Constantin Brâncuși - Rugăciune ...

 Prima comandă pentru un loc public

  "Chiar în momentul în care Brâncuși visa să-și instaleze sculpturile în locuri publice, primește, în 1907, o primă comandă de monument funerar(...).La recomandarea unui grup de prieteni români, printre care pictorul Ștefan Popescu, el acceptă să realizeze un monument în memoria unui avocat, personalitate a orașului Buzău. Soția acestuia, doamna Eliza Stănescu - Popovici, încheie un contract cu sculptorul în care precizează că monumentul trebuie să fie alcătuit din două statui în bronz : una, un bust care să se asemene cu fotografiile răposatului, pe care ea urma să i le transmită artistului, și alta, o figură alegorică reprezentând o femeie care bocește. Sculptorul acceptă comanda și se pune pe lucru". (Brâncuși, artistul care transgresează toate hotarele, autor Doina Lemny, pagina 23).

Rugăciunea - reflecție sublimă asupta morții, învierii și naturii sacre 

" În 1907 Constantin Brâncuși primește comanda realizării unui monument funerar pentru mormântul avocatului Petre Stănescu. Ansamblul este format din bustul defunctului care, de la înălțimea unui soclu de 2,5 metri, veghează asupra unei femei îngenuncheate, în rugăciune.

Reflecție sublimă asupra morții, învierii și naturii sacre Rugăciunea deschide parcursul subtilizării formelor pentru reprezentarea esenței simbolice.

   Mușchii sunt absorbiți în suplețea unui corp degenizat. Forma este echilibrată prin amputarea brațului stâng, opțiune compozitională tributară lui Auguste Rodin.

Dacă pentru realizarea Rugăciunii soluțiile vizuale alese sunt exclusiv moderniste, bustul lui Petre Stănescu rămâne în sfera reprezentării realiste, fapt ce accentuează închiderea unei etape și, totodată, un nou început.

  Acest monument funerar, plasat inițial în cimitirul Dumbrava din Buzău, marchează geneza ideii de ansamblu, foarte importantă în arta lui Brâncuși, conform căreia și-a structurat ulterior întreaga creație "(text MNAR).

Imagini MNAR

 Rugăciunea întruchipează o idee

"...lucrează după un model, un nud de femeie care-i pozează în atelier. Nici nu s-a gândit la imaginea doamnei Stănescu, ceea ce-l interesează acum este ideea de reculegere : astfel, el alungește silueta feminină, înlătură orice semn care ar aminti de trăsăturile anatomice ale unei femei cunoscute. Capul, dominat de doi ochi mari plini de durere, este aplecat prelungind curba oblică a corpului, reținut într-o poziție de rugăciune. Brațul stâng este secționat deasupra cotului, punând în evidență brațul drept surprins într-o poziție care ar semnifica semnul crucii. Mai concret, pieptul este acoperit de mișcarea umerilor și a brațului drept, șoldurile dispar alungindu-se către un punct de sprijin, genunchii sunt ușor îndepărtați unul de altul ca într-un mers lent. Brâncuși nu sculptează aici o femeie, ci o idee - tristețea provocată de moarte - și ceea ce împiedică disperarea :  rugăciunea.

   Cât despre celălalt element al monumentului, un bust realist reprezentând pe avocat, Brâncuși îi înlătură brațele de la umăr și-i dezgolește pieptul mărit" Album, pagina 23).

O operă de sine stătătoare

"Separată de celălalt element al monumentului, Rugăciunea a fost prezentată întotdeauna ca o operă de sine stătătoare, căci exprima numai prin ea însăși sentimentele și atitudinea pe care ar fi trebuit să le întrunească ansamblul : tristețe, durere,reculegere, rugăciune - meditație asupra vieții și a morții. (album, pagina 23).

Sursa imaginilor: MNAR