Marius Ghidel - Măștile...




O lume paralelă...


        Dumnezeule! Acest Marius Ghidel pune în lumină o lume pe care am crezut-o ireală, o lume pe care o găseam descrisă doar în povești. Și vine el, acum, și spune că cei care au scris basmele au avut acces la o lume cât se poate de reală și că ei doar au descris ce au văzut acolo.

Extraordinar!

       
 Rafturile...

      Se spune că orice lucru sau situație imaginate de noi, există! Dacă nu ar exista, nu ne-ar veni în minte. Chiar și cele care încă nu au fost materializate  în această lume! Vă aduceți aminte cum încep basmele? "A fost odată ca niciodată"... Sau "dacă n-ar fi, nu s-ar mai povesti"... Şi noi? Noi ce am făcut? Le-am aranjat pe toate pe rafturi la categoria frumos, dar neadevărat.


Duși cu pluta? 

      În ultima vreme, am tot citit cărți spirituale, în care, persoane care pot vedea dincolo de lumea noastră, povestesc despre spiritele pădurii, despre zâne și spiriduși. Și o fac așa de  natural ca și cum aș descrie eu obiectele din camera mea. Adică ceva  real, palpabil, fascinant... Omul de rând, care nu a văzut așa ceva, se crucește și deja te-a etichetat ca nebun sau o persoană dusă cu pluta.


Și totuși, indiferent de credem sau nu, ele există!


 Măștile lui Dumnezeu

      Marius Ghidel spune la un moment dat, că doar persoanele curate sufletește pot trăi și alte realități, imposibile pentru ceilalți.
Pentru astăzi am ales un pasaj din cartea sa, SHANGRI-LA, care vorbește despre măști. Și nu orice măști, chiar măștile lui Dumnezeu!!! Ca să nu mai spun că suntem în plină pandemie iar măștile sunt obligatorii. Probabil ne-au plăcut atât de mult măștile invizibile încât universul a permis o pandemie ca să le purtăm și fizic. Cu alte cuvinte, am ales acest pasaj din cartea lui Marius Ghidel și ca să fiu...

În pas cu evenimentele!

         Nu știu cum s-au potrivit lucrurile, dar anul acesta, din cauza virusului ce bântuie pământul de la un capăt la altul, am fost și suntem obligați să purtăm această piesă atât de incomodă. De parcă ni s-ar permite să respirăm cu măsură, de parcă am plăti impozit pe aerul pe care-l respirăm. Însă fragmentul de mai jos tratează un fel de măști, pe care, dacă le-am înțelege semnificația, am înțelege multe lucruri și ne-am vindeca de foarte multe boli. Boli cum ar fi : bârfa, judecata, ura, răzbunarea și multe altele. Ei bine, asta ne-ar scuti de muuuuultă suferință și ne-ar ridica mai aproape de Creator, pe scara evoluției. M-a obsedat o expresie din acest text, la care încă mă gândesc :  pe lume sunt numai două persoane : eu și Dumnezeu! Super tare! Ce logică o mai fi și asta?

      Explicația o dă chiar autorul cărții prin experiențele pe care le-a trăit și pe care le descrie atât de frumos.


   Atât de frumos și de curat că parcă explică un copil!


Fragment din carte :

Dumnezeu din spatele măștilor

                " Haide să vă povestesc - măștile, este foarte interesantă. Pe la vreo doi ani, eu nu știu exact vârsta, tatăl meu m-a scos pentru prima dată afară ca să mă învețe să merg. Nu mergeam, mă ținea de ambele mâini. Nu văzusem până atunci cum arată oamenii , cu excepția părinților mei. Nu văzusem copacii, florile, nu văzusem animalele, nimic - nu știam despre ce este vorba. Și atunci când am ieșit afară pentru prima oară, am observat că venea spre mine un bărbat. S-a oprit în fața mea, a pus mâna după cap - a tras, a strâns și-a tras toată fața, cu păr cu tot, cu ochi, cu nas, cu hainele lui și le-a dus în jos - și-a tras totul de pe el până la mijloc... Că știți cum făcea, mai trăgea și pe stânga și pe dreapta... ca pe-un costum de scafandru.
-Până la brâu.
      Până la brâu. În locul lui a rămas, și mi-am amintit imediat, acel Domn minunat din lumea de dincolo cu păr alb, barbă și veșminte argintii strălucitoare, cu fireturi, care radia o lumină strălucitoare în jurul Său, difuză. Și mi-a zâmbit, de m-am topit de încântare. Era Tatăl nostru ceresc, L-am recunoscut imediat - Îl recunoști întotdeauna, oricât de necredincios ai fi, și m-am bucurat. Această mască era căzută în față - apoi s-a aplecat și a ridicat-o, ca și când ai pune un combinezon pe tine, s-a îmbrăcat cu ea și s-a mascat la loc. Și apoi a plecat în treaba lui - și a trecut ușor pe lângă mine... Tatăl meu mă ducea de mână.
-Și n-a observat nimic?
      Nu a observat. Stați să vă explic. După care am mai mers puțin și am văzut că vine spre noi o femeie. Ea s-a oprit la fel, a făcut aceeași mișcare, dar a fost mai greu. Avea și păr mai lung. A luat părul și l-a aruncat în față, după care și-a dat jos masca. Deci totul era fizic și real, cu mișcările noastre logice. Și-a dat învelișul jos, până la jumătate, și s-a dezvelit același bătrân în lumină - care mi-a zâmbit din nou.
Mi-a arătat toate aspectele, că El este în fiecare om. După care m-am uitat în dreapta și am văzut un copac, un vișin... care este și acum în fața blocului. Vișiniul și-a luat o creangă și s-a dus până la trunchi, jos, la bază și și - a tras coaja cu crengi cu tot în sus și apoi a dus-o pe pământ, lateral... și în zona de trunchi a apărut același bătrân în lumină strălucitoare, extraordinar de blând, de o bunătate de neînchipuit, care radia o lumină minunată. Și mi-a zâmbit. După care vișinul și-a luat crengile și s-a mascat la loc.
         Apoi, în fața mea, a apărut un cățeluș. El s-a ridicat în două labe, cu o labă s-a dus in spate - și apoi tot botul acela de cățel i l-a dat jos. Și, pentru că era mic, a apărut același bătrân în lumină, dar mai mic ca înălțime. Și mi-a zâmbit. După care m-am uitat la tatăl meu, că mă așteptam ca și el să facă așa ceva. Dar el... nu a văzut nimic. Se uita în față și nu vedea nimic. Am fost impresionat de lucrul acesta : păi, cum nu vezi? Uite ce lucruri minunate se întâmplă. Părerea mea este că în interiorul realității noastre este o altă realitate, ca în basme, dar care depinde, ca să o vezi, de sufletul omului, deci de puritatea lui. Ea nu se deschide decât aceluia care este curat la suflet. Puritatea este cheia.
-Ce vreți să spuneți "în interiorul nostru este"...
În interiorul lumii noastre.
- Aa, a lumii noastre.
      Da, în interiorul lumii acesteia este o altă lume, o lume paralelă, de poveste, miraculoasă, în care orice miracol este posibil. Ea funcționează cu elementele realității noastre, dar se comportă atipic și aleatoriu, miraculos, minunat și magic.
După aceea, când am citit povești la școală, am înțeles că acei oameni intraseră de fapt în această lume paralelă, fantastică față de logica noastră, și ei doar povesteau ce se întâmpla acolo. Multe din poveștile noastre sunt inițiatice, vorbesc despre această trecere între lumi. Și astfel toată înțelepciunea lor venea de acolo. Însă este foarte reală. Și mi-am dat seama că este adevărată și din alte experiențe asemănătoare prin care am trecut. Această întâmplare cu măștile a fost extraordinară, ca o inițiere. Lumea paralelă este o lume plină de metafore esențiale.
        A vrut să-mi arate că El este în toate și peste tot, în tot ce ne înconjoară, imediat în spatele invelișurilor lucrurilor și a ființelor. Și că nu avem pe cine să ne supărăm și pe cine să acuzăm.
NIMENI NU ESTE DE VINĂ CU NIMIC, NICIODATĂ. PRIN OAMENI DUMNEZEU NE VINDECĂ - ŞI ÎNTOTDEAUNA ÎN SPATELE A TOT CE SE ÎNTÂMPLĂ ESTE NUMAI EL. Chiar și acum. Totul vine direct din mâna Lui. Pe cine să te superi atunci? Pe lume există decât două persoane : Tu și El. Toți cei din jurul tău sunt El, mascați, și lucrează la tine corector. Te șlefuiesc ca pe un diamant. Dar tu nu știi asta.
- Care este o altă poveste remarcabilă?
         Știți ce este foarte interesant? Terenul vieții și gropile spirituale. Este foarte complexă. Toate din zona aceasta de început sunt foarte tari, puternice. Cum să zic eu? Experiențe fundamentale care arată cum trebuie să ne comportăm în viață. Eu am scris aici - INIȚIERE.
-Da, este posibil " (SHANGRI - LA, frumusețea fără margini a Divinului, autor Marius Ghidel, Editura Dharana, paginile 136-138)









Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

La psiholog. De vorbă cu Florentina: Forța cuvintelor stă în emoția rostirii

  - Cât de importante sunt cuvintele? Care este puterea lor?   -   Cuvintele se formează în interiorul nostru. Limbajul este un rezult...