File de jurnal

   

   E miezul nopţii. Afară plouă tainic. Primăvara îşi scaldă bobocii de floare într-un ritual magic. Fata nu are somn, aşa că răsfoieşte jurnalul care ascunde între coperţile sale emoţii şi sentimente dătătoare de viaţă:

    “Atâta timp cât eşti lângă mine, chiar şi numai cu gândul, zilele mele vor fi o primăvară. Eşti şi nu eşti, ai fugit ascunzându-te în lumea de care ţi-a fost teamă să nu te judece. Adu-ţi aminte când mă duceai prin pădurile Olteniei. Aveai libertatea în respiraţie, mă priveai cu adoraţie păgână şi  te credeai un zeu binecuvântat  de cer, cu o iubită ca mine. Îţi cânta sufletul, îţi vibra trupul, iar când mă atingeai, simţeam un fior nepământean.

 Uneori, îmi spuneai că, atâta vreme cât te voi iubi, vei rămâne tânăr şi frumos şi nu vei muri niciodată. Eu râdeam şi te credeam, căci îmi convenea. Nu mai fusesem atât de iubită în toată viaţa mea! Nici nu-mi trecea prin cap că există aşa ceva. Romanele de dragoste păreau nişte umbre reci pe lângă iubirea noastră. Numai tu m-ai făcut să-mi dau seama de rezervorul de iubire din mine, căci ai ştiut să îl accesezi. Erai tu sufletul meu pereche?

 Alteori îmi spuneai că nu ştii ce s-a întâmplat cu orgoliul tău, de nu reacţionează în faţa mea. Mă simţeam importantă. Mă simţeam iubită. Mă simţeam unică. Nu pentru că aşa voiam, ci pentru că era ceva în tine care mă ridica deasupra, era ceva în tine care mânuia atât de bine arcuşul, încât vioara sufletului meu făcea să danseze Universul.

   Când ne supăram, veneai lângă casa mea şi erai hotărât să mori dacă nu ies puţin la fereastră. Dacă nu-ţi răspundeam la telefon din cauza nu ştiu cărui capriciu femeiesc, sunai întruna până îţi răspundeam. Îmi spuneai, cu glasul tremurat, că ai să mori dacă-mi trece prin cap să mă îndepărtez de tine. Cum să vreau aşa ceva? Eram conştientă că eşti un dar unic şi nepreţuit.

 Dar nu ştiu ce boală sau neîncredere în tine te-a îndepărtat. Chiar şi aşa, îţi simt prezenţa, iubirea, mângâierile. Tu-mi faci viaţa primăvară!”

Georgeta