vineri, 17 octombrie 2014

Dimitrie Cantemir (II)




Istoria ieroglifică

   A fost scrisă între anii 1703-1705.  Este considerată prima încercare de roman politic-social. Cantemir satirizează lupta pentru domnie dintre partidele boiereşti din ţările române. Această luptă alegorică se reflectă printr-o dispută filosofică între două principii, simbolizate de Inorog şi Corb. Lucrarea cuprinde cugetări, proverbe şi versuri care reflectă influenţa poeziei populare. În istoria ieroglifică, Dimitrie Cantemir  tratează viaţa politică din Muntenia şi Moldova  primilor ani ai secolului  XVIII, cu frământările, conflictele şi luptele  dintre marile familii boiereşti ale Cantacuzinilor, Cantemireştilor, într-o formă alegorică. Este o operă barocă , greu de introdus într-o specie literară. Criticii au considerat-o: un roman politic de aventuri, memorii, jurnal, eseu filozofic, fabulă, pamflet politic...  Opera îmbină mai multe specii şi genuri literare , precum şi o gamă largă de expunere: naraţiunea, monologul artistic, proza lirică, fraza rimată în interiorul textului, descrierea etc. Deşi greoaie la lectură, din cauza frazei latineşti care-i era atât de familiară autorului, opera are o importanţă deosebită, fiind considerată de George Călinescu singura operă literară viabilă din perioada veche. Tema o constituie conflictul dintre Brâncoveni şi Cantemireşti pentru ocuparea tronului Moldovei de către Mihail Racoviţă, o rudă a domnitorului din Ţara Românească, în defavoarea fraţilor Cantemir. Conflictul s-a manifestat între anii 1688-1705 şi este prezentat sub forma alegoriei luptei dintre Ţara Păsărilor şi Ţara Patrupedelor, vreme de 17 ani. De ce foloseşte Cantemir alegoria? Poate că a ales această formă de expunere în scop defensiv, pentru a putea vorbi liber, în voie despre evenimente si personalităţile contemporane. Atribuind figuri  groteşti duşmanilor săi, Cantemir încearcă o revanşă, chiar dacă arma a fost pana şi cerneala. Opera are o valoare  documentară, istorică, deoarece oferă informaţii valoroase despre Moldova, Ţara Românească, Curtea Otomană, răscoalele ţăraneşti pentru obţinerea tronului[1]. De asemenea, Istoria ieroglifică are o valoare autobiografică, căci, în timp ce povesteşte despre alţii, Cantemir spune multe lucruri şi despre sine. De aici ne putem da seama de drama pe care o trăia, căci Cantemir a cunoscut puterea, dar i s-a luat pe nedrept. Opera aceasta poate fi considerată  modernă , exprimând sentimentul de înstrainare, de însingurare şi de imposibilitate de a comunica cu ceilalţi. Portretele sunt realizate prin exagerare în sens pozitiv şi negativ. Personajele sunt definite complex, prin portret fizic, prin fapte, prin dialog si monolog, prin discursuri.O foarte frumoasă pagină este lamentaţia inorogului. Deşi lucrarea  cuprinde evenimentele dintre 1705-1707, prin rememorarea inorogului,  evenimentele coboară pâna în anul  1608. 
            Există o potrivire perfectă  între masca animalieră şi personaj. Astfel, masca inorogului este  simbol al omului superior, neînţeles de cei din jurul său. Subiectiv, el creează din Constantin Brâncoveanu o mască animalieră dezagreabilă: Corbul, care sugereaza lăcomie nemasurată. Romanul se termină cu o împăcare relativă între cele două familii domnitoare.

Opera filozofică

     Cantemir a fost primul scriitor român de lucrări filozofice propriu-zise. Gândirea lui filozofică reflectă lupta dintre concepţiile religioase medievale şi cele laice moderne, vădind tendinţe înaintate, raţionaliste. El a subliniat rolul simţurilor şi al experienţei în cunoaştere, a afirmat existenţa cauzalitaţii şi legalităţii în natură şi societate şi şi-a exprimat încrederea în puterea ştiinţei şi a raţiunii omeneşti.

-Divanul sau Gâlceava înţeleptului cu lumea sau Giudeţul sufletului cu trupul, scrisă în română şi tipărită la Iaşi,  în anul 1698. Această operă este prima lucrare filozofică românească. În această lucrare întâlnim disputele medievale despre timp, suflet, natură sau conştiinţă. Dimitrie Cantemir sugerează superioritatea omului asupra celorlalte vieţuitoare, face din om un stăpân al lumii, susţine superioritatea vieţii spirituale asupra condiţiei biologice a omului, încearcă să definească concepte filosofice şi să alcătuiască o terminologie filozofică.

    - Imaginea tainică a ştiinţei sacrosante,  1700, lucrare filozofică în care încearcă să integreze fizica într-un sistem teist, un fel de împăcare între ştiinţă şi religie, între determinismul ştiinţific şi metafizica medievală. Cantemir manifestă un interes deosebit pentru astrologie şi ştiinţele oculte, sacre, specifice Renaşterii.

Muzicianul Dimitrie Cantemir

                 -Kitab-i-musiki, Cartea muzicii, scrisă în limba turcă, este una dintre primele lucrări ale savantului domnitor, concepută în perioada vieţii acestuia din Istambul. Lucrarea cuprinde un studiu aprofundat al muzicii otomane laice şi religioase, savantul punând în discuţie importanţa muzicii religioase şi influenţarea acesteia de către muzica bisericească bizantină. Studiul se referă la compozitori otomani, cuprinzând ilustrarea curentelor şi tematicilor, exemplificate printr-o redare a notelor şi gamelor într-un sistem de note. Este prima lucrare dedicată muzicii, concepută într-un stil savant. Finalul studiului este însoţit de o culegere de melodii a diverselor compoziţii, precum şi un număr de 20 de creaţii proprii. Datorită acestei lucrări, Dimitrie Cantemir a intrat în istoria muzicală a Turciei ca fondator al muzicii laice şi studios al celei religioase sub numele de Cantemiroglu (fiul lui Cantemir).

“Dulce ieste dragostea moşiei!”

“ Prin opera erudită şi concepţia  sa avansată, D. Cantemir  este cunoscut ca una dintre personalităţile cele mai proeminente  ale istoriografiei româneşti şi universale. Lecturile sale bogate, în spaţiile mai multor culturi , greacă, latină, bizantină, arabă, persană, otomană , italiană, franceză, germană, şi, nu în ultimul rând română, i-au dat şansa să lase posterităţii  o operă cu adevărat enciclopedică  de profundă originalitate umanistă. Sub influenţa unor umanişti europeni  (Wisowatius, Erasmus de la Rotterdam, Machiavelli ş.a) a depăşit gândirea teologică  asupra istoriei şi a format o concepţie  pozitivă (laică) , asupra omului şi societăţiiEl înţelege omul ca pe o fiinţă raţională  şi liberă, înzestrată cu demnitate  şi încredere în sine şi în forţele sale. De asemenea, consideră societatea omenească , ca făuritoare de cultură şi civilizaţie, domeniu pe care grecii îl numeau “paideia”, iar romanii, “humanitas”. Una din trăsăturile umanismului lui D. Cantemir  o constituie “idealul civic” : Luptă-te pentru moşie”- îndemna el în Hronic, prin aceasta îşi exprima dragostea de patrie , de care se simţea departe  în exilul din Rusia  căci “dulce ieste dragostea moşiei”-spunea el. Pentru el, istoria este oglinda  în care, un popor ia cunoştinţă de sine şi îşi făureşte conştiinţa istorică” ( V. Curticăpeanu, Istoriografie românească şi universală, Bucureşti, 2007, p. 44)
Un argument decisiv în sprijinul viziunii universaliste îl constituie însuşi modelul cultural al lui Dimitrie Cantemir. Cum spuneam , modelul  dupa care se formase era bazat pe antichitatea greco-latină şi pe cultura orientală. Locul tradiţiei româneşti, apartenenţa sa la cultura  universală erau ferm încadrate în tot acest ansamblu.
     Pe parcursul activităţii sale,  Cantemir i-a adăugat informaţii provenite din diverse modele ale umanismului occidental, îndeosebi italian şi francez. Trebuie precizat în chip explicit aspiraţia spre Occident a acestui specialist în Orient! Cantemir intuia că, după  cum trecutul aparţinuse Orientului, viitorul aparţinea Europei!



BIBILOGRAFIE

1. Manuela Tănăsescu, Despre Istoria ieroglifică, Editura Cartea Românească, Bucureşti, 1970

2. D.Laudat ,,Dimitrie Cantemir viaţa şi opera, Iaşi, Ed. Junimea 1973

3. Alexandru Guţu ,,Cultura europeană în civilizaţia europeană modernă”, Bucureşti, Editura Minerva, 1978.

4.  Constantin Noica, „Pagini despre sufletul românesc”, Bucureşti, Editura Humanitas, 1991.

5. Istoria filosofiei moderne şi contemporane, Editura Academiei, Bucureşti,1984.

6. V. Curticăpeanu, Istoriografie românească şi universală, Ed.Pro Universitaria,  Bucureşti, 2007.

Georgeta Istrate

[1] Este vorba de rivalitatea dintre familiile domnitoare: Brâncoveanu şi Cantemir

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu