În miez de noapte, când toată
lumea se culcă şi traficul se opreşte, cineva începe să se roage fierbinte .Căci
dacă oamenii sunt apăsaţi de griji şi necazuri, au nevoie să fie purtaţi pe
braţe în rugăciune .Asta fac preoţii şi călugării de la Schitul Darvari în
fiecare zi…
Este greu de crezut că în inima
Bucureştilor, în mijlocul tumultului şi al agitaţiei oraşului, în care viaţa se
desfăşoară cu viteză din ce în ce mai mare, se află o mănăstire. Când am intrat
în curtea Schitului Darvari, am avut senzaţia că mă aflu undeva în vârf de
munte. Odată ce ai păşit înăuntru, ritmul vieţii încetineşte instantaneu şi
liniştea ţi se aşează pe chip.
Când am ajuns, slujba de
dimineaţă se încheiase. Dinspre Sfântul
Altar se auzea o muzică liniştitoare.Spaţiul intim, accentuat de lumina difuză
şi muzica psaltică, alungă încet grijile şi tulburările sufletului. Icoanele
tăcute par că privesc şi ascultă tainic bătăile inimilor credincioşilor, care
fac popas aici înainte să-şi continue drumul prin lume. Din punctul în care mă
aşez, observ o doamnă care îngenunchează la icoana Mântuitorului şi stă aşa în
rugăciune minute în şir.Când se întoarce să plece, îi observ faţa strălucind de lacrimile pocăinţei ; un copil cu ghiozdanul în spate aleargă
bucuros la icoana Maicii Domnului din faţa altarului, o mângâie şi o sărută; un
tânăr intră şi se opreşte fix în faţa icoanei Maicii Domnului Prodromiţa , îşi
pune mâna dreaptă în dreptul inimii, face o reverenţă cu respect, apoi se întoarce
şi pleacă…
O istorie
zbuciumată
Schitul a supravieţuit chiar dacă istoria,
cu urcuşuri şi coborâşuri, a încercat să-l doboare. El este astăzi un loc
binecuvântat, unde credincioşii găsesc mângâiere duhovnicească şi sfaturi
ziditoare.Anul în care povestea lui a început să se scrie este 1834. Gândit
iniţial ca un loc de rugăciune pentru membrii familiei Mihail şi Elena Darvari
şi apropiaţii acestora, micul paraclis
al familiei nobilului grec arăta ca o
bisericuţă modestă , fără turle, înconjurată de ziduri. Pentru că nu avea cine
să slujească, un an mai târziu, au fost
aduse 12 călugăriţe de la Mănăstirea Pasărea şi Ciorogârla împreună cu Maica
Stareţă Sofia. Slujbele erau săvârşite de preoţi de mir. Secularizarea din 1864
a decis însă închiderea schitului.Prin urmare, măicuţele au fost trimise înapoi
la mănăstirile de unde veniseră.O vreme, schitul a rămas în paragină. Între
anii 1869- 1959, în Schitul Darvari au vieţuit călugări români de la schitul
românesc « Prodromul » din Muntele Athos, datorită unei înţelegeri
iniţiale dintre ctitor şi aceştia. Înţelegerea presupunea un fel de troc duhovnicesc în care ctitorul oferea
călugărilor găzduire timp de 5-6 luni pe
an cât strângeau ajutoare. În schimb ei săvârşeau slujbe după tipic athonit,
cunoscut fiind faptul că aceştia duceau o viaţă austeră şi riguroasă, preoţii
respectând rânduiala corectă. Călugării au făcut chiar mai mult : au
înfiinţat o editură misionară şi o fabrică de lumânări pentru nevoile proprii. Primul
stareţ din perioada călugărilor athoniţi a fost Schimonahul Isaia.I-a urmat Arhimandritul
Simeon Ciumandra, ale cărui sfaturi duhovniceşti şi preocupări intelectuale
erau apreciate de marile personalităţi ale vremii, oameni de cultură,
politicieni, artişti. Au fost văzuţi intrând în chilia sa: Tudor Arghezi,
Gheorghe Anghel, Şerban Tanasenco şi alţii.
Biserica este reparată în anul 1894 de
epitropul Nicolae Darvari, care o
înfrumuseţează cu o turlă şi un pridvor.
O altă reparaţie are loc în 1934, efectuată de către nepotul ctitorului,
generalul Mihail Darvari. Acesta desfiinţează vechea biserică şi construieşte
din temelii o clădire de zid după planul arhitectului Gheorghe Simotta, o
îmbinare între stilurile oltenesc şi muntenesc.Biserica este compartimentată în
altar, naos şi pronaos. Turla are formă
octogonală , cu ferestre înalte. Pictura interioară în frescă este executată de
pictorul Iosif Keber. Tâmpla este din
lemn, lucrată în foiţă de aur, cu icoanele originale. Cele patru icoane mari de
la catapeteasmă sunt aduse de ctitor de la biserica Slăveni-Olt şi datează din
secolul al XVIII-lea.Tot atunci se construiesc şi chiliile...
În anul 1959, o hotărâre arbitrară a regimului
comunist închide porţile schitului.Cei 13 călugări, împreună cu stareţul lor,
sunt forţaţi să se mute la Mănăstirea Cernica, lăcaşul devenind biserică de
mir.Schitul îşi revine după revoluţie,
când pictura acoperită de fum este restaurată sub atenta supraveghere a
părintelui Sofian Boghiu.La 31 martie 1996, Schitul Darvari redevine aşezământ
monahal, stareţ fiind numit părintele Ambrozie Meleacă, venit de la Mănăstirea
Crasna de Prahova.De atunci aşezământul a cunoscut o revenire spectaculoasă, a
fost reconstruită clopotniţa, un corp de chilii, un paraclis , un magazin de
obiecte bisericeşti, stăreţia, trapeza...
Icoana nefăcută de mână omenească
Pe peretele din partea stângă a
naosului se află copia icoanei Maicii Domnului Prodromiţa al cărei chip nu este
zugrăvit de mână omenească.Povestea icoanei originale începe la 1863, când părinţii Nifon (primul
stareţ al schitului românesc Prodromul din Muntele Athos) şi Nectarie întâlnesc la Iaşi un pictor pe
nume Iordache Nicolau, care se învoieşte să picteze chipul Maicii Domnului. Au hotărât atunci ca, pe tot parcursul lucrului,
pictorul să postească dimineaţa, iar după ce va mânca, în ziua aceea să nu mai
lucreze. Iată ce mărturiseşte autorul: “ după ce am terminat veşmintele, m-am
apucat să lucrez feţele Maicii Domnului şi a Domnului nostru Iisus Hristos, iar
după ce am dat gata mâna întâia şi a doua, apucându-mă de noapte ca să termin de
zugrăvit, privind eu la chipuri am văzut că totul a ieşit dimpotrivă, fapt
pentru care m-am mâhnit, socotind că mi-am uitat meşteşugul(…) După ce m-am
trezit a doua zi , mai întâi am făcut trei metanii Maicii Lui Dumnezeu,
rugându-mă să-mi lumineze mintea ca să
pot isprăvi Sfânta Icoană; şi curând m-am dus să mă apuc de lucru.O,
preaslăvite minunile Maicii Lui Dumnezeu! Am găsit chipurile terminate
desăvârşit, precum se vede.Eu văzând această minune, n-am mai îndrăznit să pun
condeiul pe ea…” Copiile Icoanelor Maicii Domnului Prodromiţa şi a Sfântului Nicolae au fost dăruite
Schitului Darvari în anul 1922 de către Sfinţii Părinţi din Muntele Athos, în
vremea când erau găzduiţi aici. Când schitul a fost închis, în anul 1959, cele
două icoane s-au pierdut. După câteva zeci de ani, timp în care nu s-a ştiut
nimic de ele, icoana Sfântului Nicolae
fost găsită la Patriarhie , iar în 1996, când schitul a fost reactivat, un
călugăr a adus icoana Maciii Domnului Prodromiţa. Iată cuvintele spuse de
călugăr: « când s-a desfiinţat
schitul, tot umblam şi mă uitam cu
durere în suflet la bisericile care se dărâmau
ori se desfiinţau…Aşa am recuperat mai multe obiecte sfinte, printre
care şi această icoană pe care am ţinut-o la mine până ce prigoana a trecut ».Pentru
călugării de la Darvari, regăsirea icoanei a fost o bucurie nesfârşită şi un
miracol.De atunci au fost martorii multor minuni în vieţile credincioşilor,
care se roagă la această icoană. Pentru ea a fost compusă o cântare
tulburătoare ce poate fi ascultată la slujba Paraclisului Maicii Domnului.
Georgeta Istrate
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu