marți, 14 aprilie 2015

Crâmpeie din jurnalul unei îndrăgostite - Ea speră că iubitul îi împărtăşeşte cuvintele şi trăirile...






  Iubitule, tu m-ai făcut să găsesc suflare în pustie. Pe măsură ce te descopăr, sunt fascinată. Până să vii în viaţa mea, singurătatea mi-a fost cel mai dorit adăpost. Căci, deşi eram însoţită, eram atât de singură încât, uneori, simţeam că umblu ca o nebună în deşert în căutarea unei picături de apă. Când nu se mai vedea decât sfârşitul, ai apărut tu şi mi-ai înflorit deşertul. Aveai apa la tine, aveai pământul şi soarele. Te iubesc, sufletul meu!

   Când ne-am apropiat, când tu ai început să-mi spui cuvinte frumoase, am fost uimită. Atât de uscat îmi era sufletul încât o privire caldă sau un cuvânt frumos mi se păreau nefireşti, având în vedere că în loc de cuvinte de dragoste primisem toată viaţa înjurături şi blesteme. Şi iată că tu mi-ai arătat că între ură şi dragoste este o linie foarte subţire. M-ai luat de mână şi m-ai trecut graniţa. Apoi mi-ai arătat ce este dragostea. Îţi mulţumesc, dragul meu!

  Îmi e dor de soarele meu, să-i simt căldura, mirosul, să-i văd lumina din privire, iar aerul să fie parfumat de flori de tei şi prin copaci să cânte mierla.  Nu ştii pe unde s-a pierdut soarele meu cu inima plină de dragoste? Te iubesc, frumosule!

   Iubitule, se uită o doamnă teribil de insistent la mine. Cred că ştiu de ce. Am pe buze amprenta sărutului tău care mă face specială. Zâmbeşti?

   Spuneam că eşti atât de frumos încât cerul albastru se intimidează, amuţeşte, se linişteşte de uimire când te vede. Te ador, frumosule!

Georgeta Istrate

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu