joi, 16 octombrie 2014

Același praf de stele...






în zori natura-n rouă-i adormită
respir seninătatea-i lină,
eu merg pe drum și sunt dezamăgită
că-n aste clipe nu ești lângă mine

și-aș vrea

să alergăm desculți și liberi pe străzi înrourate
privindu-ne în ochi, de dragoste mânați,
să ne simțim copiii a toți și-a toate
cu dor și cu iubire să fim pe veci legați

și într-o zi frumoasă ca soarele de mai,
ținându-ne de mână, spre stele vom zbura,
în urmă o poveste vom lăsa
și un refren ce-ncepe cu:mai stai!

și ne-om iubi cât fi-va lumină pe pământ
căci Ziditorul, atunci când ne-a creat,
același praf de stele și același legământ
până și aceeași soartă El ne-a dat!

Georgeta

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu