Copiii astei toamne

copacii grei de toamnă au frunze arămii

prin ele vântul suflă când iute, când timid,

pe zi ce trece străzile-s mai cenușii

și norii tot mai negri amenință cu frig

tu zici să mergi cu mine în locuri păduroase,

pe unde frunza cade în straturi tot mai groase,

pădurea-i tot mai rară și-acum or să răsară

de după crengi uscate, sprintene căprioare...

să mergem dar, iubite, căci e toamna iubirii

pe care-o traversăm ținându-ne de mână,

să-ntindem așternutul luminii și-al culorii

să ne făgăduim că fi-vom împreună

pădurea parfumată-n miresmele din basme

ascultă pașii noștri ca pe o melodie,

îmbrățișați, părem copiii astei toamne

om, frunze colorate, lună printre copaci – totul este magie!

Georgeta Istrate