Apa, cel mai ieftin medicament



  Apa este cea mai ieftină şi eficientă metodă de vindecare.De fapt, lipsa ei provoacă majoritatea bolilor din organism.



      Dacă ar fi să descriu apa, m-aş gândi la albastrul imensităţii oceanelor, la formele şi culorile ciudate ale norilor, la susurul indescifrabil al izvoarelor, la freamătul ploii şi joaca fulgilor de nea. Dacă ar fi să întreb un om de ştiinţă, mi-ar explica structura moleculară; un terapeut s-ar gândi însă la sănătate…
  Nu demult, am întâlnit o doamnă de vreo 50 de ani.Avea înălţime de fotomodel,o privire magnetică şi un mijloc de adolescentă.Am observat că nu se despărţea niciodată de sticla cu apă.Pentru mine era ca un mesaj codificat : “apa”, m-a lămurit ea, “ este secretul sănătăţii mele.Te întrebi, poate, cum de am o asemenea siluetă la vârsta mea?! Ei bine, beau în fiecare zi cel puţin 2 litri de apă”.Într-o altă zi, o doctoriţă mi-a spus că durerile de cap de care mă plâng continuu, pot fi rezolvate cu…apă.Că mai multă sănătate se află în paharul cu apă, decât în medicamentul care mă obligă s-o beau. Am căutat sfaturile specialiştilor şi am aflat că…


Stă în puterea noastră…  

      Apa este o sursă reală de sănătate, tinereţe şi vitalitate. Sunt peste 50 de boli care ar putea fi ameliorate sau  vindecate  printr-un consum corespunzător de apă. Şi cum nevoia de apă este cu o treime mai mare decât cea indicată de sete, specialiştii au concluzionat: lipsa senzaţiei de sete nu înseamnă că organismul nu are nevoie de apă, ci s-a conformat condiţiilor  de “secetă”. Chiar dacă trupul are o inteligenţă uimitoare, capabilă   să se adapteze oricăror condiţii, dacă nu-l ajutăm, la un moment dat, nu va mai face faţă.Orice durere reprezintă o cerere disperată de apă, iar prima este doar începutul unui lanţ de probleme, care ne fură timpul, banii şi bucuria de a trăi. Preţul este imens... Lipsa apei face efectele vizibile în exterior: o oboseală nesfârşită şi o îmbătrânire timpurie.Ce tablou deprimant! Dar... stă în puterea noastră să schimbăm situaţia.Vom începe să bem mai multă apă şi să consumăm fructe proaspete.Apoi, dimineaţa ne vom aventura(?!) să mergem cu picioarele goale prin iarba înrourată şi, dacă avem curaj, iarna vom experimenta pentru câteva minute mersul prin zăpada proaspăt aşternută, tot cu picioarele goale. Aşa vom alunga toropeala, oboseala, stresul, bătrâneţea...


Esenţială pentru circulaţia sângelui


        E bine să ştim de la bun început că apa nu îngraşă, ba chiar reduce pofta de mâncare.Putem trăi fără mâncare timp de şase săptămâni, dar fără apă numai câteva zile: ochii au nevoie de ea pentru lacrimi; scade febra; este un lubrefiant pentru articulaţii şi muşchi; previne şi îndepărtează oboseala fizică şi intelectuală; menţine temperatura corpului în parametrii normali. Apa diluează şi elimină toxinele din corp; transportă oxigenul şi substanţele nutritive la celulele corpului prin intermediul sângelui ( alcătuit din 92 la sută apă).Dacă organismul nu are suficientă apă, circulaţia sângelui se îngreunează şi corpul întreg va suferi. Este ideal să bem apă cu jumătate de oră înainte de masă, deoarece ,consumată în timpul mesei, diluează enzimele (care digeră hrana) şi întârzie digestia.Lipsa apei obligă sângele s-o obţină din organele vitale. Arsurile (aciditatea gastrică) sunt  un avertisment pentru un posibil cancer la aparatul digestiv, ficat, pancreas.Deshidratarea este cauza numărul unu pentru durerile de stomac. De asemenea,durerile de oase, problemele legate de vasele de sânge, hemoroizi, hipertensiunea arterială , diabetul de tip II; colesterolul crescut; astmul;distrofia musculară; scleroza în plăci infecţiile vezicii urinare şi ale rinichilor...toate sunt cauzate de lipsa apei din corp.  În concluzie, apa este un medicament de neînlocuit, tocmai prin faptul că previne îmbolnăvirile.Şi...nu are efecte secundare!
    Pe lângă proprietăţile fizice şi chimice, apa este mistică, magnetică, receptivă, energetică, regeneratoare.Cercetătorii afirmă că  că apa are memorie proprie şi este  în stare să stocheze informaţii, sub influenţa cărora îşi poate schimba structura.

Georgeta Istrate


2 comentarii:

  1. Nu vei inceta niciodata sa ma uimesti cu cunostintele si modul tau captivant de a le expune? Glumesc, as fi tare nefericit daca s-ar intampla asta. Ramai in continuare la fel de frumoasa in exprimare si... in tinuta!
    S.F.

    RăspundețiȘtergere

Abia acasă m-a apucat plânsul! - Murivale Mureșan Vasile, Expoziția Marian din Măgura

           Nu mă satur să vorbesc cu Maestrul Murivale Mureșan Vasile! El descrie atât de viu sentimentele pe care le are în legătură cu via...