Francisc Șirato, Artă Românească Modernă 4


Ulcele cu flori 



Ulcele cu flori ,MNAR



”Într-o singură culoare sau în mai multe, în câteva fire numai sau în mănunchi bogat, aranjate într-un vas colorat și desprinse de pe un fond contrastant, florile au figurat în creația pictorului de la primele și până la ultimele sale manifestări în artă.
 Tabloul evidențiază calitățile sale în redarea expresivă a frumuseții acestor podoabe ale naturii” ( Arta pentru toți, Francisc Șirato, text de Horia Horșia, Editura Meridiane, București, 1964).


Ulcele cu flori, detaliu



Arta populară, izvor de inspirație

     ”În căutarea mijloacelor celor mai potrivite pentru exprimarea conținutului de viață pe care vrea să-l redea în artă, Șirato va găsi unele indicații în pictură lui Cézanne, cu arhitectura ei echilibrată, precum și în folclorul nostru. Amintirilor din copilăria petrecută în atmosfera rurală li se adaugă impresiile puternice ale contactului direct cu arta populară.

Custode al muzeului național, unde este numit în anul 1917, artistul are prilejul să studieze îndeaproape tezaurul nostru folcloric și descoperă curând deplina unitate între elementele componente ale unui obiect de artă populară : forma, ornamentul și culoarea. Este convins că, prin calitățile ei, arta populară poate servi ca model și poate constitui un nesecat izvor de inspirație. Pe Șirato ea l-a ajutat să își clarifice propria viziune, care tindea totdeauna către un echilibru armonios al elementelor ce compun o pictură sau în general, o opera de arta. Echilibrul acesta caracterizează din ce în ce mai mult arta sa” ( Arta pentru toți, Francisc Șirato, text de Horia Horșia, Editura Meridiane, București, 1964).


Ulcele cu flori, detaliu



Fată lucrând fileu 

     ”Alburile strălucitoare din compoziția Turcoaice la Moși anunță încă din 1912 preocupările artistului pentru perfecționarea mijloacelor de expresie, prin efectele pe care le poate da lumina ca element constitutiv al imaginii. Lucrul acesta îl va demonstra în Întoarcere de la târg și, mai apoi, în Fată la lucru (Fată lucrând fileu).

   Subiectul tabloului este enunțat prin titlul însuși. Ne interesează însă sensul pe care i-l dă artistul și, de asemenea, modul în care reușeste să ne transmită și nouă acest sens
  Reflectată de pe haina albastră a fetei, lumina iradiază în întregul tablou, creându-i o atmosferă plăcută, odihnitoare, familiară. Tocmai într-o asemenea atmosferă, figura tinerei fete, surprinsă la lucru, se încadrează perfect, concordanța între acțiune și mediul ambiant comunicând-ne un sentiment al echilibrului, al armoniei, al ordinii( Arta pentru toți, Francisc Șirato, text de Horia Horșia, Editura Meridiane, București, 1964).




Fată lucrând fileu, MNAR




”În Fată la lucru (Fată lucrând fileu)  este prezent, de asemenea, un sentiment de puritate sufletească, redată printr-o accentuare a expresivității coloristice. Lumina și culoarea, departe de a sta aici la baza unui simplu joc stilistic, sunt purtătoarele sentimentelor și gândurilor artistului în fața unei scene cotidiene”( Arta pentru toți, Francisc Șirato, text de Horia Horșia, Editura Meridiane, București, 1964).
 

Fată lucrând fileu , detaliu



Fată lucrând fileu, detaliu



Fată lucrând fileu, detaliu



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

La psiholog. De vorbă cu Florentina: Forța cuvintelor stă în emoția rostirii

  - Cât de importante sunt cuvintele? Care este puterea lor?   -   Cuvintele se formează în interiorul nostru. Limbajul este un rezult...