El și ea





când cu plete-ntunecoase, ziua tainic se-nvelește
ea aleargă spre iubitul ce cu totul o dorește,
strada zumzăie de glasuri, ca și valul de ocean,
luna rece și aprinsă îi privește prin ochean

deodată-n a ei față se ridic-un zid de trupuri,
sunt adolescenți ieșiți proaspăt de la cursuri,
printre dânșii-și face cale căci, se vede, ea  zorește,
să ajungă cât mai iute la băiatul ce-o iubește

luna și-a aprins obrajii fiindcă noaptea se-ntețește
oare fata va ajunge la băiatul ce-o iubește?!
iiii! dar cine-o prinde-n brațe drept în mijlocul mulțimii?
cine are-atât tupeu să o țină-n văzul lumii?

mută și preocupată, pe străin fata-l împinge
dară el în loc s-o lase, iată că mai tare-o strânge,
își ridic-a ei privire spre a-i spune câteva,
când un zâmbet și o șoaptă îi sună-n ureche-așa:

te ador, frumoasa mea!
mi te-am prins și nu ți-oi da
voie să te depărtezi
m-am ascuns să nu mă vezi!

luna suflă ușurată de tabloul ce-l privește,
pentru-o clipă strada cu-a ei zumzete-amuțește,
fericiți un el și-o ea se strecoară prin mulțime
și se pierd spre steaua care le va fi de-acum lumină.


Georgeta Istrate

2 comentarii:

  1. Cred ca este printre cea mai frumoasa poezie.Te-ai intrecu pe tine insati Getuta

    RăspundețiȘtergere
  2. Superbe versuri! Așa cum ne-ai obișnuit deja....Felicitări! Este o plăcere să poposesc pe blogul tău, Georgeta!

    RăspundețiȘtergere

La psiholog. De vorbă cu Florentina: Forța cuvintelor stă în emoția rostirii

  - Cât de importante sunt cuvintele? Care este puterea lor?   -   Cuvintele se formează în interiorul nostru. Limbajul este un rezult...