Maica Domnului

     Ziua nefastă a căderii omului din Rai, provocată de viclenia şarpelui, care se folosise de femeie, fusese şi ziua în care Dumnezeu promisese reabilitarea neamului omenesc tot printr-o femeie, care va avea misiunea de a zdrobi capul acestui şarpe (Diavol). Naşterea Fecioarei Maria avea să împlinească atât promisiunea Creatorului, cât şi proorociile Vechiului Testament, făcând să  tremure împărăţia întunericului. Apariţia ei îl pune în dificultate pe Adversar, care ştie bine că  nu poate opri Soarele Dreptăţii să răsară, nici nu-i poate egala puterea. Misiunea Mariei este aceea de a-L aduce pe lume pe Mântuitorul lumii.O lume  vândută  păcatului, al cărei suflet se stinge sub povara unei stăpâniri care ucide.

Copilul rugăciunii

      Ioachim şi Ana au de toate, cu excepţia unui copil. Dorinţa creşte în inimile lor atât de mult încât se transformă într-o rugăciune dureroasă care le arde sufletele. Zilnic o stropesc cu lacrimi …Şi peste durerea lor se suprapun umilinţele, la care sunt supuşi de o societate ce-i consideră vinovaţi de păcate ascunse. Jertfele pe care le aduc la templu sunt respinse, iar  ei  trebuie să plece capetele sub privirile sfidătoare ale compatrioţilor…

       Bătrâni şi marginalizaţi de oameni,  ei nu-şi pierd credinţa în Dumnezeu.Ştiu bine că El poate face o minune care să le aducă fericirea în familie şi să îndepărteze umilinţele. Într-o zi, cei doi soţi hotărăsc să se retragă separat în post şi rugăciune în ideea că cererea le va fi împlinită. În plus, Ana promite că, dacă va avea un copil, îl va închina Domnului.Şi iată că Arhanghelul Gavriil aduce vestea cea bună  care spune că  vor avea o fiică ce se va numi Maria.Aceasta are să fie vasul ales de Dumnezeu, scara pe care Mântuitorul lumii va coborî pe pământ pentru a ridica lumea la cer. Într-adevăr, Ana naşte o fetiţă atunci când nimeni nu se aşteaptă...La împlinirea vârstei de 3 ani, copila este dusă la Templul din Ierusalim şi dată în grija preotului Zaharia.

Faţă în faţă cu Îngerul Gavriil

   

    Maria împlinise 15 ani şi ,conform tradiţiei iudaice, fusese logodită cu bătrânul Iosif… Sufletul ei curat creştea o lumină neînţeleasă, deosebit de blândă care i se aşezase pe chip ca o amprentă diafană. Într-o zi, o vizită nepământeană, probabil atrasă de lumina tainică a fetei,  avea să-i schimbe viaţa într-un mod extraordinar şi unic în istoria omenirii.Ea, fata umilă din Nazaretul Galileii, era acum faţă în faţă cu Îngerul Gavriil care îi aducea o veste uimitoare : « Nu te teme, Marie,căci ai aflat har la Dumnezeu.Iată, vei lua în pântece, vei naşte fiu şi vei chema numele lui Iisus.Acesta va fi mare şi Fiul Celui prea Înalt se va chema şi Domnul Dumnezeu Îi va da lui tronul lui David… »(Luca 1). Nedumerită,  Maria nu înţelege ce vrea să spună Solul Ceresc.I se pare imposibil să aibă un copil de vreme ce nu ştie de bărbat. Îngerul îi spune că zămislirea copilului nu va fi făcută prin unire cu bărbat, ci prin puterea mare a Lui Dumnezeu şi o asigură că pruncul nu va fi  unul obişnuit « Duhul Sfânt se va pogorî peste tine şi puterea Celui Preaînalt te va umbri ; pentru aceea şi Sfântul care se va naşte din tine, Fiul lui Dumnezeu se va chema »(Luca 1).În acele momente, ea ştie că va trebui să explice nu numai  logodnicului său Iosif natura sarcinii, ci şi societăţii care ar acuza-o de necredinţă…Şi mai ştie că ar putea fi omorâtă cu pietre. Cu toate acestea sufletul ei curat acceptă decizia cerului şi răspunde : « Iată roaba Domnului.Fie mie după cuvântul tău ! »…

Iosif, între iubire şi trădare

   O vizită la Elisabeta, femeia care tot printr-o minune poartă în pântece pe Ioan Botezătorul,îi confirmă Mariei încă o dată destinul special al pruncului.La salutul fetei, Elisabeta simte bucuria propriului prunc ce « saltă în pântece de bucurie » iar Duhul Sfânt îi face cunoscut faptul că Maria este Maica Domnului mult aşteptat de poporul evreu : « Binecuvântată eşti tu între femei şi binecuvântat este rodul pântecelui tău » Lumina blândă din sufletul Mariei naşte o fericire de nedescris şi rosteşte : « Măreşte Sufletul meu pe Domnul/Şi s-a bucurat duhul meu de Dumnezeu, Mântuitorul meu/ Că a căutat spre smerenia roabei Sale. Că, iată, de acum mă vor ferici toate neamurile./ Că mi-a făcut mie mărire Cel Puternic şi Sfânt este numele Lui… »

   Pacea de pe chipul angelic al Mariei nu-l convinge pe Iosif de faptul că sarcina este lucrarea tainică a lui Dumnezeu. Explicaţia fetei  i se pare o minciună pe care nici nu se gândeşte să o accepte.Este convins că fata i-a fost necredincioasă. Nu mai poate dormi noaptea, nu-şi explică incompatibilitatea dintre făptura ei inocentă şi acea sarcină, dovadă a trădării. Iosif iubeşte pe Maria  şi nu ar vrea să fie ucisă cu pietre în piaţa mare, aşa cum se întâmplă cu desfrânatele. Soluţia pe care o găseşte este de a o lăsa în ascuns. Salvarea Mariei şi liniştea lui Iosif vin printr-o intervenţie divină. Îngerul Domnului îi vorbeşte bărbatului deja obosit de-atâtea frământări:”Iosife, fiul lui David,nu te teme a lua pe Maria, logodnica ta,că ce s-a zămislit într-însa este de la Duhul Sfânt”.(Matei 1) De-abia acum Iosif acceptă că pruncul care se va naşte este de natură divină şi că  lucrarea Lui este o taină a cerului, un har revărsat peste întreaga omenire căci “el va mântui poporul său”.

Lumina care se naşte în întuneric

    Cărţile Vechiului Testament spun că aşteptatul prunc dumnezeiesc se va naşte în Betleem... Nu poţi să desparţi destinele Mariei şi al lui Iisus pentru că ele se împletesc, se confundă, se unesc şi ard pentru un singur scop: mântuirea omenirii. Recensământul decretat de Roma imperială a acelui timp obligă familia sfântă să se deplaseze din Nazaret la Betleem, în Cetatea lui David, pentru a se înscrie în registrele publice...Liniştea serii se lasă peste micul orăşel şi umbrele nopţii grăbesc oamenii spre case. Obosiţi ,Iosif şi Maria încă se află pe drum.Ei străbat drumul îngust de la poarta cetăţii până la celălalt capăt, căutând în zadar găzduire.Pentru Împăratul Cerului nu este loc pe pământ, ci doar o indiferenţă rece şi dureroasă. Câtă mâhnire trebuie să fi fost pe chipul îngerilor care însoţeau familia sfântă! De cealaltă parte, câtă disperare trebuie să fi simţit agenţii Satanei care vedeau bine că Acela care le va surpa împărăţia este pe cale să se nască! El care ar fi vrut ca omului să nu i se mai dea nicio şansă de reabilitare şi care muncise atât de mult ca să schimonosească Chipul Lui Dumnezeu pe feţele oamenilor căuta un mod de a împiedica desfăşurarea planului divin. Cu toate acestea Dumnezeu deschide prin Maria uşa Raiului oferind omului căzut alternativă. “Răsărit-a în întuneric lumină drepţilor, Cel milostiv, îndurat şi drept”(Ps.111). Locul în care Fecioara avea să-l aducă pe lume pe Însuşi Fiul Lui Dumnezeu era cel mai rău şi mai umil dintre toate: un grajd murdar şi rece, la fel ca răutatea oamenilor.Biblia spune că Maria a fost Fecioară înainte de naştere şi a rămas Fecioară după naştere. Taina aceasta este la fel de mare ca şi zămislirea pruncului.  

“Prin sufletul tău va trece sabie...”

     

     Lumina tainică învăluie, ocrotind mamă şi fiu.Toate acele vizite şi închinări ale păstorilor şi magilor sunt motive de gândire pentru Maica Domnului căreia i se adevereşte că misiunea pruncului său este una care  nu are egal pe pământ. Pe măsură ce timpul se derulează “ Maria păstrează toate aceste cuvinte, punându-le în inima sa”(Luca, 2). După 40 de zile de la naştere, Maria şi Iosif duc pruncul la templu pentru a-l înfăţişa înaintea Domnului.Dacă  preotul ar şti că, în momentul consacrării, ţine în braţe pe Unul mai mare ca Moise, pe Însuşi Maiestatea Cerului, pe Cel ce are puterea vieţii şi a morţii, cel care făcuse pământul, luna şi stelele şi că acel prunc plăpând este chiar salvarea neamului omenesc!...Dar nu ştie.Totuşi, la templu se află un prooroc al Domnului care primise promisiunea de la Duhul Sfânt că nu va muri până ce ochii lui nu vor vedea pe Hristosul Domnului .Iată ce-i spune acesta Mariei: “Pruncul este Lumină spre descoperirea neamurilor(...)/Acesta este pus spre căderea şi spre ridicarea multora din Israel şi ca un semn care va stârni împotriviri,/ Şi prin sufletul tău va trece sabie, ca să se descopere gândurile din multe inimi...(Luca, 2).

    Acel prunc nevinovat şi atât de vulnerabil devenise obiectul urii şi geloziei regelui Irod, motiv pentru care, preveniţi de Dumnezeu, Maria şi Iosif se refugiază în Egipt.Odată cu naşterea pruncului, Maria avea să se bucure de fiecare zâmbet al copilului, de lumina din privirea lui inocentă, dar să şi tremure pentru viaţa Lui.Inima ei de mamă îl veghează clipă de clipă oferindu-i toată protecţia de care este capabilă. Anii trec, pericolul dispare odată cu moartea lui Irod şi familia sfântă se întoarce la casa din Nazaret. 

Mirarea Maicii Domnului

     La 12 ani, când îl duce la templu, Maica Domnului observă privirea Lui Iisus asupra lăcaşului sfânt.El cercetează atent veşmintele albe ale preoţilor în timp ce îndeplinesc slujbele, zăboveşte  îndelung lângă animalul însângerat de pe altar care  îi revelează probabil  taina propriei misiuni...Maica încearcă să desluşească misterul atracţiei copilului faţă de tot ce înseamnă Sfintele Scripturi. Şi când Îl pierde, Mariei  i se zbate inima în piept de îngrijorare şi tresare la vederea fiecărui băiat care-i iese în cale.Uimirea ei este cu atât mai mare cu cât copilul este găsit discutând cu bătrânii de la templu, dovedind înţelepciune şi stârnind mirarea tuturor.Răspunsul Lui în faţa părinţilor vine ca ceva natural : “Oare nu ştiţi că în cele ale Tatălui Meu trebuie să fiu?”  Maria se minunează de răspunsurile şi de priceperea de care Fiul ei dă dovadă.Vede în el chipul desăvârşirii şi, atunci când nu are răspuns, îşi aduce aminte de cuvintele îngerului Gavriil, de mărturia păstorilor şi a magilor ori de bătrânul Simeon sau proorociţa Ana.Ea ştie Scripturile pentru că fusese crescută la templu.Probabil că mărturiile lui Isaia sau ale altor prooroci i se par că se desfăşoară în faţa ochilor, şi că ea însăşi trăieşte cele spuse acolo.Dar smerenia şi puritatea ei sufletească nu permit mândriei să existe.

Suferinţă fără margini

   Câte lucruri minunate nu vor fi împărtâşit mama şi Fiul până ce acesta, la vârsta de 30 de ani, îşi începe viaţa publică?  Câte mistere îşi revelează adevărul  în faţa Mariei atunci când Iisus înfăptuieşte  acele minuni dumnezeieşti care stârnesc, în acelaşi timp, admiraţie şi invidie din partea oamenilor ? Ziua împlinirii cuvintelor spuse de Simeon se apropie dureros: “prin sufletut tău va trece sabie”... Pe drumul spre Golgota ar vrea să se rupă din mulţime, să-i întărească paşii slabi prăbuşiţi sub greutatea unei cruci prea grele; ar vrea să-i şteargă faţa plină de răni sângerânde; să-i sărute fruntea aceea care, cândva, se odihnise la pieptul ei de mamă;ar vrea să-i curme agonia şi să-i înlăture pe batjocoritori...dar nu i se îngăduie acest dureros privilegiu!Aude doar cuvinte pline de mânie şi o gloată înfierbântată care cere sânge nevinovat.Maria nu înţelege cum acei soldaţi fără inimă pot să înfigă cu atâta cruzime cuiele în mâinile care nu ştiuseră decât să vindece, să mângâie şi să binecuvânteze o lume pierdută în abisurile păcatului.Ah,nu mai poate suporta atâta ură, nu mai poate privi răceala acelor călăi fără inimă, simte că ceva îi sugrumă suflarea, este prea mult pentru ea. Dintr-o dată privirea i se înceţoşează apoi cade în leşin.Ioan, ucenicul iubit de Iisus, o scoate din mulţime. Atunci când îşi revine, cere să fie dusă la Iisus. Cade în genunchi şi plânge în hohote la piciorul crucii, doborâtă de neputinţă şi deznădejde.Fiul ei iubit stă să moară şi nimănui nu-i pasă, nimeni nu vrea să-i vadă durerea, suferinţa şi nevinovăţia. Unde sunt cei pe care îi vindecase? De ce nimeni nu încearcă să facă ceva? Şi, la apogeul suferinţei, iată că Iisus, cu ultimele puteri o lasă în grija lui Ioan: “Iată mama ta!”

O fiinţă aleasă de Dumnezeu

   

    Pentru Fecioara Maria, Învierea Domnului vine ca o bucurie nesperată şi extraordinară ca să şteargă disperarea ce-i devastase sufletul. Prezenţa Lui reală îi transformă durerea în linişte, îi oferă o pace ca un vis frumos, ca un răsărit de soare.De-abia acum înţelege Maica Sfântă sensul adevărat al Scripturilor, misiunea unică a Fiului său şi de ce atunci când era scuipat, batjocorit, lovit şi dus la moarte, nu şi-a manifestat puterea pe care ea ştia că o are.Acum înţelege că toate se întâmplaseră cu permisiunea Lui Dumnezeu dintr-o prea mare iubire faţă de om.

   Scripturile nu amintesc despre plecarea în veşnicie a Maicii Domnului însă tradiţia ortodoxă spune că moartea i-a fost vestită înainte cu 3 zile de către un înger. Înainte să plece, Maica Sfântă şi-a dăruit  hainele văduvelor sărace, a binecuvântat pe cei prezenţi iar după ce şi-a dat sufletul în mâinile Fiului său, cei care i-au atins trupul s-au vindecat de boli şi suferinţe sufleteşti. În cântări de îngropare apostolii au dus-o la mormânt, de unde, după 3 zile, trupul i-a fost ridicat la cer de îngeri. Biserica Ortodoxă prăznuieşte Adormirea Maicii Domnului la 15 august a fiecărui an.

  Fecioara Maria este fiinţa aleasă de Dumnezeu care are meritul de a se fi învrednicit să aducă pe pământ pe Însuşi Dumnezeu. Destinul tragic al omenirii ar fi fost o noapte fără sfârşit, o doină de jale ale cărei acorduri s-ar fi auzit din ce în ce mai încet, până la  tăcere, dacă nu ar fi fost suprapunerea divină care să îl însufleţească şi să îl îmbrace în aura magică a posibilităţii unei vieţi ideale, în care răul nu există.

  Georgeta Istrate