marți, 4 noiembrie 2014

Monumente demolate - Biserica Enei (III)




 Ultima slujbă de Înviere la Enei
  
 Vineri 4 martie se prăbușește colțul  spre bulevard și Universitate al blocului Dunărea. Se trece rapid, zi și noapte, sub conducere militară, cu soldați în termen, la demolarea lui, în vederea salvării eventualilor supraviețuitori.  La fel s-a procedat  cu toate celelalte blocuri căzute. În acele zile fierbinți, se  trăia tensionat, în atmosfera doliului național, a luptei cu dărâmăturile. În paralel, armata de medici era direct angajată în lupta cu moartea, pentru găsirea  supraviețuitorilor. Ca o dovadă a faptului că biserica nu fusese afectată de cutremur, la câteva zile, o comisie formată din  specialiști ai Institutului  de Construcții și ai Direcției Patrimoniului Cultural Național cercetează biserica  și casa parohială. Aceasta transmite preotului următoarele: "Edificiile  sunt în bună stare, puteți sluji în biserică fără nicio grijă, puteți locui în casa parohială, fără să vă faceți niciun fel de probleme". Înainte de Sărbătoarea Paștelui,  biserica era în curățenie,  căci începea  Săptămâna Patimilor. În noaptea de 10 aprilie 1977 se oficiază – cu o notă de tragism și religiozitate mai puțin obișnuite  după 1944 – ultima Înviere  la Biserica Enei, cu incinta plină de locuitorii cartierului  și muncitorii de la demolări. Această ultimă slujbă de înviere, cu marea de luminițe aprinse  ce se revărsau printre dărâmături pe bulevard, a supărat, se pare, în mod deosebit Puterea. 

O vizită neașteptată și începutul sfârșitului
   
  A doua zi de Paște, preotul paroh  primește vizita  unor înalte persoane oficiale, care, după ce se miră că biserica este nevătămată, cer încetarea slujbelor, sub pretextul pericolului ce-l reprezintă lucrările  de demolare a blocului vecin. În mod ciudat, la câteva nopți după această vizită, brațul unei macarale, ce lucra  la demolarea blocului Dunărea,  lovește printr-o manevră greșită  turla-clopotniță, care însă rezistă. Era noaptea de 13 aprilie 1977. Din acest moment se aglomerează dovezile  asupra ordinului de demolare  a bisericii primit de sus. Departamentul Cultelor și Cabinetul Patriarhal  pun în vedere preotului să părăsească  temporar biserica  și casa parohială. În noaptea de 22 aprilie  1977, biserica este lovită din nou, în peretele de sud, de astă dată făcându-se o spărtură  sub golul ferestrei. La data de 1 mai 1977, biserica era la pământ. Importante sunt documentele  deținute de Direcția Monumentelor, Ansamblurilor și Siturilor Istorice  privitoare la acest monument. Din corespondența purtată  între acest for, pe de o parte, și Departamentul Cultelor, Ministerul Turismului, Institutul Proiect București  și Institutul de proiectare  Carpați pe de altă parte, rezultă că încă din anul 1969 exista indicația  de a se acoperi biserica  cu un bloc de nouă  etaje, prin ocuparea spațiului verde  spre strada Biserica Enei. La toate solicitările de avize, Direcția Monumentelor  Istorice se opune proiectului, susținând necesitatea  păstrării spațiului verde  aferent bisericii și intenția  de a se întreprinde o restaurare  științifică care să-l pună mai bine în valoare. Asupra atacării bisericii  în noaptea de 22 aprilie 1977, raportul de expertiză al IGSIC, sub semnătura inspectorului  general de stat, ing. Mircea Georgescu, consemnează: "În ziua de  22 aprilie 1977, orele 2, ca urmare a lucrărilor de demolare  la blocul Dunărea, s-a produs un accident tehnic  prin căderea unui volum  important de elemente  de construcții peste clădirea bisericii. Ca urmare, fațada dinspre sud  a fost în mare parte distrusă. Această parte făcea corp comun cu  bolta de susținere  a turlei dinspre vest. S-a mai constatat că și celelalte bolți  ale turlei principale dinspre est  sunt puternic avariate , fie crăpate, fie fisurate. De asemenea, și fațada dinspre nord  a bisericii prezintă crăpături  între cele două turle. Ținând seama de cele arătate, precum și de faptul că biserica  se află într-o zonă dens locuită, pe o arteră principală de circulație, se impune demolarea acesteia". Și de astă dată , la solicitarea acordului  pentru demolare, cerut de Departamentul Cultelor- Direcția studii, relații externe, protocol ( director Eugen Munteanu, adresa nr.8257 din 25 aprilie 1977), Direcția Patrimoniului Cultural Național (cu adresa 4301 aprilie 1977) răspunde: "Aprobarea solicitată nu intră în atribuțiile directe ale DPCN. Pentru demolarea unui obiectiv-monument istoric, este necesară  întocmirea unei documentații  cât mai complete (relevee și fotografii) ce va fi supusă discuțiilor  Comisiei Centrale de Stat  a Patrimoniului Cultural Național, după care, în cazul avizării, este necesară elaborarea  unui proiect de HCM ce va fi supus aprobării Consiliului de Miniștri, în conformitate cu legislația în vigoare" (HCM 661,  1955).

Georgeta Istrate

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu