sâmbătă, 10 martie 2012

Spune-mi că nu vom fi ca ceilalţi (partea a II-a)


Plicul din poşetă
 
     Fără  să bănuiască nimic,  Edgar  îşi sărută amanta de câteva ori, după care femeia se îndreaptă spre baie. El simte nevoia de o ţigară. Intră în bucătărie...Rămâne mut la vederea lucrurilor Lidiei. Din câte ştie, programul soţiei trebuia să  se termine abia peste trei ore. Ce s-o fi întâmplat? Emoţiile îi paralizează deciziile, căci , pe moment , nu ştie ce să facă. Se uită din nou la ceas... mai priveşte o dată la pachetul de pe masă…În cele din urmă ridică poşeta  şi se uită absent prin ea. Scoate buletinul, îi priveşte fotografia pentru câteva secunde, ca şi cum ar vrea să ghicească ce simte soţia lui în acest moment. Apoi, mai caută ceva, un  indiciu. Un plic alb îi atrage atenţia. Foaia din plic este  un act ştampilat,  semnat de medicul ginecolog. Curios, citeşte:  Lidia Coronis... Ochii îi alunecă mai jos :  sarcină în cinci săptămani!  Îşi dă seama ce se întâmplă, se agită, vorbeşte singur, fuge în dormitor, îşi ia din şifonier un tricou si o pereche de blugi, apoi  adidaşii .Când vrea să iasă din apartament, amanta iese din baie aranjându-şi părul şi, surprinsă de atitudinea lui, întreabă:
    -Ce se întamplă,  iubitule, de ce eşti aşa grăbit? Unde vrei să pleci?
  Zadarnic femeia  încearcă să-l sărute.  Edgar o împinge, apoi  iese...


Confirmarea dezastrului

      Începe căutările. N-o găseşte pe Lidia nici la părinţi, nici la prieteni, nicăieri. Parcă o înghiţise pământul. Acasă se întoarce seara târziu, în speranţa că , între timp, soţia  se va fi întors. O strigă cu glas tare, o strigă în gând, îşi muşcă  degetele, se agită şi, peste toate,  simte un val imens de vinovăţie care-l striveşte. Îi vine ideea de a suna  la spitale. Nimic! Se face miezul nopţii.  Nu are astâmpăr. Iese în stradă. Merge kilometri întregi pe jos şi, disperat, intră în  Spitalul de Urgenţă. La camera de gardă, i se spune că nu au  internat pe nimeni cu numele solicitat, dar că, în urmă cu douăzeci de minute, ar fi fost adusă o fată de 20-22 de ani, care  a murit în Salvare.  Suferise un accident de maşină .Tânăra nu avea acte la ea. Lui Edgar i se strânge inima. Cere totuşi să vadă cadavrul doar pentru a se convinge că nu este soţia lui. Când medicul deschide sertarul de la morgă, bărbatul încremeneşte. Este ea ! Doamne, o pierduse pentru totdeauna ! Vederea corpului inert al Lidiei îi provoacă din nou conştiinţa. O iubise ,oare, cu adevărat? Cine-i dăduse lui dreptul de a se juca cu viaţa ei şi a copilului nenăscut?
    -Ea este…E  soţia mea, bâigui el. Se numea …Edgar nu putu să-i pronunţe numele, căci îl podidiră lacrimile.
    -Liniştiţi-vă, domnule, spune medicul, haideţi să plecăm de aici !
 La final, doctorul mai adăugă  :
-A, era să uit. Înainte să moară, în salvare,  soţia dumneavoastră a cerut asistentei un pix şi o hârtie. Cu ultimele puteri,  a scris câteva cuvinte.
 Edgar  citi:

Privesc atentă cum încet se scurge
Nisipul vieţii luat de valul vremii,
Mă înfior, şi-o lacrimă mi se prelinge,
Pe-obrazul cald, asemeni unei corzi,
Ce se apropie de finiş, cu sunet răguşit,
Şi deodată, tace. E aruncată. Totul s-a sfârşit!


Georgeta Istrate

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu