Astazi, am să fac ceva nou: te provoc la o discuţie despre iubire! Aş vrea să scrii despre experienţele tale, nu din cărţi. Ai să ridici mănuşa?
Dacă da, iată care sunt întrebările:
1.Ce este iubirea?
2.Există o diferenţă între felul în care simţi iubirea şi felul în care o pui în practică?
3. Ai iubit vreodată necondiţionat?
4. Ai fost iubit, dar nu ai simţit la fel?
5. Ai iubit, dar ai fost respins?
6. Iubirea îţi poate schimba obiceiurile? Te poate face mai bun? Crezi că îţi poate schimba caracterul?
7. Cum este să-ţi fie împărtăşită iubirea?
8. Iubirea dintre un bărbat şi o femeie poate dura toată viaţa?Care ar fi principalele sfaturi pentru ca această iubire să rămână neatinsă de plictiseală sau dorinţa de altcineva?
9. Ce trebuie să faci ( sau cum trebuie să fii) aşa încât puterea iubirii să fie mai mare decât iubirea de putere?
Din atâtea întrebări, îţi poţi alege cel puţin una pentru a o comenta. Aştept să-mi scrii...
Extraordinara provocarea! Vei primi cat de curand raspunsul meu, dar as vrea sa raspunzi si tu la aceasta intrebare incitanta (la fel de sincer cum ne pretinzi si noua). Pe curand, stimata... provocatoare!
RăspundețiȘtergereS.F.
Ce este iubirea?! Este viaţă! Am fost puţin emoţionat când ai lansat această provocare. M-am gândit mult dacă să scriu sau nu un comentariu, dar în final m-am hotărât. Am 48 de ani şi sunt îndrăgostit cum nu am mai fost niciodată în viaţa mea. Am fost căsătorit, dar am divorţat acum zece ani, din motive de incompatibilitate. Nu pot spune că la această vârstă nu am avut parte de femei, dar niciuna nu s-a potrivit sufletului meu. Sexul este necesar, dar , în comparaţie cu iubirea adevărată, este „apă de ploaie”. Viaţa a fost bună cu mine, mi-a dat o situaţie financiară excelentă, poate de aceea multe femei au fost încântate să se apropie de mine. Nu spun că toate femeile sunt nişte profitoare, dar eu am dat doar peste aşa ceva. Unele voiau o viaţă frumoasă, doar să le fie bine; altele ( am şi o funcţie „seducătoare” ) voiau să urce pe scara socială cu ajutorul influenţei şi a banilor mei, iar o mare parte din ele voiau să profite pur şi simplu. Le cumpăram lucruri scumpe şi elegante ( pe care unele chiar mi le cereau), dar degeaba, caracterele lor îmi dădeau un sentiment de gol sufletesc, alergau doar după strălucire .Niciuna nu m-a făcut să simt că trăiesc cu adevărat. De câţiva ani, din punct de vedere sentimental, m-am retras din prim plan, în muncă sau călătorii. Dar am dat peste iubire (sau ea o fi dat peste mine?) din întâmplare. Navigam pe Internet, iar ea avea o poză mică pe un blog...Aţi ghicit, femeia pe care o iubesc şi cred că este ceea ce eu caut de o viaţă, nici nu mă cunoaşte. Am povestit prietenilor despre iubirea mea de pe Internet, le-am arătat şi poza pe care am scos-o la imprimantă, dar au râs de mine. Mi-au spus că această iubire poate fi o iluzie, că nu pot şti dacă se potriveşte cu mine sau nu, că, dacă nu vin cu picioarele pe pământ, s-ar putea să mă lovesc de nori. Comentariile lor m-au pus pe gânduri. Am făcut un lucru pentru care s-ar putea să fiu condamnat - am angajat un detectiv particular să-mi culeagă câteva informaţii despre iubita visurilor mele. Înloc să mă vindec de iubire, mai rău m-am îmbolnăvit. Ea are un caracter frumos, cei care o cunosc au spus numai lucruri bune despre ea, unii au povestit situaţii în care a fost pusă şi reacţia pe care a avut-o. Din raportul detectivului reiese că nici banii nu o interesează sau cel puţin nu ar face orice pentru ei. Detectivul mi-a făcut şi câteva poze, asta e tot ce am până acum. Frumos este că, ştiind zona în care locuieşte, merg pe acolo, în speranţa că am s-o văd. Din fericire, am avut această ocazie, în decurs de şase luni, de două ori. Este atât de frumoasă, are gesturile simple şi mersul natural. Când am văzut-o a doua oară, cobora din troliebuz . M-a emoţionat faptul că, atunci când a ajuns în staţie, a ajutat o doamnă în vârstă să coboare. Iniţial, am crezut că o fi vreo rudă, dar când am văzut că a plecat singură, mi-am dat seama că nu e aşa. Să nu credeţi că îmi imaginez că această fată are numai calităţi. Mă gândesc că poate are şi defecte. Dar cine nu are? Numai că eu iubesc la ea şi defectele! Cum să fac să mă apropii de ea? De câte ori mă gândesc la un astfel de moment, mă apucă o emoţie grozavă ( sunt şi Rac, poate de aceea). În luna august, am fost plecat la Veneţia şi aş fi vrut să fie cu mine. Pentru prima dată în viaţă m-am simţit atât de singur! Şi nu pentru că în jurul meu nu ar fost fi prezenţe feminine, dar sufletul meu o dorea numai pe ea. Mi-o imaginam lângă mine, o simţeam la pieptul meu, dar când mă trezeam din visare, aveam lacrimi pe obraz. Realitatea mi se părea atât de crudă! Poate mă laud, dar cred că am capacitatea de a o face fericită, indiferent ce o însemna această fericire pentru ea.
RăspundețiȘtergereMircea
De fiecare data iubirea m-a pus fata in fata cu mine, demonstrandu-mi ca este singura cale nedureroasa spre evolutie. Suna paradoxal avand in vedere ca a fost mereu urmata de suferinta, cel mai aspru dar si eficient invatator. Si cata suferinta mi-a adus! Cand privesc in urma, realizez insa ca oricate greseli consider ca as fi facut eu sau cel pe pe care-l iubeam, oricat de teribile mi s-au parut niste decizii la momentul respectiv,toate astea n-au facut decat sa ma slefuiasca gratie frumusetii intelepciunii dobandita prin ele.
RăspundețiȘtergereCand iubesti e ca si cum singura parte activa din tine ramane cea luminoasa, frumusetea decazuta a spiritului, care ii amorteste simturile celeilalte parti, preia controlul si iti trece lumea prin filtrul propriu,unul care-ti demonstreaza ca poti sa fii si altfel decat erai pana atunci.
Pasul prim si cel mai important in iubire este, cred , sa inveti sa te iubesti pe tine insuti, pentru ca mai tarziu sa nu devii o „oglinda tulbure” a celuilalt. Sa-ti descoperi dumnezeul din tine ca mai apoi sa fii capabil sa vezi dumnezeul din ceilalti.
Nu degeaba se zice „cunoaste-te pe tine insuti”.
Daca as fi stiut cum sa fac asta de la bun inceput...Asteptarile mari m-au dus la deziluzii mari si ma gandesc ca ceea ce spun acum ar putea suna egoist, dar am ajuns la concluzia ca daca tu singur te lasi pe locul doi, celalalt nu-ti va pastra primul loc (sau cel putin nu vesnic). Singurul refugiu care-i ramane unui om in urma pierderii iubirii pe care o considera pentru totdeauna este pasiunea. Da, pasiunea pentru fericire, sau, mai bine zis, pasiunea pentru ceea ce-l poate face fericit, in absenta unui partener. Asta poate fi scrisul, pictura, dansul, muzica...orice il distrage de la dezamagirile lumii asteia si-l imping sa creeze una noua. Caci daca nu avem asa ceva, suntem pur si simplu goi, fara nicio directie, asteptand de la o posibila iubire sa ne dea ceea ce ne lipseste.
Nu are rost sa intru in detalii despre pe cine, cum si cat am iubit, pentru ca din toti oamenii, tu ma cunosti cel mai bine. Ca o ultima idee care cred ca ar putea sa raspunda majoritatii intrebarilor, revin la faptul ca cel mai important lucru e sa descoperim frumusetea din noi insine ca sa putem pastra iubirea.
Desi iti urmaresc blogul inca de la inceput, nu ti-am comentat niciodata postarile, dar comentariul lui Mircea, aproape identic cu cel primit de mine cu cativa ani in urma, m-a revoltat cumplit.Acum, dupa ce omul de care m-am indragostit, crezand ca este sufletul meu pereche, m-a abandonat afland ca sunt insarcinata, pot citi cu usurinta, printre randuri, ce urmareste Mircea. Imi pare nu doar un seducator oarecare, ci si un alienat paranoid (urmarira persoanei, detectivi, dragoste chinuitoare pornita de la o fotografie). Toate "stradaniile" lui ar fi chiar hazlii, daca nu ar exista riscul ca "adorata" sa se lase pacalita de functiile si banii sai, probabil inexistenti. Chiar daca exista asemenea exemple nefericite, sunt convinsa ca dragostea adevarata exista, dar este atat de rara incat putini dintre noi avem sansa s-o intalnim.
RăspundețiȘtergereMihaela I.
Stimata Mihaela, imi pare rau de frustrarile pe care le aveti, dar in viata mea nu a existat o femeie cu un astfel de nume. Este urat sa acuzati, fara a avea probe. In plus, cati de Mircea or fi in tara asta? De ce sa platesc eu oalele sparte ale altora?
RăspundețiȘtergereMircea
Dragii mei, imi pare rau ca discutia a degenerat si ati inceput sa va spalati "rufele murdare" (ma refer la Mihaela) pe acest blog.
RăspundețiȘtergereO cunosc bine pe Georgeta, este o fiinta pasnica, nu cred ca e interesata de astfel de lucruri.
Ma gandesc ca cei care intrati pe acest blog aveti un pic de respect pentru "gazda" si imi place sa cred ca mai aveti si o educatie aleasa.
Intr-adevar, Mihaela, povestea ta este foarte trista, dar ar fi trebuit sa o spui probabil altfel, eventual printr-un mesaj privat.
Ce-ar fi ,de-acum incolo, sa avem o discutie sau sa ne spunem povestea de iubire fara incrancenari si fara acuze?
Pt. G.: Adevarul fiind dificil de decelat, intr-o disputa avem cu totii...dreptate!? (Asa sustinea un "Grec").
RăspundețiȘtergerePt. Mircea: Nu vreau sa te critic; eu insumi am fost un "cuceritor"Nu stiu daca Mihaela te "revendica" sau nu - este problema ei, dar "marturisirea" ta este, indubitabil, o declaratie de "dragoste" cu adresa pecisa. Din nefericire pt.tine, si spre dezamagirea mea (te consideram nu doar un intelectual, ci si, fapt mai putin obisnuit pt.mine, inteligent), eseul tau este aproape primitiv si contradictoriu: Vrei o dragoste adevarata, dar iti etalezi cu nonsalanta functiile si averea, de parca ai vrea sa cuceresti toate femeile usoare, iar povestea cu detectivul, de-a dreptul paranoica, va indeparta si cele mai putin dotate 'blonde". Daca vrei cateva metode mai sofisticate de cucerire, cauta, pe acest blog, un material al Georgetei intitulat: "Viata ca un joc de poker". Nu am vrut sa te critic; eu insumi am fost un "cuceritor",as fi vrut ca aceste cuvinte sa ti le adresez doar tie, dar...
Cu scuzele de rigoare pt.tine,Georgeta si G.
B.A.M.
Sunt un ticalos!(?)Mai aveti multe pietre? Daca o sa ma raniti mai tare, fata pe care o iubesc s-ar putea sa vrea să-mi îngrijească rănile.
RăspundețiȘtergereCu iubire,
Mircea
O, dar v-am provocat, nu glumă!
RăspundețiȘtergereOricum, vă mulţumesc pentru mesajele voastre. Înainte să lansez provocarea, mă gândisem să fac un articol pe tema acelor întrebări, dar văd că voi scrieţi mai bine decât mine. Ideea nu a fost rea deloc. Sper ca această temă să adune muuulte poveşti de dragoste.
Chiar daca nu am vrut sa arunc piatra (nu am acest drept - eu insumi fiind un "proscris"), se pare ca am facut-o. Scuze. Citeste, te rog, o postare mai veche a Georgetei (iulie 2010) "Iubirea este singura ratiune de a fi a omului", si, eventual, cartea "Stapanul sau sclavul femeilor?", la care se refera materialul ei.
RăspundețiȘtergereB.A.M.
Incercarea de a-ti atrage simpatia autovictimizandu-te, arata ca esti un adevarat profesionist in arta seductiei, pentru ca eu nu te-am acuzat ca ai fi cel care m-a abandonat, ci ca asemeni lui, esti unul dintre cei ce isi cauta victimele printre naivele de pe internet.
RăspundețiȘtergereMihaela
DRAGOSTE. Oare cati dintre voi intelegeti sensul adevarat al acestui cuvant? Majoritatea oamenilor cred, sincer, ca placerea de a imbratisa, saruta sau a face sex cu o persoana atragatoare inseamna dragoste. Eu insumi - cel care a trait zeci de asemenea senzatii - eram convins ca asa arata dragostea; pana in clipa in care am intalnit-o pe Ea, sufletul meu pereche, cand, imbratisand-o, notiunea de timp, spatiu si materie a disparut, iar trupurile si spiritele noastre, contopite intr-o singura entitate, invaluita in lumina diafana a fericirii divine , se inalta lin pe infinita si mirifica spirala a universului, catre stele. Din pacate pentru voi, ceilalti muritori, dragostea este atat de rara, incat ati putea-o cauta zeci sau sute de vieti, fara sa o intalniti, dar odata descoperita, nu va va mai parasi niciodata; ea va ramane in sufletele voastre pana la sfarsitul tuturor lumilor.
RăspundețiȘtergereMatei