Constantin Brâncuși, portrete de copii

     

 Portrete de copii fără nume

   ”De  când ajunge la Paris, Brâncuși sculptează într-una " portrete" de copii - fără să le dea vreun nume. Procedează ca și în cazul Muzei adormite: eliminând umerii și gâtul, culcă capul la orizontală și reduce trăsăturile care ar fi putut evoca un portret anume. Ceea ce-l interesează este calmul acestor capete adormite, cu trăsăturile numai sugerate. Într-o altă etapă, plecând de la aceste capete, Brâncuși elimină orice detaliu fizionomic :  ovoidul este marcat numai de o muchie ușor arcuită, care amintește de arcadele ochilor și o buclă mică la baza unei sectionări în oval care evocă strigătul Noului născut. Această sculptură marchează o adevărată turnură în arta lui Brâncuși” ( Doina Lemny, Brâncuși, artistul care transgresează toate hotarele, pag 31-32)

1.Cap de copil

Căutările și sensul evoluției lui Brâncuși

     ”Portretele de copil, exerciții de virtuozitate plastică din categoria studiilor de capete de expresie, ilustrează căutările și sensul evoluției operei lui Constantin Brâncuși.

      Brâncuși începe de la forma realistă și reprezentarea de factură clasicizantă al cărei apogeu pentru opera sa este  Capul de copil prezentat la Salonul Oficial de la Paris din 1906; prin sublimare și reducere la esență a formei, acesta va ajunge la ovalul perfect. Simplitatea a fost obținută după nenumărate căutări, un proces amplu prin care, după cum spunea artistul, "complexitatea este rezolvată"(Doina Lemny, Brâncuși, artistul care transgresează toate hotarele, pag 31-32.)

2.Cap de copil 

Supliciu - focalizare pe emoție

    ”Supliciul încheie seria capetelor de expresie în poziție verticală. Este o lucrare unde atenția creatorului se mută pe reprezentarea emoțiilor modelului. Amputarea umărului, torsiune gâtului, detaliile de finețe care structurează forma feței constituie o primă sinteză de limbaj modernist, în corespondență vizuală cu Auguste Rodin și Medardo Rosso”. (Doina Lemny, Brâncuși, artistul care transgresează toate hotarele, pag 31-32).

 

  ”Interpretările ulterioare ale acestei opere nu contrazic evoluția "portretelor" la Brâncuși.

El reia, în 1907, bustul de băiat sculptat intitulat Supliciul, al cărui cap aplecat spre umeri trăda suferința, punând accentul pe ideea de comuniune cu universul "

( Doina Lemny, Brâncuși, artistul care transgresează toate hotarele, pag 31-32)                             

Prometeu 

Sursa imaginii: MNAR

”Din seria capetelor de expresie se desprinde Prometeu, un cap în poziție orizontală care păstrează urmele primelor căutări moderniste ale artistului, și anunță totodată direcția absolutizarii prin simplificare, definitorie mai târziu pentru Brâncuși " (Text MNAR).

   ”Trecând de la capul unui bebeluș la un ou, el îl ridică la nivel de concept, acela al începutului vietii - "miracolul vieții", originea lumii. 

    Urmând această logică, el va simplifica ovalul conferindu-i o formă aproape perfectă de ou, căreia îi va atribui numele de Începutul lumii (1920). În același an realizează Sculptură pentru orbi (1920), un oval ușor turtit în marmură. În această serie de "capete culcate", Brâncuși sculptează în marmură albă, în 1911, un cap pentru care se pare că ar fi avut un model. În realitate, pornește de la portretul fiului uneia dintre prietenele sale românce, Corneliu Cosmuță. Capul rotunjit nu mai păstrează decât aluzii delicate la caracteristicile fizionomice ale băiatului. Numai un rest de gât secționat și suspendat pentru a accentua înclinarea capului - aluzia la pedeapsa dată Titanului grec ar putea explica titlul - Prometeu- atribuit de Brâncuși acestei opere. Trecerea de la băiat la adultul care dă viață oamenilor este vizibilă cu precădere în varianta bronzului șlefuit : strălucirea metalului polisat al sferei aproape perfecte întărește capacitatea personajului de a capta lumina și de a o retransmite punându-se prin acest transfer de energii în armonie cu cosmicul” ( Doina Lemny, Brâncuși, artistul care transgresează toate hotarele, pag 31-32).

Sursa imaginilor: MNAR