luni, 30 aprilie 2018

Sfântul Ierarh Grigorie Dascălul


     În dicţionarul ortodox, canonizarea  presupune declararea oficială ca sfânt a unui creştin decedat,  urmare a unor merite deosebite pe timpul cât a trăit, fiind pentru ceilalţi un exemplu de urmat.


Era supranumit Dascălul

   Sfântul Grigorie era supranumit  «  Dascălul »  datorită preocupării sale speciale pentru dezvoltarea  învăţământului din Ţara Românească.A tipărit în limba română « Vieţile sfinţilor » care  « erau folositoare pentru formarea duhovnicească şi luminarea sufletelor credincioşilor ».
    A avut privilegiul să fie ucenicul Sf. Paisie Velicicovschi şi ocazia de a trăi o perioadă la Sf. Munte Athos. În anul 1823, este ales Mitropolit al Ţării Româneşti de însuşi domnitorul Grigorie Dimitrie Ghica. În anul 1829, administraţia rusă, instalată pe atunci în Principate, ca urmare a razboiului ruso-turc, îl exilează timp de trei ani la Chişinău, apoi în lunile aprilie-august  1833,  la Buzău şi Căldaruşani. În timpul exilului, a tradus lucrări bisericeşti din  limba greacă în română . Moare la 22 iunie 1834, la vârsta de 69 de ani.


« Porcii s-au purtat bine cu mine ! »

      Trăia într-o modestie şi o umilinţă demne de un sfânt. Mânca o dată pe zi, legume şi fructe. În chilia lui, se aflau o masă, un scaun, o rogojină întinsă pe o scândură ce-i ţinea loc de pat, o icoană pe perete  şi câteva  cărţi, -  singura şi nepreţuita lui avere. Când a fost chemat la Bucureşti pentru a fi numit Mitropolit, a refuzat să meargă cu trăsura. Luându-şi desagii în spinare, a plecat spre capitală  cale de 30 km, pe jos. Deoarece  l-a prins noaptea pe drum, a cerut găzduire preotului din Tunari. Bănuind că este vreun călugăr hoinar, preotul l-a găzduit  în adăpostul porcilor. Câteva zile mai târziu, când acesta a venit la Bucureşti, recunoscându-l  pe acel călugăr hoinar în persoana Mitropolitului, s-a înfricoşat. Însă noua funcţie nu a schimbat caracterul  nobil al sfântului .Văzând teama preotului, Grigorie l-a liniştit, spunându-i « nu te teme, părinte, că porcii sfinţiei tale s-au purtat bine cu mine ! »   
    Din  funcţia pe care o deţinea , a  reuşit  să reducă datoriile mitropoliei prin toate mijloacele posibile până la lichidare. A  cerut autorităţilor statului de atunci să scutească de dări văduvele şi copiii nevoiaşi, pe care-i ajuta de cate ori avea ocazia.  Mai mult, elevilor le dăruia cărţile tipărite de el. Viaţa curată şi sfântă pe care a trăit-o în slujba lui Hristos şi a celor nevoiaşi este un exemplu de urmat pentru toţi aceia care aspiră la mântuirea sufletului.


Georgeta Istrate

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu