luni, 30 aprilie 2018

Vocaţia se face simţită încă din copilărie


       Personajul acestui articol este o fată din Iaşi, Laura. Am cunoscut-o în Bucureşti, într-o clinică în care mersesem să iau un interviu.  De meserie este terapeut. Ea activează  pe mai multe paliere ale terapiilor complementare, dar iubeşte în special kinetoterapia. Rândurile pe care le-am alcătuit au scopul de a scoate în evidenţă faptul că adevăratele înclinaţii ale fiinţei umane, în ceea ce priveşte meseria de urmat, se observă încă din copilărie.

 Kinetoterapie – “Mi-a plăcut cum sună acest cuvânt”

      Poate să spună oricine ce vrea, eu tot cred că înclinaţia către o meserie poate ieşi la iveală la vârste destul de fragede. Laura nu face excepţie de la această regulă. Îmi pare o fiinţă firavă. Îmi confirmă faptul că, încă de la naştere, a avut probleme de sănătate. Periodic, a trebuit să facă analize. Acest lucru a familiarizat-o cumva cu atmosfera spitalelor. Pe la vârsta de 12 ani, a suferit o intervenţie chirurgicală la Iaşi, cauzată de o  obstrucţie pe uretră , ocazie care i-a dat posibilitatea de a fi exact în miezul problemei. Fetiţa de atunci privea cu ochi mari personajele în halate albe, gata mereu să salveze o viaţă. Uneori avea impresia că sunt nişte dumnezei. În prezenţa lor, îi dispăreau toate durerile. Mintea de copil începea să viseze. Toată materia primă pentru vis şi imaginaţie, pentru crearea propriului viitor era la îndemână: pe de o parte, bolnavii şi durerile lor atât de copleşitoare,  pe de altă parte, medicii care făceau tot posibilul să-i ajute. Era o luptă continuă cu boala, cu tristeţea şi moartea. Atunci a fost momentul decisiv al vieţii sale. Avea  12 ani. S-a simţit una  de-a lor, a ştiut că tot ceea ce va face în viaţă va  trebui să fie legat de vindecare. Sentimentul acesta a prins rădăcini în inima ei, învingând chiar şi  dorinţele părinţilor, care voiau s-o vadă inginer chimist sau inginer constructor. Până prin perioada liceului s-a tot interesat, a căutat o ramură a medicinei cu care să fie compatibilă. Pentru că nu suporta să vadă sângele curgând sau să facă injecţii, căutările s-au îndreptat spre medicina complementară, mult mai blândă şi mai uşor de suportat pentru pacienţi. În clasa a unsprezecea, o colegă i-a vorbit pentru prima dată de kinetoterapie: “mi-a plăcut cum sună acest cuvânt pe care nu-l mai auzisem. M-am interesat şi am descoperit că este o ramură a medicinei care se ocupă cu recuperarea medicală , prin asocierea mişcărilor cu sănătatea”. Nu este greu de ghicit că Laura a urmat Facultatea de Kinetoterapie şi că această meserie este vocaţia pe care  Universul i-a dăruit-o.

Georgeta Istrate

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu