În dicţionarul ortodox, canonizarea presupune declararea oficială ca sfânt a unui
creştin decedat, urmare a unor merite
deosebite pe timpul cât a trăit, fiind pentru ceilalţi un exemplu de urmat.
Era supranumit Dascălul
Sfântul Grigorie era supranumit «
Dascălul » datorită preocupării
sale speciale pentru dezvoltarea învăţământului
din Ţara Românească.A tipărit
în limba română « Vieţile sfinţilor » care « erau
folositoare pentru formarea duhovnicească şi luminarea sufletelor credincioşilor ».
A avut
privilegiul să fie ucenicul Sf. Paisie Velicicovschi şi ocazia de a trăi o
perioadă la Sf. Munte Athos. În anul 1823, este ales Mitropolit al Ţării
Româneşti de însuşi domnitorul Grigorie Dimitrie Ghica. În anul 1829, administraţia
rusă, instalată pe atunci în Principate, ca urmare a razboiului ruso-turc, îl
exilează timp de trei ani la Chişinău, apoi în lunile aprilie-august 1833,
la Buzău şi Căldaruşani. În timpul exilului, a tradus lucrări bisericeşti
din limba greacă în română . Moare la 22
iunie 1834, la vârsta de 69 de ani.
« Porcii s-au
purtat bine cu mine ! »
Trăia
într-o modestie şi o umilinţă demne de un sfânt. Mânca o dată pe zi, legume şi
fructe. În chilia lui, se aflau o masă, un scaun, o rogojină întinsă pe o
scândură ce-i ţinea loc de pat, o icoană pe perete şi câteva cărţi, - singura şi nepreţuita lui avere. Când a fost
chemat la Bucureşti pentru a fi numit Mitropolit, a refuzat să meargă cu trăsura.
Luându-şi desagii în spinare, a plecat spre capitală cale de 30 km, pe jos. Deoarece l-a prins noaptea pe drum, a cerut găzduire
preotului din Tunari. Bănuind că este vreun călugăr hoinar, preotul l-a
găzduit în adăpostul porcilor. Câteva
zile mai târziu, când acesta a venit la Bucureşti, recunoscându-l pe acel călugăr hoinar în persoana Mitropolitului,
s-a înfricoşat. Însă noua funcţie nu a schimbat caracterul nobil al sfântului .Văzând teama preotului,
Grigorie l-a liniştit, spunându-i « nu te teme, părinte, că porcii
sfinţiei tale s-au purtat bine cu mine ! »
Din funcţia pe care o deţinea , a reuşit
să reducă datoriile mitropoliei prin toate mijloacele posibile până la
lichidare. A cerut autorităţilor
statului de atunci să scutească de dări văduvele şi copiii nevoiaşi, pe care-i
ajuta de cate ori avea ocazia. Mai mult,
elevilor le dăruia cărţile tipărite de el. Viaţa curată şi sfântă pe care a
trăit-o în slujba lui Hristos şi a celor nevoiaşi este un exemplu de urmat
pentru toţi aceia care aspiră la mântuirea sufletului.
Georgeta Istrate
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu