marți, 13 martie 2012

Spune-mi că nu vom fi ca ceilalţi (partea a IV-a)


O plimbare fără adresă

   Seara zilei de 23 august, 1982. În faţa Marelui Cimitir,  o femeie îmbrăcată în negru face cu mâna unui taxi. Acesta se opreşte.
   -Unde vă duc? întreabă şoferul.
   -Peste tot, spune femeia. Ţineţi-o tot înainte…aşa….acum luaţi-o la stânga….mergeţi cu viteză redusă pe această stradă. Opriţi câteva minute în faţa blocului verde!
  Cu ochii pironiţi spre etajele superioare, tânăra începu să îngâne câteva versuri:

Spune-mi de ce
Tristeţea nu mai pleacă ;
Spune-mi de ce
Ochii mi se  rotesc în lacrimi;
Spune-mi de ce
Sufletu-mi plânge;
Spune-mi de ce
Aripa mi se frânge...

Nervi şi ameninţări

Se face miezul noptii, iar femeia comandă mereu:
   -Luaţi-o  pe aici…mergeţi şi pe strada cealalată…. La această  casă locuieşte mama...aici sora….dincoace naşa…
   -Doamnă, zice taximetristul cam enervat, hotărâţi-vă odată! Vă  previn că o să vă coste cam mult…
   -Asta nu e treaba dumneavoastră! spune tânăra  pe un ton absent.
  De-abia pe la orele trei femeia pare că cedează:
   -Acum, să ne întoarcem în locul de unde m-aţi luat, adică în faţa Marelui Cimitir, adaugă ea, în timp ce priveşte cu atenţie străzile pustii, ca şi cum ar căuta pe cineva. Ajunşi la destinaţie, taximetristul spune:
    -Aveţi de plătit 570  lei!
    -Am doar 500 la mine, luaţi-i pe aceştia!
   -Dar, doamnă, aici nu suntem la piaţă. Am zis 570 de lei, aşa arată aparatul de marcat. Dacă nu-mi daţi toţi banii,  voi fi obligat să vă duc la postul de Miliţie...Îmi pare rău, eu v-am avertizat.


Dispariţia misterioasă

     Femeia îl priveşte  fără să scoată un cuvânt. Pare o statuie de marmoră albă . Şoferul, hotărât să-şi facă dreptate,  dă să pornească motorul, dar maşina nu reacţionează la niciun fel de manevră. Pare că a înţepenit în acel loc. Nervos, taximeteristul  bolboroseşte o înjurătură, apoi se întoarce şi-i trage o palmă femeii. Acesteia pare că nu-i pasă de cei 70 de lei, pe care  omul  trebuie să-i pună din buzunarul său, să acopere paguba. Însă lovitura fusese destul de dură, căci femeia începe să sângereze destul de rău.  Cu un calm de gheaţă, ea  se adresează şoferului:
   -Puteţi să-mi împrumutaţi batista dumneavoastră? Vă rog,  eu nu o am la mine!
   Mirat de calmul femeii şi simţindu-se  vinovat, bărbatul  scoate batista, i-o întinde, după care începe să se plângă:
   -Ce mă fac, doamnă? Am acasă şase copii de hrănit...Pentru mine,  70 de lei înseamnă foarte mult…
   -Notaţi o adresă, zice femeia, care, de data aceasta, pare mişcată de problemele taximetristului:  strada Stejarului, numărul 7…Aici locuieşte  soţul meu, Edgar Coronis,  căruia îi veţi arăta fotografia pe care am să  v-o dau acum. Vă veţi primi banii, cu siguranţă.  Iertaţi-mă, adaugă  femeia,  coborând grăbită din maşină şi făcându-se nevăzută.
    După câteva clipe, în care omul a rămas uluit de dispariţia instantanee, se auzi motorul pornind...


Georgeta Istrate

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu