Reiki, arta de a modela caracterul şi personalitatea (1)



« Este suficient să intri o singură dată în starea aceea specială de pace, căci din momentul acela o vei căuta iar şi iar...  Reiki este cea mai mare minune din viaţa mea! ” (Aurelian Curin, Maestru Reiki).



    În urmă cu câteva luni, plecasem într-un pelerinaj cu autocarul. Pe drum, o durere de cap mă înnebunea şi nu aveam la mine nici măcar banalul algocalmin. Amprenta durerii de pe chip nu a trecut neobservată de colegii mei de călătorie. M-au înconjurat( erau vreo şapte) şi m-au atins cu mâinile. Mi se părea ciudat faptul că durerea dispărea fără pastile.În plus, îmi simţeam corpul din ce în ce mai plin de energie, căpătasem chiar bujori în obraji. Am aflat că toate acele persoane învăţaseră o tehnică numită Reiki, că aceasta îi ajută să vindece şi să se vindece . Episodul a trecut, eu am uitat, dar Reiki a început să apară tot mai des în viaţa mea.Am început să cunosc persoane care, pe lângă activităţile de bază, cunoşteau şi practicau Reiki. Într-o zi, o prietenă m-a anunţat că face aceste cursuri şi că se simte extraordinar.Aşa mi-am explicat schimbarea ei totală. Avea o strălucire în privire, prezenţa ei îmi dădea senzaţia de o iubire aproape materială. Doamne! I-am spus atunci că vreau să scriu despre Maestrul care o pregăteşte.Aşa am aflat de existenţa lui Aurelian Curin, de formaţie medic generalist. În cele câteva zile care au trecut până să-l întâlnesc,  o lume întreagă mi-a vorbit despre el, informaţiile veneau ca o avalanşă spre mine. Am aflat deci că el însuşi a evitat o intervenţie chirurgicală şi că a vrut să cunoască şi o altă cale de vindecare. Am mai aflat că este unul dintre cei mai instruiţi Maeştri Reiki din lume, pregătit fiind pe linia tradiţională de Reiki Takata de către două maestre: Himani şi Mary McFayden. În plus, este clarvăzător, membru în ordinul  Melchisedec (în Vechiul Testament se precizează că însuşi Avraam îi plătea acestui  Melchisedec zeciuială! ). Ca emoţia să fie totală, mi s-a mai spus: “este o minune dacă Maestrul acceptă să scrii despre el, pentru că nu-i place să iasă în evidenţă”.Graţie prietenei mele, am reuşit...



Georgeta Istrate

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

La psiholog. De vorbă cu Florentina: Forța cuvintelor stă în emoția rostirii

  - Cât de importante sunt cuvintele? Care este puterea lor?   -   Cuvintele se formează în interiorul nostru. Limbajul este un rezult...