marți, 7 octombrie 2014

Mănăstirea Văcărești, o amintire dulce-amară (I)



Remember Mănăstirea Văcăreşti

  
Fig. 1

    O sesiune ştiinţifică, desfăşurată în Aula Academiei Române, avea să aducă în prim plan, în prima zi de noiembrie a anului 2012, amintiri sumbre ale sistematizării comuniste. Tema,   mai mult decât dureroasă: „Un sfert de veac de la distrugerea Mănăstirii Văcăreşti”, a readus în atenţie  momentele de tensiune dinaintea distrugerii monumentului şi tristeţea înfrângerii.
   Evenimentul, organizat de Institutul Naţional pentru Studiul Totalitarismului şi Secţia de Arte, Arhitectură şi Audiovizual ale Academiei Române, a strâns  la un loc mari personalităţi academice din cercetare şi învăţământ, nu numai martori ai tristului eveniment, ci şi împotrivitori, într-un fel sau altul, ai acestei decizii. Aşadar, acad. Dan Berindei, pr.dr. Florin Şerbănescu, dr. Traian Radu Negrei, arh. Emanuel Alecsandru Papagheorghiu, prof. dr Radu Ciuceanu, acad. Dinu C. Giurescu, acad. Răzvan Theodorescu; conf.univ.dr. Panait I. Panait, arh. Gheorghe Leahu, prof. univ.dr.arh Sorin Vasilescu, prof.univ. Dan Mohanu, dr. Florin Rotaru şi Anca Beatrice Todireanu au rememorat o dramă  pe care mulţi dintre noi  nu o ştiam.

Ctitoria domnitorilor Nicolae şi Constantin Mavrocordat

   
Fig. 2

      Înainte de a intra în amănunte cu privire la tema dezbătută la Academia Română,  consider necesar un scurt istoric al Mănăstirii Văcăreşti. 
   Aşadar, ansamblul  străjuia poarta sudică a Bucureştiului, ocupa o suprafaţă de 18.000 mp  şi era  considerat cel mai important monument de arhitectură al secolului XVIII, dar şi cel mai mare din sud-estul Europei.
       Construcţia edificiului  începe  la 1716, în prima domnie a domnitorului fanariot  Nicolae Mavrocordat, care i-a fost şi ctitor,  şi este finisată în anul 1722 , în timpul celei de-a doua domnii. Terenul pentru construcţie este o donaţie a boierului român Constantin Văcărescu.
    Mare iubitor de cultură, Nicolae Mavrocordat înfiinţează la Văcăreşti o şcoală în limba greacă, o tipografie şi o bibliotecă impresionantă cuprinzând 237 autori. După ce zideşte mănăstirea, domnitorul  o înzestrează cu pământuri, prăvălii, mori, case, cu scopul ca, din veniturile dobândite,  să-i hrănească pe cei flămânzi,  să-i primească pe străini, să-i îmbrace pe cei goi, să-i îngrijească pe cei bolnavi... În practică însă, aproape tot venitul provenit din aceste uriaşe averi,  împreună cu obiectele de valoare,  pleacă spre locurile sfinte, deoarece mănăstirea le este  închinată chiar de către ctitor.
      În anul 1730, Nicolae Mavrocordat moare de ciumă, fiind înmormântat în biserica  pe care a construit-o. La conducerea Ţării Româneşti vine fiul său, Constantin, care nu abandonează  lucrarea tatălui. Acesta  construieşte  paraclisul de pe latura estică a incintei şi o nouă curte.


 Ca o cetăţuie…

   

 Fig. 3

    În anul 1929, Alexandru Fălcoianu spunea despre  Mănăstirea Văcăreşti  că avea aspectul unei cetăţui cu ziduri groase. La  poartă, exista  o clopotniţă  solidă  cu  balcon, asemeni unui turn de veghere. Mijlocul curţii era dominat de o biserică maiestuoasă , cu hramul Sfintei Treimi, prevăzută în interior cu stâlpi înalţi şi groşi, sculptaţi. Pereţii, zugrăviţi cu sfinţi şi scene biblice,  păreau că deapănă  povestea credinţei.  Culorile picturii erau într-o excepţională armonie, odihnind ochiul privitorului plin de încântare.  Uşa de la intrare avea un chenar fin sculptat,  susţinut de doi lei. În partea de sus a uşii  trona stema familiei Mavrocordat, iar dedesubt se afla   pisania.  Pridvorul bisericii, pictat de asemenea  cu scene biblice, era susţinut de zece stâlpi cu capiteluri sculptate. La exterior, biserica  era încinsă cu un brâu împletit, pe care frunzele de dovleac, motiv tradiţional brâncovenesc, alternau cu perle înşirate. Pe exterior, în  dreptul altarului,  se afla un cadran solar. Ferestrele,  înconjurate cu chenare sculptate, aveau  fiecare, în partea superioară, câte un vultur.
  În spatele bisericii mari se afla un paraclis, din piatră şi marmură, pictat cu sfinţi, scene biblice şi un tablou votiv impresionant înfăţişând familia ctitorilor. Pridvorul paraclisului se sprijinea pe şase stâlpi, săpaţi în formă de solzi , cu capiteluri, iar uşa de la intrare avea un chenar  sculptat. Deasupra uşii se afla stema Mavrocordaţilor – coroana, sabia şi buzduganul, bourul Moldovei şi Vulturul Munteniei cu crucea în cioc. Paraclisul, după cum spunea şi pisania,  fusese construit de Constantin Mavrocordat, în anul 1736. Sub paraclis se afla o boltă mare, care servea de criptă funerară. Acolo s-a găsit şi un gang subteran, construit probabil ca loc de refugiu.
    În spatele curţii era  palatul lui Vodă Nicolae  Mavrocordat.(Fălcoianu, 1929, p.11-33).


Georgeta Istrate

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu