Dialoguri - nu suntem liberi, nu știm cine suntem!

 Axya :

- Dragă Giaxya, mă tot bântuie o întrebare : suntem sau nu liberi?

 Giaxya :

 - Nu suntem liberi! Asta e clar. De aici vine suferința omului. Pe planeta asta, suntem condiționați de comportamente învățate de la alții sau impuse de alții, care ne-au desfigurat personalitatea și ne-au făcut să devenim cine suntem acum. O spun nu doar din experiența mea de viață,  ci observând și analizând viețile altora.

Dacă am fi vindecați  cu adevărat, nu am fi pradă așa ușoară pentru oamenii care profită de noi, de bunăvoința și intențiile noastre bune. Uneori nici nu știi de ce ești atras de un impostor deși logica îți dă indicii că așa este.

Axya :

- Da, e un punct de vedere. Cei mai deștepți ca noi ar spune că am rezonat cu aceste persoane. Ei apasă butoanele pe care noi trebuie sa le corectăm. E bine să conștientizăm că avem o problemă, măcar știm unde să lucrăm 

Giaxya :

- Noi doi și orice om de pe planetă avem comportamente care ne condiționează. Nici măcar noi nu știm de ce ne comportăm așa uneori, în unele situații . Noi înșine ne comportăm în anumite momente, sub nivelul nostru de evoluție. Probabil sub impulsul provocării. Sunt oameni care scot ce e mai bun în noi și oameni care scot ce e mai rău în noi. În ambele cazuri, noi nu știam de ce suntem în stare. Când ne comportăm rău,  cădem  în depresie pentru că realizăm că nu am reușit să ne schimbăm. În anumite momente, nu putem avea control asupra situației, orice am face. Alteori, vorbim urât cu partenerul de viață, iar el sau ea nu înțelege acest comportament. În realitate, tu vorbești perechii de viață sau prietenului, ceea ce ai spune nemernicul sau nemernicei care te-a chinuit cândva. Căci în subconștientul omului se află ascunse sentimente și frustrări generate de alții. Și astea lovesc când te aștepți mai puțin. Partea proastă este că te descarci pe cine nu trebuie.

Axya :

- În aceste condiții, când omul încă nu este vindecat, ce impact ar avea asta dacă ar aduce un copil pe lume?

Giaxya :

- A aduce un copil pe lume în condițiile în care tu ai o fiară neîmblânzită în interiorul tău, pe care nu o poți controla, este o crimă. Inconștienții aceștia nu ar trebui să devină părinți dacă încă nu sunt echilibrați în interior și exterior. Copilul pe care îl aduci pe lume muncește o viață ca să se refacă. Uneori nici nu știi de ce reacționezi într-un fel în anumite situații... 

Axya :

- Doamnă Gis, dumneavoastră ce părere aveți despre ceea ce am vorbit aici, se adresă Axya, menajerei. Am observat că, în timp ce ștergeați praful din bibliotecă și fiind deci martoră la conversația noastră, ridicați din când în când câte o sprânceană.

 Doamna Gys:

- Într-adevăr, am auzit fără să vreau, discuția dumneavoastră. Tatăl meu a fost un tiran. Căuta scandal în orice. Ne-a terorizat mulți ani, pe mine, fratele meu și mama noastră. Visam să mă eliberez de acest om și să-i eliberez în acelasi timp pe fratele și mama mea. Pentru asta însă aveam nevoie de bani să cumpăr o căsuță sau să-mi permit o chirie. Eram prea mică, mergeam la școală. În fine, peste ani, am plecat cu toții de lângă acest om. Am crezut  că am depășit faza cu tatăl meu, m-am alinat cu ideea că a trecut, că l-am iertat. Adevărul este, stimați domni, că familia și societatea ne desfigurează personalitatea și nici nu suntem conștienți de asta. Nu prea poți să trăiești în momentul prezent când nici măcar nu știi de ce te comporți așa în momentul prezent. Mama mea era o ființă pașnică, nu ne lăsa să intervenim. Astăzi, sunt furioasă că nu m-a lăsat uneori să mă impun. Eu sau fratele meu. Ca să vadă că nu mai suntem niște bebeluși pe care îi arunci în stradă sau cu care îți santajezi nevasta. Că suntem 3 contra 1 în casă și nu văd de ce 3 dintre noi am accepta să fim constant distrusi de 1. Faptul că nu am avut niciun control,  nu aveam nici bani, nici autoritate, nici vârsta să pot să îl confrunt sau să plec, m-a nenorocit. Țin minte că, în momente ca acelea, mă închideam în cameră și loveam în mine...

Acum sincer degeaba ați spune : dar dragă ați plecat, omul ăla e o amintire. De ce mai ruminezi sau te consumi? 

Răspunsul meu e:  nu toți suntem la fel. Nu toți reacționăm în același mod, în fața unei   situații! 

 Axya :

- Dar tu Letiția, ce părere ai despre ce s-a discutat aici, se adresă Axya nepoatei sale care abandonă cartea pe care o studia și devenise atentă la această adevărată întrunire.

Letiția :

- Într-adevăr, unchiule, subiectul este vast și foarte ancorat în realitatea fizică și psihică. Cum nu mă simt apropiată de vreo mare religie, am încercat și eu să văd ce cred despre viață, suflet, ce o fi dincolo. Și am observat că există un înveliș de comportament pe care noi îl luăm drept real, drept adevăratul eu. Când eram mică, pe la vreo 5 ani simțeam un fel de presiune pe mine. La un moment dat răspundeam celor din jur într-un fel, deși în mintea mea îmi zicea că nu asta e ceea ce voiam să spun. Nu ăsta era, de fapt, felul în care voiam să mă comport. E ca și cum corpul e un înveliș  pe care îl luăm când intrăm în lume. După aceea, un alt înveliș este personalitatea, comportamentul. Cu toate astea, nici el nu este adevăratul eu. Îmi aduc aminte când discutam la facultate despre idee. Ce e ideea? Și diferiți teoreticieni ai renașterii descriau ceea ce se cheamă lumea sublunară și lumea supralunară  (dedesubtul și deasupra lunii). Și ideea creației artistice era definită ca ceva care, pe măsură ce intră în atmosfera lumii noastre, își pierdea din frumusețea inițială, se îngreuna, se deforma. Cam ca atunci când artistul are o idee în cap și, când o transpune pe hârtie, e nemulțumit. Și asta  pentru că nu e nici pe jumătate așa cum există în mintea lui. Ideea este ca o săgeată care intră în atmosfera noastră și se pietrifică, se deformează, își pierde din lumină și din frumusețe. Așa suntem și noi, cred eu. Cam așa și cu ce credem noi că suntem. Probabil de aceea hindușii spun că lumea asta este o iluzie, că eu nu sunt eu cu adevărat. Dar probabil, după ce societatea ne deformează -  familia, soțul, prietenii, ne tot repetă ce și cine suntem, cedăm, pentru că nu putem lupta. Este prea puternică atracția magnetică a hainei comportamentale. Parcă suntem condiționați să o îmbrăcăm. Așa că uităm cine suntem cu adevărat...

 

 Georgeta Istrate