miercuri, 14 martie 2012

Spune-mi că nu vom fi ca ceilalţi (ultima parte)



Discuţii în contradictoriu

    A doua zi, la orele 16 fix, la uşa apartamentului indicat, sună cineva.Uşa se deschide :
   -Da, cine sunteţi? întreabă bărbatul care tocmai deschise uşa.
   -Aici locuieşte domnul Edgar Coronis?
   -Da, veni răspunsul, eu sunt.
   -Domnule, îmi datoraţi 70 de lei.
  -Nu înţeleg. Nu v-am văzut în viaţa mea! Cum aş putea să vă datorez 70 de lei? Explicaţi-mi!
   -Sunt taximetrist...Azi noapte am plimbat o femeie cu maşina . Nu a avut suficienţi bani să plătească şi mi-a dat adresa  aceasta,  precizându-mi că este soţia dumneavoastră.
   -Cred că glumiţi, domnule, soţia mea este moartă de unsprezece zile…Este   imposibil ceea ce-mi spuneţi. Sunteţi un escroc…
   -A, uitasem ,domnule, se grăbi să răspundă taximetristul, femeia mi-a dat această fotografie. Ea este tânăra pe care am plimbat-o!
    Edgar priveşte fotografia. O recunoaşte pe  Lidia. Şi poza aceasta ...o pusese alături de ea, în coşciug. Faţa bărbatului devine palidă, iar corpul începe să tremure vizibil. Cu toate acestea, el consideră spusele  taximetristului  fără logică. Cu un gest violent, acuză din nou:
-Am să sun la Miliţie ! Sunteţi un profanator de morminte!
Taximetristul, care nu înţelege reacţiile omului din faţa lui, se apără:
   -Domnule, vă înşelaţi. Oricum ceea ce spuneţi nu are sens. Vă jur,  am vorbit azi noapte cu femeia aceasta! Nu am visat. Dacă vreţi, vă dau numărul de telefon de la biroul şefului meu, să vă confirme că azi noapte am fost la serviciu. Şi, dacă vreţi să ştiţi, fata din fotografie m-a rugat  să o plimb pe strada aceasta, ba chiar mi-a spus să încetinesc  în dreptul acestui bloc. Poate sunteţi în divorţ... În plus,  pe mine nu mă interesează  problemele familiale ale altora. Le am eu pe ale mele. Mă interesează mai mult cei şase copii pe care-i am de hrănit, spune taximetristul, ca şi cum nu ar fi înţeles că femeia din fotografie este moartă.
    -Dumneata eşti nebun sau te faci? Nu înţelegi, omule, că  soţia mea  este moartă  şi îngropată ? Cum vii acum să-mi spui că ai plimbat-o cu maşina?
   -Este aşa cum vă spun ! Ce Dumnezeu, nu sunt nebun!
   -Bine, aşteptati o clipă să mă îmbrac. O să mergem împreuna la cimitir, să vă convingeţi la faţa locului.Văd că altă  cale nu există!


Epitaful misterios

    Cei doi bărbaţi  străbat aleea principală a cimitirului, o iau la dreapta  şi, la un moment dat,  Edgar se opreşte în faţa unei cruci pe care stă scris: Lidia Coronis, decedată 1982, născută 1960.
   Arată cu degetul spre monument, dar se opreşte brusc. Sub datele naşterii şi morţii stă scris un epitaf, de care nu ştie.  La  sfârşit, îi atrage atenţia semnătura soţiei. Citeşte cu glas tremurat:

E dimineaţă iar
Şi soarele  se naşte din tainice mistere;
E dimineaţă iar
Şi roua se aşează dulce
Pe flori şi pe morminte;
E dimineaţă iar
Ş-alte făpturi se nasc
Pentru-a crea poveşti;
E dimineaţă iar
Şi alte dricuri duc spre cimitire
Alţi autori de basme, de vise şi iluzii.
E dimineaţă iar!
E dimineaţă iar!
Pentru a câta oară ?

Împreună în eternitate

      Edgar încremeni. Cine scrisese aceste cuvinte?  Se uită în jur,  ca şi cum ar vrea să întrebe copacii, florile sau celelalte morminte. Primeşte în schimb o tăcere ucigătoare. Parcă şi natura  se pusese împotriva lui. Faţa-i deveni albă ca de var. Îşi adună puterile şi scoate nişte chei cu ajutorul cărora deschide cavoul de lângă cruce. Intră, iar taximetristul îl urmează. Priveliştea este desprinsă parcă dintr-un  film de groază.  Lidia stă  culcată cu faţa în jos, pe ciment, ca şi cum n-ar mai fi avut timp să ajungă la sicriu. Lângă ea se află o batistă plină de sânge . Bărbaţii încep să tremure, iar mâinile se mişcă necontrolat. Îşi dau seama că nu au toate datele acestei probleme.
   -Asta este batista pe care i-am împrumutat-o,  spune şoferul îngrozit, realizând că într-adevăr clienta de seara trecută nu fusese o fiinţă “normală”.
  Edgar se uită fix la el câteva momente, apoi se prăbuşeşte fără viaţă. Taximetristul înţelege ce se întâmplă. Câteva minute priveşte  cele două corpuri. Simte un curent rece care îl înconjoară,  ca şi cum o forţă nepământeană ar vrea să-l îngheţe. Brusc o ia la fugă, strigând continuu  cât îl ţin puterile: Ajutor!!!! Mă va  prinde!!! 
   În stradă, oamenii se opresc, îl urmăresc cu privirea şi ridică din umeri. Feţe nedumerite, femei care-şi fac cruce şi glasuri care exclamă: Doamne fereşte! E nebun!
 Deranjat de atitudinea trecătorilor, taximetristul se apără:
-Nu sunt nebun! Moartea vrea să mă prindă. Cum, voi nu o vedeţi?! 

Georgeta Istrate

4 comentarii:

  1. Tulburătoare poveste! Am citit-o în întregime, am rămas fără cuvinte... mai ales că simt încă un fior rece pe şira spinării...Chiar dacă este tristă, este o poveste ţesută cu multă simţire şi talent, din partea autoarei; aşadar, meriţi dragă Getuţa, FELICITĂRI! Eu sunt, de felul meu adepta poveştilor cu final fericit, şi am plâns destul la aceasta....katia

    RăspundețiȘtergere
  2. Dramatic, cutremurator! Personajul feminin foarte sensibil. Ai presarat povestea cu versuri emotionante. Povestea asta, si nu numai, ar trebui valorificata printr-un film.

    Mircea

    RăspundețiȘtergere
  3. Am citit totul cu sufletul la gură.
    Povestea ta, încărcată de mistere, îmi aduce aminte de romanul lui Théophile Gautier, "Spirite".
    Da, poate că sufletul pereche este chiar ghidul nostru spiritual prin întunericul universului.

    RăspundețiȘtergere
  4. O poveste foarte buna!

    Liana

    RăspundețiȘtergere