O plimbare fără adresă
Seara zilei de 23 august, 1982. În faţa Marelui Cimitir, o femeie îmbrăcată în negru face cu mâna unui taxi. Acesta se opreşte.
-Unde vă duc? întreabă şoferul.
-Peste tot, spune femeia. Ţineţi-o tot înainte…aşa….acum luaţi-o la stânga….mergeţi cu viteză redusă pe această stradă. Opriţi câteva minute în faţa blocului verde!
Cu ochii pironiţi spre etajele superioare, tânăra începu să îngâne câteva versuri:
Spune-mi de ce
Tristeţea nu mai pleacă ;
Spune-mi de ce
Ochii mi se rotesc în lacrimi;
Spune-mi de ce
Sufletu-mi plânge;
Spune-mi de ce
Aripa mi se frânge...
Nervi şi ameninţări
Se face miezul noptii, iar femeia comandă mereu:
-Luaţi-o pe aici…mergeţi şi pe strada cealalată…. La această casă locuieşte mama...aici sora….dincoace naşa…
-Doamnă, zice taximetristul cam enervat, hotărâţi-vă odată! Vă previn că o să vă coste cam mult…
-Asta nu e treaba dumneavoastră! spune tânăra pe un ton absent.
De-abia pe la orele trei femeia pare că cedează:
-Acum, să ne întoarcem în locul de unde m-aţi luat, adică în faţa Marelui Cimitir, adaugă ea, în timp ce priveşte cu atenţie străzile pustii, ca şi cum ar căuta pe cineva. Ajunşi la destinaţie, taximetristul spune:
-Aveţi de plătit 570 lei!
-Am doar 500 la mine, luaţi-i pe aceştia!
-Dar, doamnă, aici nu suntem la piaţă. Am zis 570 de lei, aşa arată aparatul de marcat. Dacă nu-mi daţi toţi banii, voi fi obligat să vă duc la postul de Miliţie...Îmi pare rău, eu v-am avertizat.
Dispariţia misterioasă
Femeia îl priveşte fără să scoată un cuvânt. Pare o statuie de marmoră albă . Şoferul, hotărât să-şi facă dreptate, dă să pornească motorul, dar maşina nu reacţionează la niciun fel de manevră. Pare că a înţepenit în acel loc. Nervos, taximeteristul bolboroseşte o înjurătură, apoi se întoarce şi-i trage o palmă femeii. Acesteia pare că nu-i pasă de cei 70 de lei, pe care omul trebuie să-i pună din buzunarul său, să acopere paguba. Însă lovitura fusese destul de dură, căci femeia începe să sângereze destul de rău. Cu un calm de gheaţă, ea se adresează şoferului:
-Puteţi să-mi împrumutaţi batista dumneavoastră? Vă rog, eu nu o am la mine!
Mirat de calmul femeii şi simţindu-se vinovat, bărbatul scoate batista, i-o întinde, după care începe să se plângă:
-Ce mă fac, doamnă? Am acasă şase copii de hrănit...Pentru mine, 70 de lei înseamnă foarte mult…
-Notaţi o adresă, zice femeia, care, de data aceasta, pare mişcată de problemele taximetristului: strada Stejarului, numărul 7…Aici locuieşte soţul meu, Edgar Coronis, căruia îi veţi arăta fotografia pe care am să v-o dau acum. Vă veţi primi banii, cu siguranţă. Iertaţi-mă, adaugă femeia, coborând grăbită din maşină şi făcându-se nevăzută.
După câteva clipe, în care omul a rămas uluit de dispariţia instantanee, se auzi motorul pornind...
Georgeta Istrate
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu