Tinerii geniali ai României - Alexandra Gerea



   Am achiziţionat  de curând cartea  EUROSTUDII Vol. I. Incursiuni în vârstele Europei, apărută la Editura Universităţii din Bucureşti. După ce am citit-o, m-am gândit să scriu câteva cuvinte despre fiecare articol şi să dau două-trei citate  care să ilustreze, pe scurt, tema abordată. 



    

     Volumul este  alcătuit dintr-o serie de comunicări ştiinţifice susţinute la colocviile Eurostudii ale Facultăţii de Litere a Universităţii din Bucureşti. Coordonatori: Simona Drăgan şi Constantin Emil Bucur.



Autor: Alexandra Gerea

Universitatea din București 



Tema:  „INVIZIBILI ŞI PUŢIN NUMEROŞI” ÎN ROMÂNIA , ŢARĂ DE DESTINAŢIE PENTRU MOBILITATEA ACADEMICĂ . STUDENŢI DIN CHINA ŞI ANGOLA LA UNIVERSITĂŢILE BUCUREŞTI ŞI POLITEHNICA 



 Articolul Alexandrei Gerea este cuprins între paginile 257-270  din volumul :”Eurostudii – Incursiuni în vârstele Europei” 




Plusuri şi minusuri
  
    Dincolo de ţinta acestui articol, tema propusă de Alexandra mi-a descifrat unele enigme ale sufletului omenesc. Am gustat o picătură din stările emoţionale pe care le încearcă persoanele care, din diverse motive, aleg să meargă în altă ţară. Eu însămi am încercat o suferinţă sinonimă cu boala , atunci când m-am îndepărtat de locurile în care m-am născut.   
    Nu-mi dau seama care dintre cele două categorii de studenţi reacţionează mai bine. Chinezii, care sunt mai reci (  influenţaţi probabil de ţară şi de mamă - cele două concepte care nu pot fi schimbate)  şi care s-ar putea numi mai repede şi mai uşor  cetăţeni ai planetei,  sau studenţii angolezi , mult mai emoţionali şi mai ataşaţi locului în care s-au născut. Presupun că cele două reacţii au plusuri şi minusuri. Însă studiile de caz din acest articol ne ajută pe fiecare dintre noi să ne cunoaştem mai bine...

Migraţia ca fenomen socio-cultural

 
Sursa imaginii: https://www.regielive.ro/noutati/studenti-straini-care-studiaza-in-romania.html

” Din variatele aspecte culturale implicate în fenomenul migratoriu, am selectat două componente asupra cărora mă voi opri şi pe care le voi exemplifica prin realităţile întâlnite în teren: identitatea şi familia transnaţională.
    Relaţia dintre migraţie şi identitate este una complexă. Identitatea este un fenomen dinamic şi evolutiv, este fluidă şi în continuă adaptare în funcţie de contexte.Genevieve Visonneau nota faptul că identitatea este compusă din „reprezentările a ceea ce suntem , reprezentările a ceea ce vrem să fim , reprezentările a ceea ce ar trebui să fim în durata, spaţiul şi diversele circumstanţe ale vieţii sociale”.
      Aceste trei dimensiuni ale identităţii sunt negociate şi reinterpretate în cadrul fenomenului migratoriu, întrucât diferenţele culturale între ţara de origine şi cea de destinaţie plasează individul în interacţiuni şi contexte noi ce îl forţează să îşi adapteze discursul identitar la realităţile sociale în care se află. Migrantul socializează , iar în felul acesta este nevoit să îşi reevalueze propria identitate, cultură şi mentalitate , ceea ce produce automat o remodelare în vederea adaptării. Odată revenit în ţara de origine, discursul său se schimbă, se percepe pe sine ca „diferit” faţă de cei „de acasă” şi este nevoit pentru o scurtă perioadă să treacă din nou prin procesul negocierii identitare pentru a se readapta culturii de origine. Aceste fenomene demonstrează puternica interacţiune între cultură , identitate şi migraţie, amplificată de contextul actual al globalizării şi al deteritorializării.
   Al doilea concept teoretic angrenat de studiul fenomenului migratoriu este transnaţionalismul , care la rândul lui problematizează un alt obiect de analiză, familia transnaţională.
    Definit în numeroase studii antropologice  ” ţara de destinaţie” , transnaţionalismul prezintă un interes deosebit din perspectiva modului în care implică agentivitatea şi strategiile identitare ale migranţilor , care sunt „conectaţi la două sau mai multe societăţi simultan” (paginile 259-260).


        Reticenţe sociale

   „Invizibilitatea invocată în titlu se referă la dificultăţile pe care le-am întâmpinat pe teren în identificarea informatorilor, dar şi la statutul pe care îl au studenţii chinezi şi angolezi în ceea ce s-ar putea numi cultura căminului studenţesc. Înainte de a apela la figurile autorităţii, mai exact administratorii căminelor , am încercat modalităţi neoficiale de descoperire a studenţilor străini ; am adresat întrebări cunoştinţelor din cămin, vecini sau prieteni. Răspunsurile au fost descurajante : majoritatea pur şi simplu nu ştiau nimic despre studenţii străini , fiind oarecum intrigaţi de curiozitatea mea căreia i-au răspuns cu o altă întrebare: „ de ce aş şti despre ei?” Am răspândit întrebări şi în mediul virtual , pe grupurile căminelor şi, în cele din urmă, a apărut un singur nume , al unei studente din China (pagina 262).


Facebook, Facebook...

