vineri, 20 februarie 2015

Monica Fermo sau cum să treci de la moarte la viaţă


 

    A trăit dintr-o prea mare dragoste.Pasiunea fiecărei clipe a fost dictată de o curiozitate fără temeri, reţineri sau interdicţii. Ajunsese pe marginea prăpastiei într-o viaţă ca un amalgam al nebuniei satanice…




       O viaţă ca o scenă deschisă în care lumea din jur aştepta spectacolul final, neapărat o dramă. Numai că drama a produs efectul invers, ca o oglindă murdară a unei societăţi bolnave marcată de un regim monstruos.Văzând schimbarea neaşteptat de surprinzătoare, societatea nu s-a recunoscut în acea oglindă şi au respins făptura care tocmai renăscuse, o imagine fadă, fără nimic spectaculos în exterior, aşa cum o cunoscuseră. Au considerat-o nebună şi au fugit de ea. Dar lumea nu avea cum să înţeleagă că extraordinarul se petrecea acum pe o altă scenă, aceea a interiorului Monicăi Fermo, acolo unde fluturele din suflet îşi deschidea aripile din crisalida păcatului.Se năştea o altă fiinţă, purtătoare de Hristos. Asta nu a putut înţelege lumea din jur! Contrastul dintre cele două vieţi, una teribil de spectaculoasă şi periculoasă, şi alta a tăcerii, a unei umilinţe şi a unei smerenii interioare aducătoare de fericire calmă şi adevărată. Şi dacă e să fie ceva extraordinar în viaţa acestei fiinţe, acel lucru se cheamă RENAŞTERE  dintr-o mocirlă care, paradoxal, a  ajutat-o să câştige cerul...

O lume nebună, nebună, nebună...

     Până la aproape 33 de ani, Monica Fermo îşi trăieşte viaţa cu patimă, dăruire şi implicare totală. Fiinţa ei “urlă de dorul de iubire”, un dor spumos, care stoarce la maximum fiecare clipă. Pasiune şi pe scenă, pentru că profesia Monicăi se desfăşoară în domeniul artei: teatru, film, televiziune. Spectacolul se prelungeşte în viaţa particulară cu iubiri pătimaşe,în care experimentează cele mai tari senzaţii euforice date de plăcerile trupeşti care o umplu de energie şi satisfacţie.Chiar dacă are în paralel mai multe iubiri, una rezistă tuturor, cea pentru R., care face să-i radieze fiinţa de o bucurie imensă: “  Singura relaţie care se păstrează nealterată în amalgamul ăsta de nebunie şi satanism este iubirea pentru R.Astăzi a fost una din zilele cu dorinţă devoratoare ce ne-a făcut aproape să ne înghiţim unul pe altul .Alături de el niciodată nu ştiu dacă e zi, dacă e noapte, dacă a trecut un ceas sau o lună. Îmi doresc să nu se termine niciodată ”. Monica încearcă de toate, nu contează că bărbaţii sunt însuraţi. Doi iubiţi morţi, unul dintre ei îi apare în locuri absolut surprinzătoare, Dinu; Dan, tipul misterios şi absolut malefic care parcă trage sforile de undeva din umbră şi care o duce pe culmile flăcărilor tantrei yoga; Adrian, alături de care experimentează o stare specială de fericire pentru că o face să-şi simtă inima şi trupul unindu-se cu el; un posibil soţ legat de o amantă nebună, o soacră cu care poate vorbi deschis despre sex. Şi iarăşi relaţii ocazionale, distracţii la maximum prin localuri, la munte, la mare, toate pe muzici de genul Black Sabbath; Led Zeppelin,Pink Floyd.Alcoolul şi ţigara sunt prezente în orice ocazie. De cealaltă parte iubeşte arta şi cultura adevărată din care nu lipseşte muzica bună : Mahler, Chopin, Wagner, Bach... O scenă imensă de teatru într-un spectacol al vieţii ameţitor. Acum este convinsă că dacă drogurile ar fi existat pe atunci, le-ar fi experimentat cu siguranţă.Peste spectacole, examene picate, apariţii misterioase şi vise ciudate,  Monica se află prinsă între două lumi, iar sufletul ei strigă spre univers: “cine sunt eu, cine m-a creat  şi de ce?”Cu aceeaşi pasiune caută răspunsul în cărţile de filosofie, în mituri astrale, viaţa după viaţă descrisă de Raymond Moody, mărturii ozenistice, yoga,cărţi vrăjitoreşti şi incantaţii, spiritism, antimaterie şi lumi paralele, o dorinţă imensă de a călători spiritual în  Shambala, Sumeria sau Ur,  ca să poată cunoaşte secretele lumii. Ianuarie 1985.O petrecere absolut delirantă în casa ei în care-şi scrisese pe burtă denumirea de « Talpa Iadului » cu îmbrăcăminte adecvată, absolut sinistră : rochia, vesta, ciorapii toate negre secondate de părul vâlvoi şi faţa fardată în stilul punck- ochi înnegriţi, buze vineţii, fond de ten alb-gălbui, unghii negre şi printre invitaţi, diabolicul Dan…După această dezlănţuire, un prieten îi strecoară ideea botezului în minte. Monica vrea s-o încerce şi pe-asta. Misterioasă zi a schimbării. Ea venea ca o surpriză pentru ea şi pentru cercul ei de prieteni. Fără să ştie, se apropia de acea lumină indestructibilă în stare să materializeze dorul ancestral care o sfâşia pe dinăuntru în perioada revoluţiei sale.Acel dor care o purta acum spre adevăratul prototip al cărui nume nu poate fi scris decât cu majuscule, pentru că El reprezintă iubirea absolută.

La botez cu ţigările în buzunar

     29 iunie 1986, ora 16:30, Biserica Mănăstirii Cernica, preotul- nimeni altul decât părintele Ilarion Argatu, naşa –Lili, câţiva asistenţi pământeşti şi, cu siguranţă, mulţi asistenţi cereşti. Astăzi avea să primească un nume nou, un nume care să nu aibă nimic de-a face cu mocirla în care trăise până atunci: Elena. Da, sosise ziua marii schimbrări în care firea demonică avea să se transforme în una îngerească. Asta implică schimbare de stăpâni.Incredibil pentru multă lume, dar adevărat. Deşi plecase să se boteze cu ţigările în buzunar, trăirea spirituală i-a întrecut orice vis, orice imaginaţie şi orice speranţe. Elena deschidea pentru prima oară ochii văzând lumea diferit, o fiinţă care nu avea să păşească singură în lume, ci, în jocul vieţii, pornea de mână cu dulcele Hristos, adevăratul prototip, Stăpânul şi Împăratul ei: “lacrimile de fericire şiroiau pe faţă şi se împleteau cu apa sfinţită a botezului ce curgea de pe cap.Da, sunt Elena- fluturele ce s-a înălţat astăzi spre cerul Lui Hristos, ca să-I declare cât de mult Îl iubeşte. Pe El îl căutam în toată minciuna şi nebunia vieţii mele, pe El îl căutam, dar mă murdărisem atât de mult, încât nici nu mai puteam nici să-l intuiesc, darămite să-L zăresc !El era acolo, la doi paşi de mine, dar Monica nu mă lăsa să-l văd.Îl acoperea cu eul ei murdar şi josnic, plin de bube şi duhnind a moarte. Acum venise momentul ca noua fiinţă să pecetluiască unirea cu Mirele divin: “Te lepezi de satana?/ Mă lepăd!/ Întoarce-te şi scuipă-l de trei ori./…Fii tare şi leapădă totul- o cârpă murdară ţi-a fost toată viaţa.Uneşte-te cu Hristos…Iată, suflete, acum, acest duh blestemat, cum îşi muşcă mâinile de ciudă că te-a pierdut! Da, m-am unit cu Hristos, m-am unit cu iubirea, cu Blândeţea, cu Bunătatea, cu Sinceritatea, cu Curăţia, cu Adevărul. Aproape 33 de ani am orbecăit prin toate găurile negre  ale lumii, căutând cu disperare echilibrul. Dar cum era să-l găsesc, dacă mijloacele prin care-l căutam  erau ale haosului, ale dezechilibrului, ale morţii…”

Sentimentul de acasă

     A urmat o perioadă de uimire în faţa noii vieţi, dar şi de ispite cu care a trebuit să lupte.Acum nu mai era singură… A încercat o perioadă de revenire în teatru, dar ceva parcă se rupsese.Măştile, devenite prea grele, căzuseră. Chiar dacă cele două ipostaze înseamnă să mori pentru alţii, acum avea nevoie să moară într-un mod special.În noua viaţă a fost îndrumată de trei mari duhovnici români: Părinţii Argatu, Sofian şi Galeriu.Starea de umilinţă şi smerenie în care a ales să trăiască din dragoste pentru Hristos este starea trecerii de la întuneric la lumină.Pentru lume ea murise.Ei o considerau nebună şi unii, neînţelegând-o, au fugit de ea ca de o lepră, mai ales când au găsind-o spălând podelele unei biserici.Pentru ea, întâlnirea cu Hristos fusese transformatoare, înnoitoare, identică cu cea a lui Saul  pe drumul Damascului. Iubirea şi pasiunea pe care le avea în ea au fost redirecţionate. Evreică de origine, după Revoluţie, Monica a reuşit să ajungă în Israel.Iată primele impresii pe pământul strămoşilor : Avraam, Isaac şi Iacov : « Aveam sentimentul că am ajuns acasă.Simţeam că aparţin acestor locuri.Un foc îmi încinsese inima şi m-am prăbuşit pe o bancă aflată într-o staţie de autobuz, căci lacrimile îmi şiroiau  şi nu mai vedeam pe unde calc…Era prea mult pentru mine.Inima stătea gata-gata să plesnească de prea plinul sentimentului de iubire… » Acum, rebela de altădată este călugăriţă în Ierusalim. Vine în România şi, de fiecare dată, la conferinţele sale aminteşte despre păcatele tinereţii, ca o spovedanie publică din care tinerii de azi pot extrage ideea centrală : Nu există suport şi sens în viaţă fără Hristos şi Sfânta Treime, alături de Maica Domnului şi toţi sfinţii ! 

 Georgeta Istrate

P.S. Acest articol mi-a fost publicat și în revista ”Felicia”, în urmă cu câțiva ani.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu