Constantin Brâncuși , Somnul și Danaida

Somnul

" Muza adormită este una din cele mai emblematice figuri din seriile de sculpturi realizate de Brâncuși. În acest oval, în care numai câteva protuberanțe fine sugerează un portret, suntem tentați să admirăm mai degrabă armonia unei figuri adormite decât să ne punem întrebări cu privire la identitatea modelului (...).Reîntoarcerea la cioplire l-a eliberat de constrângerile impuse de reprezentarea figurii. El se lasă în voia materialului, a cărui structură densă și dură îl obligă să reflecteze ore în șir înainte de a începe să cioplească. În felul acesta are loc un întreg ritual : el își extrage imaginile esențiale susceptibile să incite procesul creator de la unul sau mai multe modele pe care le are în memorie. În 1908, când a început să sculpteze în piatră Sărutul, el cioplește pentru prima dată în marmură și realizează Somnul. Marmura aceasta lăsată parcă în stare de eboșă, în care se pot vedea urmele dălții, este unul din rarele exemple de influență a lui Rodin, pe care Brâncuși îl admira dar de care voia să se îndepărteze (...). Muza adormită este un bun exemplu de metamorfoză a unui bust sculptat după un model și care, prin simplificarea trăsăturilor, se îndepărtează de el până la a fi de nerecunoscut " (Brâncuși, artistul care transgresează toate hotarele, autor Doina Lemny, pagina 27).

Danaida

    ”Expusă pentru prima dată în 1914, la expoziția Tinerimii Artistice, Danaida a fost sculptată cel mai probabil în 1908, în atelierul de pe strada Știrbei-Vodă, pus la dispoziția artiștilor vremii de către Alexandru Bogdan - Pitești, cunoscut poet, colecționar și fervent susținător al artei moderne. Tema Danaidei îl preocupă pe Brâncuși încă de la începuturile căutărilor plastice, fiind cea care va sta la baza ciclului Domnișoarelor Pogany de mai târziu.

Tema, abordată și de Auguste Rodin în 1885 ca pretext pentru studiul corpului feminin, este reinterpretată de Brâncuși în spiritul comuniunii cu natura, el lăsând materia să exprime nemijlocit natura creației ("Sculptura nu este altceva decât apă, apa însăși!").

Brâncuși dezvoltă o legătură intimă cu materialul, renunță la prelucrarea excesivă, ce ducea la expresii realiste, pentru a păstra textura originală a pietrei și pentru a-i prezerva rolul din natură.

   Danaida pare astfel, prin relieful său atât de firesc "erodat", un produs al acțiunii factorilor de mediu în timp, o mărturie expresivă a unor vremuri arhaice, mitice.

Sculptorul se apropie de mitologia greacă, sursă inepuizabilă de inspirație pentru artele plastice, eludând însă elementul descriptiv, pentru a atinge esența "

(Text MNAR).

" Danaida nu are niciun model cunoscut în afară de personajul din mitologia greacă care ar putea fi evocat aici. Acest cap rotunjit provine dintr-o operă pe care Brâncuși a cioplit-o în piatră poroasă în 1909 și pe care a intitulat-o Danaida. Această sculptură, cu aspect zgrunțuros în care numai câteva trăsături sunt schițate și în care gâtul este abia eboșat, evocă o piesă de arheologie - ceea ce este sugerat mai bine de artist când o instalează pe un soclu sculptat în manieră antică. Când, cu patru ani mai târziu, reia tematica Danaidei, el o transformă complet și o sculptează în spiritul retoricii pe care o aplică încă de la începutul anilor 1910 : renunțând la cuta ochilor, el prelungește pleoapele exagerând, pe care le accentuează printr-o muchie continuă armonioasă reunindu-le cu nasul ușor ascuțit. Părul strâns și întins pe cap, aproape invizibil, este sugerat aici de cocul simplificat al primei Domnișoare Pogany, căruia sculptorul îi adaugă ca unică "distincție", o buclă desfăcută în spatele urechii stângi" (   Doina Lemny, Brâncuși, artistul care transgresează toate hotarele, pag 36)

Imagini MNAR