    „ Odată ce am identificat primul informator, am înaintat folosind metoda pânzei de păianjen, obţinând alte nume de la fiecare student în parte. I-am contactat folosind reţeaua socializantă Facebook, am intrat în legătură cu ei şi am stabilit interviurile. Întâlnirile au avut loc la cafenelele din complexul Grozăveşti, în Centrul Istoric al Bucureştiului şi la complexul comercial Afi Palace Cotroceni, locuri pe care informatorii le-au considerat a fi la îndemână. O descoperire interesantă a terenului a fost tocmai această reţea ascunsă a studenţilor străini , camuflată de masca invizibilităţii aparente, dar densă în structurile ei profunde” (pagina 263).

Percepţii sociale în ţara de origine

   „ Liu, un tânăr de 22 de ani , venit din China pentru a studia limba română la Universitatea din Bucureşti, consideră că experienţa în România l-a determinat să îşi înţeleagă altfel propria cultură, să îşi reconsidere sistemul de valori în care s-a format şi chiar să îşi modifice proiectul de migraţie. Provenit dintr-un oraş marginal de lângă Beijing, o zonă rurală, a venit în România, prin intermediul unui parteneriat dintre Universitatea din Beijing şi Universitatea din Bucureşti, beneficiind şi de o bursă din partea Ambasadei Chinei în România. Iniţial, proiectul migratoriu era gândit în vederea unei reîntoarceri în ţara de origine ; ajuns în Bucureşti , a întâlnit o serie de diferenţe faţă de mediul lui de provenienţă: activităţi culturale frecvente, ieşiri în oraş, posibilitatea de a călători şi de a vizita numeroase oraşe ( a fost la Timişoara, Cluj, Sibiu, Sinaia), comportamentul ospitalier al românilor , ceea ce l-a determinat să îşi regândească întregul proiect de migraţie. Îşi doreşte să rămână aici , să dobândească un statut sigur şi să fie profesor de limba română. La întrebarea „ De ce vrei să rămâi aici?”, mi-a răspuns zâmbind că se simte mai mult român decât chinez ; apoi mi-a explicat faptul că în China , studiile în străinătate, în special în Europa, sunt valorizate pozitiv şi asociate unor şanse mari de reuşită profesională şi personală. Dar această valorizare pozitivă se produce numai în condiţiile unei întoarceri în ţara de origine , în caz contrar, mobilitatea ei fiind percepută ca o investiţie eşuată. Conflictului identitar pe care îl trăieşte Liu îi este asociat sentimentul de vină faţă de părinţii săi , pe care consideră că îi abandonează şi pe care şi-ar dori să-i aducă aproape, aici, în România” (paginile 263-264).

Să fii la fel în timp ce eşti diferit 

   „În cazul studenţilor din Angola , referinţa la identitate a presupus un alt discurs, eliberat de tendinţele statale. Migraţia în Europa este , şi în cazul lor, valorizată pozitiv, accentul punându-se pe necesitatea acestei experienţe în vederea maturizării. La rândul lor, studenţii angolezi beneficiază de bursă din partea Ambasadei , care se află în Serbia. Orientarea lor în ceea ce priveşte domeniile de studiu se concentrează pe inginerie şi construcţii , extrem de dezvoltate în Angola.
      Motivele migraţiei în Angola se bazează în primul rând pe felul în care învăţământul superior europen este perceput în spaţiul african. Conform informatorilor, orice student care vrea să reuşească din punct de vedere profesional merge la o universitate în Europa, iar alegerea ţărilor de studiu ţine de bugetul şi preferinţele fiecărei familii. Această valorizare pozitivă a Europei se realizează printr-o perspectivă omogenizantă, informatorii făcând deseori referire la România prin folosirea termenului „ Europa”, reciproca fiind la rândul ei valabilă. Constatarea este importantă , întrucât readuce în discuţie binecunoscutul raport identitate-alteritate însă, de data aceasta diferenţele dintre continente cu privire la calitatea învăţământului sunt asumate şi recunoscute de partea defavorizată , conform autoetichetării.
    Dincolo de necesitatea migraţiei în vederea reuşitei personale, este invocată importanţa maturizării şi a devenirii. A fi student străin, a învăţa să fii la fel în timp ce eşti diferit este o provocare personală. Ricardo, în vârstă de 23 de ani, student la specializarea Geologie , povesteşte despre dificultăţile de a trăi aici: „ Trebuie să spăl singur, să mănânc, să fac tot singur. E greu, dar mă ajută mult şi aşa devin mai adult”.
   Aşadar, atât pentru studenţii din China , cât şi pentru cei din Angola, migraţia reprezintă în primul rând, o formă de maturizare şi de modelare a identităţii , de provocare a unor aspecte considerate anterior ca fiind naturale , de demonstrare a mobilităţii culturale şi a flexibilităţii identitare. Maturizarea şi definirea identităţii se produc în ţara de destinaţie , dar ele devin recunoscute şi confirmate odată cu revenirea în spaţiul de origine” (paginile 264-265).

Observaţie din teren...

   „ Voi nota o observaţie din teren, relevantă pentru înţelegerea diferenţelor dintre studenţii chinezi şi angolezi: în punctul discuţiilor despre familie, informatorii din China nu trădau emoţii sau stări puternice, în timp ce tinerii din Angola erau vizibil afectaţi, având întreruperi în vorbire , pauze dese şi gestică specifică. Constatarea este una de ordinul evidenţei , însă ea devine grăitoare atunci când o raportăm la un anumit model familial şi la un discurs care este pus în evidenţă prin intermediul transnaţionalismului” (pagina 265).







Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

La psiholog. De vorbă cu Florentina: Forța cuvintelor stă în emoția rostirii

  - Cât de importante sunt cuvintele? Care este puterea lor?   -   Cuvintele se formează în interiorul nostru. Limbajul este un rezult...