiesc şi chiliile...
      În anul 1959, o hotărâre arbitrară a regimului comunist închide porţile schitului.Cei 13 călugări, împreună cu stareţul lor, sunt forţaţi să se mute la Mănăstirea Cernica, lăcaşul devenind biserică de mir.Schitul îşi revine după  revoluţie, când pictura acoperită de fum este restaurată sub atenta supraveghere a părintelui Sofian Boghiu.La 31 martie 1996, Schitul Darvari redevine aşezământ monahal, stareţ fiind numit părintele Ambrozie Meleacă, venit de la Mănăstirea Crasna de Prahova.De atunci aşezământul a cunoscut o revenire spectaculoasă, a fost reconstruită clopotniţa, un corp de chilii, un paraclis , un magazin de obiecte bisericeşti, stăreţia, trapeza...

Icoana nefăcută de mână omenească

  Pe peretele din partea stângă a naosului se află copia icoanei Maicii Domnului Prodromiţa al cărei chip nu este zugrăvit de mână omenească.Povestea icoanei originale  începe la 1863, când părinţii Nifon (primul stareţ al schitului românesc Prodromul din Muntele Athos)  şi Nectarie întâlnesc la Iaşi un pictor pe nume Iordache Nicolau, care se învoieşte să picteze chipul Maicii Domnului. Au hotărât atunci ca, pe tot parcursul lucrului, pictorul să postească dimineaţa, iar după ce va mânca, în ziua aceea să nu mai lucreze. Iată ce mărturiseşte autorul: “ după ce am terminat veşmintele, m-am apucat să lucrez feţele Maicii Domnului şi a Domnului nostru Iisus Hristos, iar după ce am dat gata mâna întâia şi a doua, apucându-mă de noapte ca să termin de zugrăvit, privind eu la chipuri am văzut că totul a ieşit dimpotrivă, fapt pentru care m-am mâhnit, socotind că mi-am uitat meşteşugul(…) După ce m-am trezit a doua zi , mai întâi am făcut trei metanii Maicii Lui Dumnezeu, rugându-mă să-mi lumineze mintea  ca să pot isprăvi Sfânta Icoană; şi curând m-am dus să mă apuc de lucru.O, preaslăvite minunile Maicii Lui Dumnezeu! Am găsit chipurile terminate desăvârşit, precum se vede.Eu văzând această minune, n-am mai îndrăznit să pun condeiul pe ea…” Copiile Icoanelor Maicii Domnului Prodromiţa  şi a Sfântului Nicolae au fost dăruite Schitului Darvari în anul 1922 de către Sfinţii Părinţi din Muntele Athos, în vremea când erau găzduiţi aici. Când schitul a fost închis, în anul 1959, cele două icoane s-au pierdut. După câteva zeci de ani, timp în care nu s-a ştiut nimic de ele,  icoana Sfântului Nicolae fost găsită la Patriarhie , iar în 1996, când schitul a fost reactivat, un călugăr a adus icoana Maciii Domnului Prodromiţa. Iată cuvintele spuse de călugăr:  « când s-a desfiinţat schitul, tot umblam  şi mă uitam cu durere în suflet la bisericile care se dărâmau  ori se desfiinţau…Aşa am recuperat mai multe obiecte sfinte, printre care şi această icoană pe care am ţinut-o la mine până ce prigoana a trecut ».Pentru călugării de la Darvari, regăsirea icoanei a fost o bucurie nesfârşită şi un miracol.De atunci au fost martorii multor minuni în vieţile credincioşilor, care se roagă la această icoană. Pentru ea a fost compusă o cântare tulburătoare ce poate fi ascultată la slujba Paraclisului Maicii Domnului.


Georgeta Istrate

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu