Am achiziţionat de curând cartea EUROSTUDII Vol. I. Incursiuni în vârstele Europei, apărută la Editura Universităţii din Bucureşti. După ce am citit-o, m-am gândit să scriu câteva cuvinte despre fiecare articol şi să dau două-trei citate care să ilustreze, pe scurt, tema abordată.
Volumul
este alcătuit dintr-o serie de comunicări ştiinţifice susţinute la
colocviile Eurostudii ale Facultăţii de Litere a Universităţii din Bucureşti.
Coordonatori: Simona Drăgan şi Constantin Emil Bucur.
Autor: Alina Marin
Universitatea din București
Tema: CONDIŢIA FEMEII
MUSULMANE ÎN ROMANUL SECOLULUI XXI. STUDIU COMPARATIV DE SCRIITOARE
ISLAMICE
Articolul Alinei Marin este cuprins între
paginile 215-243 din volumul :”Eurostudii – Incursiuni în vârstele Europei”
Misterul femeii musulmane
 |
| Sursa imaginii: https://cooltrends.ro/femeile-din-orient-prizonierele-propriei-frumuseti/ |
O temă
inedită, incitantă şi oarecum exotică. Femeile musulmane au constituit
dintotdeauna o curiozitate amestecată cu farmec şi dramă, compătimire şi
atracţie pentru cei care nu fac parte din această comunitate. Un mister care te
împinge să mergi până în fundul prăpastiei, să empatizezi şi chiar să-ţi asumi
prăbuşirea propriului suflet de dragul dezlegării lui.
Destinul femeii musulmane poate fi considerat un
subiect sublim şi periculos în acelaşi timp. Ca să înţelegi profund acest
destin trebuie să-l trăieşti. Dacă nu, poţi doar de pe margine să guşti din
dulcele şi amarul acestui destin...
Articolul
Alinei Marin este de departe unul fascinant. Operele alese
de autoare sunt: Bastarda Istanbulului
(Elif Shafak), Cel care mă aşteaptă
(Parinoush Saniee ), În numele prinţesei
moarte ( Kenize Mourad), Persepolis
(Marjane Satrapi), Femeia interzisă ( Malika Mokeddem ), Mă numesc Salma (Fadia Faqir) şi Poate astăzi nu omor pe nimeni ( Randa Ghazy).
„Perspectiva acestor romane este una culturală şi politică, nu literară , iar
bibliografia critică este preponderent
din spaţiul occidental”, mărturiseşte Alina.
„ Romanele
selectate reflectă statutul femeilor în islam şi au fost alese astfel încât
autoarele să fie din ţări diferite , pentru a vedea cum diferă percepţia asupra
femeii în aceste culturi. Mi-am ales scriitoare din secolul XXI pentru a
observa dacă s-au produs schimbări contemporane în raport cu statutul
tradiţional al femeii în islam sau dacă există încercări de schimbare a
condiţiei acestuia” .
Fragmente din articol:
Vălul, marea enigmă
„Dar vălul
poate fi interpretat în două moduri diferite: atunci când femeile aleg să îl poarte în
occident , el poate reprezenta credinţa sau alegerea lor de a se diferenţia ,
pe când atunci când îl poartă în ţările de origine poate fi văzut ca un mod de
opresiune”.
„ Purtarea
vălului este una dintre experienţele cele mai profunde şi sincer spirituale pe
care le cunosc. Devine un mod prin care se anulează convenţiile. Un mod pentru
a te înălţa acolo unde altfel nu ai ajunge niciodată. Acolo unde contează
mintea , inima, spiritul. Un mod de a-i constrânge pe ceilalţi să privească în
sufletul tău , pentru că în exterior nu e nimic de văzut, nu ai nicio carte de
vizită de arătat , nu ai nicio dorinţă de satisfăcut ” ( pagina 223, Randa Ghazy
, Poate astăzi nu omor pe nimeni ).
Scrisul – un mod de eliberare
„ Scriitoarele islamice au scris romane care
invariabil apără sau luptă pentru drepturile femeii musulmane. Acest lucru
poate fi un efect al influenţei occidentale pătrunse în societăţile
islamice tradiţionaliste, în care
influenţa britanică a fost adesea cea mai pregnantă , chiar atunci când nu s-a
exercitat prin intermediul colonizării. În urma procesului de occidentalizare ,
femeile au avut curajul de a se exprima şi de a dori accesul la o educaţie
superioară. De-a lungul timpului, femeile musulmane au scris pentru a critica
abuzurile din societăţile islamice , dar au rămas în continuare legate de
tradiţiile şi de propria cultură. Prin scrierile lor, aceste femei au găsit un
mod de a se elibera de jugul culturii feminine musulmane , dar în acelaşi timp
i-au luat apărarea atunci când societăţile de origine au fost atacate. Cele mai
multe scriitoare au ales să prezinte în romane experienţele şi memoriile lor ,
iar condiţia femeilor prezentate în acestea este relevantă în contextul
teoriilor feministe contemporane” (pagina 216).
Dintre fiinţele umane...
„ O
persoană căsătorită nu are viaţă proprie, se trezeşte ocupată şi cu obligaţii
şi nu se mai poate gândi la idealurile sale. Se spune că atunci când un bărbat
îşi ia soţie, se opreşte , când se naşte primul copil, cade în genunchi, al
doilea îl îndoaie şi la al treilea dispare. Asta se întâmplă în căsniciile
tradiţionale . Ar fi altfel să te căsătoreşti cu o prietenă care nutreşte
aceleaşi convingeri ca tine. Recunosc că nu-mi displace deloc să găsesc
pregătit micul dejun dimineaţa , casa curată şi ordonată şi rufele spălate ,
dar asta vine din egoismul bărbaţilor şi din educaţia greşită , fondată pe
superioritatea masculină. Eu sunt convins că nu trebuie să ne gândim la femei
în termenii aceştia . După mine, dintre fiinţele umane , femeile sunt cele mai
exploatate din istorie. Primele care au fost subjugate de alte fiinţe umane ,
considerate obiecte...şi, din păcate, încă aşa e ” ( pagina 227, fragment din
romanul lui Parinoush Saniee, Cel care mă aşteaptă)
Căsătoriile
„Situaţia politică foarte
complexă din secolul XX din Iran a afectat situaţia femeilor, iar Parinoush
Saniee afirmă că personajul principal, Masumeh, reprezintă prototipul femeilor
iraniene din perioada pre-revoluţionară şi post-revoluţionară: Masumeh este un
simbol pentru majoritatea femeilor iraniene din generaţia născută la
mijlocul secolului trecut, într-o
perioadă în care viaţa tradiţională a suferit mici schimbări. În ciuda
prezenţei la şcoală a multor fete, educaţia încă nu era considerată importantă
pentru ele. Vârsta medie de căsătorie era pe la 15 ani, aşa că multe dintre ele
nu ajungeau să termine liceul. Căsătoriile se încheiau în funcţie de dorinţele
şi preferinţele părinţilor şi, dacă la început prima cultura tradiţională,
foarte curând a fost subminată de mişcări sociale agresive”(paginile 231- 232).
Influenţa majoră a politicii în vieţile oamenilor
„De asemenea, autoarea susţine că
politica influenţează foarte mult oamenii şi că aceasta a influenţat-o şi pe ea
în scrierea cărţii. Credinţele ideologice ale familiei sale sunt cele care au
format-o: „ Am crescut într-o familie foarte educată , care iubea literatura şi
poezia. La cină vorbeam întotdeauna despre politică. Cred că am învăţat primele
cuvinte din sloganuri scrise pe pereţi de activişti. Eram foarte tânără când am
aflat că suntem naţionalişti şi acasă erau discuţii aprinse pe tema aceasta .
Una dintre primele mele amintiri este o zi fierbinte de vară în care mergeam de
mână cu tatăl meu şi pe lângă noi a trecut un camion plin cu oameni care
strigau diverse lozinci. N-am să uit niciodată sentimentul pe care l-am avut
când o lacrimă de-a tatei mi-a căzut pe mână. Viaţa la universitate era şi ea
plină de discuţii politice amănunţite. Mi-am dat seama că sunt multe grupuri ,
le-am studiat pe toate , dar nu m-am alăturat niciunei tabere.”( paginile 231-
232).
Femeia musulmană în contextul istoric
„ Contextul romanului În numele
prinţesei moarte este unul istoric. Acesta începe în anul 1918 în Istanbul
şi combină istoria cu statutul femeii musulmane. Încă de la începutul romanului
suntem anunţaţi că romanul este o combinaţie de evenimente istorice reale şi de
ficţiune. Este ceea ce se numeşte autoficţiune ( autofiction), dar acest
concept este întâlnit şi la alţi scriitori, cum ar fi Marcel Proust sau
Colette. Totuşi Mourad îi conferă o nouă însemnătate prin faptul că prezintă
atât viaţa mamei sale , cât şi a bunicii, prezentând şi fapte istorice , dar şi
viaţa oamenilor care au trăit în Imperiul Otoman” (pagina 239).
Fragment din concluziile autoarei
„ Politicul apare ca având o mare influenţă asupra scriitoarelor, în
special pentru Elif Shafak , Marjane Satrapi, Malika Mokkedem , Parinoush
Saniee şi Kenize Mourad. Elif Shafak şi Marjane Satrapi sunt probabil cele mai
vocale dintre scriitoare în ceea ce priveşte critica la adresa politicului.
Însă chiar cu toate aceste critici , ele rămân încă strâns legate de originile
culturale , chiar atunci când par că nu recunosc acest lucru. Am căutat să
demonstrez această ipoteză urmărind şi modul în care poate uimi uneori ideea
sau dorinţa lor de revenire în ţările musulmane. Pe de altă parte, teama de a
recunoaşte că sunt încă strâns legate de tradiţiile şi cultura islamică se
explică în cazul autoarelor musulmane prin imaginea pe care coreligionarii lor
o au la nivel internaţional , iar atacurile teroriste din ultimii ani nu fac
decât să înrăutăţească o percepţie deja negativă , care le determină pe ele a
încerca să pară şi mai detaşate faţă de islam” (pagina 241).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu