Personajul acestui articol este o fată din Iaşi, Laura. Am cunoscut-o în
Bucureşti, într-o clinică în care mersesem să iau un interviu. De meserie este terapeut. Ea activează pe mai multe paliere ale terapiilor
complementare, dar iubeşte în special kinetoterapia. Rândurile pe care le-am
alcătuit au scopul de a scoate în evidenţă faptul că adevăratele înclinaţii ale
fiinţei umane, în ceea ce priveşte meseria de urmat, se observă încă din
copilărie.
Kinetoterapie – “Mi-a plăcut cum
sună acest cuvânt”
Poate să spună oricine ce vrea, eu tot
cred că înclinaţia către o meserie poate ieşi la iveală la vârste destul de
fragede. Laura nu face excepţie de la această regulă. Îmi pare o fiinţă firavă.
Îmi confirmă faptul că, încă de la naştere, a avut probleme de sănătate. Periodic,
a trebuit să facă analize. Acest lucru a familiarizat-o cumva cu atmosfera
spitalelor. Pe la vârsta de 12 ani, a suferit o intervenţie chirurgicală la
Iaşi, cauzată de o obstrucţie pe uretră ,
ocazie care i-a dat posibilitatea de a fi exact în miezul problemei. Fetiţa de
atunci privea cu ochi mari personajele în halate albe, gata mereu să salveze o
viaţă. Uneori avea impresia că sunt nişte dumnezei. În prezenţa lor, îi
dispăreau toate durerile. Mintea de copil începea să viseze. Toată materia
primă pentru vis şi imaginaţie, pentru crearea propriului viitor era la
îndemână: pe de o parte, bolnavii şi durerile lor atât de copleşitoare, pe de altă parte, medicii care făceau tot
posibilul să-i ajute. Era o luptă continuă cu boala, cu tristeţea şi moartea.
Atunci a fost momentul decisiv al vieţii sale. Avea 12 ani. S-a simţit una de-a lor, a ştiut că tot ceea ce va face în viaţă
va trebui să fie legat de vindecare.
Sentimentul acesta a prins rădăcini în inima ei, învingând chiar şi dorinţele părinţilor, care voiau s-o vadă inginer
chimist sau inginer constructor. Până prin perioada liceului s-a tot interesat,
a căutat o ramură a medicinei cu care să fie compatibilă. Pentru că nu suporta
să vadă sângele curgând sau să facă injecţii, căutările s-au îndreptat spre
medicina complementară, mult mai blândă şi mai uşor de suportat pentru pacienţi.
În clasa a unsprezecea, o colegă i-a vorbit pentru prima dată de kinetoterapie:
“mi-a plăcut cum sună acest cuvânt pe care nu-l mai auzisem. M-am interesat şi
am descoperit că este o ramură a medicinei care se ocupă cu recuperarea
medicală , prin asocierea mişcărilor cu sănătatea”. Nu este greu de ghicit că
Laura a urmat Facultatea de Kinetoterapie şi că această meserie este vocaţia pe
care Universul i-a dăruit-o.
Georgeta Istrate
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu