Biomedis - sănătate la purtător 3



   



Progrese notabile

        Mă aşteptam ca după câteva zile, Nicu Ghergu să vină după minunea de aparat, mai ales că îmi mărturisise că l-a împrumutat de la un prieten, special pentru mine. Dar nu a venit. Aştepta probabil să am progrese semnificative, apoi să-l sun. Poate că a cerut acelui prieten care îî împrumutase aparatul să-l mai păsuiască. Nu ştiu şi nici nu l-am întrebat. Doar m-am bucurat.
    A lucrat aparatul de biorezonanţă pe mama mea vreo trei săptămâni, timp în care a făcut progrese notabile. Este adevărat că, în acelaşi timp, îi făceam masaje, îi administram calciu şi nişte medicamente pe bază de  plante, de la Plafar. Prinsese culoare în obraji şi uneori depănam amintiri din copilărie,  să văd dacă boala i-a  afectat mintea în vreun fel. În unele momente plângea, căci unele amintiri sunt dureroase. Câteodată râdea, mai ales de năzbâtiile pe care le făceam când eram mică. Cert este că mama începuse să meargă cu cadrul, cu bastonul şi uneori, de mână cu mine.  Mânca singură, căci mâna care o durea se vindeca din zi în zi, ca să nu mai spun că acum se cerea la toaletă. Nu-mi venea să cred că reuşisem. În fiecare zi eram recunoscătoare lui Dumnezeu că nu m-a lăsat să cad, ci mi-a ridicat mama de pe patul de suferinţă şi pe mine o dată cu ea. Nu pot să spun că era perfect, dar la o vârstă, când toată lumea crede că vei muri cu pampersul pe tine, când vine preotul să te spovedească şi să te împărtăşească, cine ar mai crede că te poţi ridica în ciuda tuturor aparenţelor? Mi-a venit în minte o propoziţie din Biblie care spune că puterea lui Dumnezeu se arată în slăbiciune…

Georgeta Istrate

Vă dau mai jos  un link, lăsându-vă  pe dumneavoastră să citiţi despre aparatul care face cât o fabrică de sănătate şi care are peste 3000 de programe de tratament:






Telefoane: 0766.671.103  sau  021.315.39.79




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

La psiholog. De vorbă cu Florentina: Forța cuvintelor stă în emoția rostirii

  - Cât de importante sunt cuvintele? Care este puterea lor?   -   Cuvintele se formează în interiorul nostru. Limbajul este un rezult...