Timpul

 

Am văzut timpul lucrând

Punea ici şi colo

Câte-o cocoaşă, câte un rid

Şi fire de păr spoite-n argint

Colţuri de guri lăsate

Şi linii pe frunţi asudate,

C-o mână lacrimi punea

Cu cealaltă el le ştergea

Pe suflete zbuciumate aşternea

Uitarea adâncă.

Am văzut Timpul lucrând

Prefăcea palate-n ruine

Preschimba culori vii doar în gri

Şi castele măreţe-n ţărână

-N-ai obosit, Mărite Timp?

-Niciodată! Lucrez la foc continuu

Infinită e munca mea

Şi ceea ce merită dau fiecăruia.

Priveşte-te!

M-am aşternut şi pe tine.

Şi când cenuşă vei fi

Şi nimic pentru nimeni,

Îmi voi lăsa praful uitării

Pe tot ce-i al tău şi pe tine!

Georgeta Istrate