marți, 13 martie 2012

Spune-mi că nu vom fi ca ceilalţi (partea a III-a)


Mustrări de conştiinţă

          A treia zi este înmormântarea. Edgar se simte sfârsit. Nebărbierit si oboist,  arată acum mai bătrân cu douăzeci de ani. Ca o tortură, sufletul îi şopteşte continuu  că greşelile se plătesc. Conştiinţa strigă din interior: ce bărbat este atât de cinic încât să-şi înşele nevasta  chiar şi în  ziua nunţii? El însuşi se urăşte. Ce câştigase?
     Amintirile cu Lidia îi invadează mintea, ca nişte musafiri nepoftiţi, parcă special să-l pedepsească. Nu poate să-i găsească acestei fete niciun defect: frumoasă, bună, muncitoare, înţelegătoare, dar lucrul cel mai important,  îl iubea! Îl iubea mai mult ca pe ea însăşi!
    Zâmbetul ei din amintiri se suprapune pe cenuşiul minţii lui rătăcite. Fără să vrea,  retrăieşte starea de bine pe care o avea în prezenţa ei. Fuseseră suflete pereche? Nu ştie, dar este sigur că niciodată vreo fiinţă n-o să-i mai ofere atâta linişte şi iubire. Inima lui recunoaşte că nu merita o soţie atât de bună şi, pentru că nu a preţuit-o, i-a fost luată. Iubirea se bazează pe a da şi a primi. Or, Lidia primise mult mai puţin,  în comparaţie cu cât  dăruise. Nu se plânsese niciodată, se mulţumise cu parcimonia sentimetelor soţului .  Ea şi-a depus toate bogăţiile sufletului  într-o singură bancă, iar aceasta a falimentat,  pentru că "directorul" investise în plăceri fugare şi străine , care o goliseră .

Timpul şi sensul vieţii

       Edgar priveşte  trupul neînsufleţit al Lidiei pentru ultima oară. I se pare atât de frumoasă! Cum nu văzuse asta? De ce a crezut că fiinţa ei i se cuvine,  că îi va sta mereu la dispoziţie?  Chipul ei pare de  înger venit din cer. Durerea sfâşietoare  devine din ce în ce mai greu de suportat. Ce pustie va fi existenţa lui, fără  această făptură care zace acum lipsită de viaţă! Oare, de ce simte asta? O iubise cu adevărat? Sigur că da, altfel nu ar avea sentimentul că totul se prăbuşeşte în jurul lui, iar durerea nu ar fi aşa de mare. Realizează că  aşa  o iubire nu va mai găsi nici dacă va căuta o mie de ani de acum încolo.
     Într-un moment de tristeţe maximă, are un flash, în care se vede împreună cu Lidia, într-o altă lume. Corpurile nu sunt materiale, iar ei se scaldă într-o lumină binefăcătoare.  Oare, ce este această viziune?  Există viaţă după moarte? Făcuseră un “contract” înainte de a veni pe pământ?! Care este lucrul cel mai important în această viaţă?
  O voce interioară îi răspunde: TIMPUL!
- Cine vorbise? Dumnezeu, îngerul păzitor sau spiritul Lidiei?  
   Indiferent de unde îi venise răspunsul, recunoscu, în gând, că timpul este lucrul cel mai de preţ care-i este dat omului. Că i-a fost  dăruit de Cineva, să trăiască şi să descopere, în această lume plină de contraste, sensul vieţii. Care este acela? Ah, din nou simte fizic cum sufletul  i se zdrobeşte  în mii de cioburi. Mai pot ele fi lipite la loc? 
     Până acum, Edgar  nu cunoscuse cu adevărat durerea. De acum înainte avea să trăiască împreună  cu ea, să  bea din căuşul ei otrăvit şi să mănânce  din palmele-i veninoase. Cât va rezista?

Georgeta Istrate

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu