marți, 4 noiembrie 2014

Monumente demolate - Biserica Enei (IV)



Desființarea unor instituții ce protejau patrimoniul
    
   Fără aprobările organismelor  ce protejau monumentele, fără împlinirea prevederilor legii , din ordin de sus , Biserica Enei (cuprinsă în lista monumentelor istorice, întocmită prin îngrijirea istoricului Nicolae Iorga ) a fost demolată în 15-20 aprilie 1977. Refuzul Comisiei Monumentelor Istorice de a-și da acordul  pentru demolare  și protestele unor oameni  de cultură au atras desființarea  acestei comisii, de astă dată printr-un decret  în toată regula, semnat de președintele Ceaușescu, pe data de 1 decembrie 1977.
   Comisiunea Monumentelor Istorice luase ființă prin Decretul regal nr.3658 din 17 noiembrie 1892 care promulga Legea pentru  conservarea și restaurarea  monumentelor publice, votată de Senat  la 27 martie și de Cameră la 27 mai  a aceluiași an. Era rodul unei strădanii  de decenii ale intelectualității românești de a pune  sub ocrotire patrimoniul național. Acest for, care a format  specialiști și a fost slujit  de multe personalități  ale culturii în activitatea susținută  timp de 85 de ani (1892-1977), a reușit  pe de o parte să realizeze un inventar general al monumentelor țării, iar pe de altă parte s-au făcut numeroase restaurări și acțiuni de salvare (a monumentelor propriu-zise, a cadrului lor arhitectural sau natural, etc.). Decretul de desființare  din 1977 a întrerupt brusc șantierele  ce erau în curs (abandonate fără nicio măsură de protecție) și a deschis drum liber dezastrului  demolărilor ce au urmat  timp de 12 ani, până în 1989 (Lidia Anania, Bisericile osândite de Ceaușescu, 1995, p. 20-21).

Amintirea Bisericii Enei
     
    Biserica Enei, cu un altar vechi  de 366 de ani (1611-1977), monument istoric de la începutul  sec XVII, ce marca prin arhitectura sa  începutul unei epoci de construcție, definită mai târziu ca stil brâncovenesc, ar fi putut îmbogăți și astăzi  zona centrală a orașului, păstrând vie o tradiție arhitectonică  și spirituală.
    În locul ei s-a reconstruit blocul Dunărea, cu o cârciumă și mai mare, la parter. S-a păstrat doar obiceiul locului, de traversare pe scurt între bulevard și strada Academiei, dar nu printr-o grădină și pe lângă un monument al istoriei, arhitecturii și artei, ci printr-un fel de culoar  îngust și accidentat, mai neprimitor  prin activitățile gospodărești  ale restaurantului și gunoaielor blocurilor.
  Referitor la inventarul mobil  de preț al bisericii, părintele  paroh Stan Dimancea spune că mobilierul din biserică, catapeteasma, icoane împărătești, strane, sumedenie de cărți , dintre care unele grecești, s-au transportat  în mare grabă  la mănăstirea Antim, iar ulterior la mănăstirea Căldărușani. O oarecare supraveghere s-a făcut din partea unor lucrători  de la Institutul de Artă. Condițiile în care s-a petrecut totul au dus și la unele pierderi. La Institutul de Artă trebuie  să se afle: piatra  cu numele ctitorilor, pisania de deasupra ușii, poate ușa de la intrare , jețul arhieresc, piesă de mare valoare  artistică, care a fost expus de mai multe ori peste hotare, ca exemplu de artă feudală  românească. (Anania, Bisericile osândite de Ceaușescu, 1995, p. 20-21).

Georgeta Istrate

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu