Dansul, sănătate şi graţie

      

   Deunăzi, o colegă mi-a spus că ar vrea să meargă la cursuri de dans,  pentru că „ îmi place să dansez şi cred că aceasta este cea mai plăcută modalitate de a face mişcare. Sunt sigură  că aceste cursuri or să mă facă mai frumoasă şi mai...pasională! Uite, vezi, am pus pe abdomen  câteva kilograme. Asta nu-mi place deloc. Vreau graţie în mişcare, ordine în viaţă, corp armonios şi mai multă flexibilitate. Crezi că dorinţa mea este deplasată?” 

 

    Trecuseră câteva zile de la discuţia pe care o avusesem şi,  într-o zi,  în timp ce butonam absentă telecomanda televizorului, am nimerit un interviu care avea legătură cu acest subiect: o personalitate  a peisajului românesc  mărturisea că, după sarcină, a revenit la greutatea normală,  prin dans. Mi s-a părut curios, dar şi foarte plăcut. Ideea mi-a bântuit activităţile toată ziua. Dans? De ce nu?

Ce este dansul?

    Înainte de a vedea beneficiile dansului asupra corpului şi a sufletului, trebuie să stabilesc ceva. E ca o obsesie, căci mereu mă duc la DEX. Aşadar, dansul este „mijloc artistic de exprimare a unui mesaj printr-o succesiune de mişcări ritmice, plastice şi expresive ale corpului, executate în ritmul unei melodii; ansamblu de mişcări ritmice, variate ale corpului omenesc, executate în ritmul unei melodii avâd caracter religios, de artă sau de divertisment; ansamblu de mişcări artistice convenţionale care constituie baza tenhică a coregrafiei, a spectacolelor de balet etc; acţiunea de a dansa”. Numai atât!? Cu siguranţă, dicţionarul nu poate măsura sentimentele, trăirile. Totuşi, definiţia, deşi incompletă, dă unele detalii exterioare. Prin urmare, ce avem?

Carevasăzică, dansul este o artă, ce implică mişcări variate ale corpului omenesc pe o muzică...Extinzând, am putea spune că dansul este o expresie exterorizată a  sufletului ?

 

Dansul şi dragostea merg mână în mână

     Din timpuri imemoriale,  dansul a fost un excelent mijloc de exprimare. În unele tradiţii,  era  un ritual pentru asigurarea succesului la vânătoare, pentru îmbunarea zeilor sau recunoştinţa faţă de aceştia, pentru aducerea ploii sau exprimarea bucuriei faţă de divinitate. Aduceţi-vă aminte de regele David al evreilor, care dansa „înaintea lui Dumnezeu”, exprimându-şi bucuria şi recunoştinţa.

      Să mergem ceva mai departe, chiar pe teritoriul actual al României , tocmai în neolitic.V-aţi speriat? Eu spun că puţină istorie nu strică! Aşadar, descoperirile arheologice au scos la iveală faptul că, din timpuri străvechi, pe aceste locuri,  se practica hora. Descoperirea vasului numit „Hora de la Frumuşica” datează din mileniul al IV-lea î.e.n., şi aparţine deja celebrei culturi Cucuteni.  Vasul-horă este  un suport antropomorf superb,  compus din şase statuete feminine, văzute din spate, ce formează  o horă. Privindu-l, ai senzaţia că are viaţă în el, că se roteşte sub ochii tăi. Şi dacă ai o imaginaţie bogată şi o sensibilitate aparte, ai putea chiar să simţi ritmul, ai putea auzi muzica.  Specialiştii în domeniu au considerat că  dansul cucutenian ar reprezenta  un ritual complicat ce a făcut parte din anumite ceremonii cu carater magico-religios. Nu se ştie cu exactitate cum se desfăşurau  ceremoniile pentru ofrande,  în timpul cărora se foloseau vasele în formă de horă, căci nu avem mărturii scrise. Dar putem presupune că nu se oferea numai vasul, ci se şi juca hora. Să nu uităm că astăzi, mai cu seamă la ţară, în zile de sărbătoare,  se joacă hora. Acolo se întâlnesc băieţii şi fetele, se simt bine dansând , unii chiar se îndrăgostesc. De aici până la starea civilă nu este decât un pas...

Un mesager al frumuseţii

 Fie că este executat în sunetul tobelor,  al bătăilor ritmice din palme sau în acordurile muzicii contemporane, dansul combină forţa trupului cu gingăşia şi curăţenia sufletului. Atunci când dansezi,  ai senzaţia că se deschid porţi nevăzute,  de unde ies energii armonioase. Ce-i drept, câteodată energiile pot fi şi   nearmonioase, acest lucru depinzând de muzica pe care o foloseşti.  Primele încântă, emoţionează, entuziasmează, înalţă, par că  dau naştere unei magii pe care altfel nu poţi s-o experimentezi. Cele nearmonioase par că  nu au acel strop de divin în ele, sunt haotice, nu generează sentimente şi stări sublime.

 Într-adevăr, dansul, prin magia pe care o creează, poate  fi considerat un mesager al frumuseţii, al iubirii şi al binelui universal. Dar care sunt beneficiile trupului?   Pentru că dansul înseamnă mişcare, efectele la nivel fizic sunt multiple: un mare consum de calorii, ce are ca efect  topirea ţesuturilor adipoase,  ca să nu mai vorbim de  modelarea armonioasă a trupului. Deoarece mişcarea ritmată accelerează procesele metabolice, în organism are loc o eliminare masivă de toxine,  musculatura întregului organism va fi întărită, iar talia va fi mult mai bine conturată.

   Cel Preaiubit  se află înlăuntrul muzicii

Nu ştiu dacă se întâmplă şi acum , dar cândva, în timpul dansurilor sacre, dansatoarele din India intrau în stări de conştiinţă înalte, iar mişcările, privirea, gesturile şi ritmul muzicii induceau celor prezenţi stări din cele mai speciale trecând de la uimire la extaz. Se spune că , în timpul dansului, datorită acelor energii misterioase benefice, se pot schimba mentalităţi, ba chiar aspectul fizic, pe acest fond producându-se miracole. E ca şi cum s-ar deschide porţi din dimensiuni înalte, iar o energie benefică s-ar revărsa peste trupuri şi suflete, transfigurându-le, vindecându-le.

   În perioada în care îmi propusesem să scriu acest text, am găsit povestea unui american pe nume Don Campbell, care mărturisea că muzica l-a ajutat să elimine un nodul pulmonar. Iată ce frumos vorbeşte domnia sa despre muzică: „este plăcerea, scopul, forţa ce poate mişca orice”.  Povesteşte apoi că , pe la vârsta de 40 de ani, medicii i-au descoperit o degenerescenţă osoasă şi un nodul suspect  la plămâni. Nu ştia ce să facă. Iniţial a devenit nervos şi a început  să scoată sunete ca de tunet. Palmele începuseră să bată în birou. În toată această nelinişte, care-l făcea să se învârtă necontenit prin cameră,  s-a desprins un ritm pe care l-a acompaniat cu vocea. A doua zi se simţea minunat şi, foarte curând, simptomele bolii au dispărut. După ce s-a vindecat, Campbell şi-a amintit cât de importantă este muzica, îşi făcea mustrări de conştiinţă că a abandonat-o în  favoarea tehnicii:  „L-am pierdut pe Cel Preaiubit, cel care se află înlăuntrul muzicii , cel care a fost în copilărie adevărata cale a sufletului spre o viaţă spirituală, spre bucurie , dans şi creativitate”. Surprinzătoare declaraţie!

Cel mai frumos lucru de pe lume

      Dar, ca să ajungi la echilibru şi armonie, trebuie să ai o anumită deschidere a sufletului, să laşi  intuiţia să te ghideze, aşa încât dansul să scoată la iveală expresia perfectei graţii şi frumuseţi. Căci, aşa cum spuneam mai devreme,  muzica poartă în ea o adevărată magie, iar aceasta poate fi manifestată doar dacă mişcările nu sunt calculate, doar dacă te laşi purtat pe aripile ei. Muzica este vie, spiritul ei cuprinde fiinţa care dansează,  dându-i trăiri unice. Pentru un privitor de pe margine, un asemenea dansator poate părea cel mai frumos lucru de pe lume, el capătă forţă, graţie şi armonie. În această stare,  vindecarea devine naturală.

     În concluzie, nu poţi pune dansul  într-o  definiţie, căci îi limitezi binefacerile, bucuria. El  poate să asimileze, prin rezonanţă, energii şi aspecte sublime din univers, transfigurând fiinţele care-l iubesc.  

Georgeta Istrate