luni, 23 februarie 2015

Perioadele religiei în totalitarism sau războiul rece dintre biserică şi partidul comunist



     De-a lungul intervalului de regim comunist (1947-1989) au existat trei etape, fiecare având modalitățile sale de a aborda discursul arhitectural. Acestea sunt: perioada de început, care ține de la preluarea puterii și  până spre a doua jumătate a deceniului '60;  perioada de mijloc (1960 - 1970) și  perioada anilor '80.
În lucrarea mea mă voi referi mai cu seamă la ultima perioadă, cea mai dureroasă pentru istoria monumentelor de pe teritoriul României.
     O dată ce se hotărâseră să-şi realizeze idealurile și pentru că nu puteau  lichida complet religia, au încercat să-şi supună biserica, pentru a putea astfel controla viaţa religioasă a ţării. Şi aceasta cu atât mai mult cu cât în România biserica, mai cu seamă cea ortodoxă, avea o influenţă foarte mare asupra populaţiei. Fiind ateişti din convingere şi profesiune, comuniştii români nu au admis totuşi nicio concesie  în favoarea bisericii şi a religiei. (Țurcanu, p. 427).
 Îngrădirea influenţei bisericii făcea parte din planul de construire a socialismului în România, de aceea relaţia partidului cu ea trebuia lămurită  în cadrul realizării întregului program  de reconstrucţie a ţării în spirit comunist. Primul lucru pe care l-a făcut noua stăpânire a fost să-şi supună conducerea Bisericii Ortodoxe Române: la 24 mai 1948, Patriarhul Nicodim, considerat ca anticomunist, a fost înlocuit prin „alegeri”, de Iustinian Marina, un apropiat al lui Gheorghe Gheorghiu Dej. Legea cultelor, adoptată la 4 august 1948, instituia controlul absolut al statului asupra religiei, misiune care îi revenea ministerului cultelor, dincolo de aceea ce aveau de făcut în această privinţă organele speciale de supraveghere şi represiune ale statului. Legea se referea clar la religii „recunoscute” din partea statului, ceea ce presupunea posibilitatea interzicerii, dintr-un motiv sau altul, a acelora care nu se potriveau cu politica sau cu interesele de moment ale conducerii comuniste. ( Țurcanu, p. 428).
   Se poate spune că, între anii 1945 şi 1989, din punct de vedere religios, regimul comunist din România a fost unul ateu. Argumentul care sprijină această afirmaţie se găseşte în chiar ideologia adoptată de acesta şi anume ideologia  ma­terialist ştiinţifică. În mod surprinzător, religia, în special cea creştină, a continuat să se manifeste în cadrul legal conferit de constituţie şi legile aferente. Însă relaţia dintre stat şi biserică a fost plină de ambiguităţi, nu numai pentru că legislaţia era de așa natură, ci şi pentru faptul că partidul se amesteca în toate componentele vieţii sociale. Poate că biserica a fost tolerată şi datorită contextului internaţional în jurul căruia gravitau interesele ţării. Unele din bisericile din România - adevărate minuni arhitectonice, care datau din diverse perioade ale istoriei, nu au fost demolate imediat, ci mai întâi s-a pus problema existenţei anumitor culte.
   Aşadar, perioada de după cel de-Al Doilea Război Mondial  ( 1945-1948) a fost una de libertate religioasă, dar la sfârşitul anului 1948, a avut loc un proces de înglobare a Bisericii Greco-Catolice în Bi­se­rica Ortodoxă, impus de stat,  care a avut drept consecință aruncarea în închisori a nu­me­roşi clerici care au continuat să-şi ma­nifeste crezul şi subordonarea faţă de Vatican. Nici preoţii ortodocşi nu au scăpat de închisoare, fiind acuzaţi de legionarism sau simpatii legionare. Această încordare nu a fost continuă, ci a fost presărată cu perioade de relaxare a acţiunii politice şi instituţionale.
     În perioadele “relaxate”  s-au construit noi lăcaşuri de cult, precum şi de restrângere a libertăţilor conferite de legea de funcţionare a cultelor, în perioadele de “restrişte”. Acest joc politico-religios s-a desfăşurat  în funcţie de interesele conjuncturale ale regimului şi de influenţele externe. În mod paradoxal, în aceste condiţii, cetăţenii României nu şi-au pierdut credinţa, ci ea a fost amplificată. 

Bibliografie
 
-  Ţurcanu, Ion, Istoria Contemporană Ilustrată a Românilor, Muzeul Brăilei, Editura Istros, 2010.

Georgeta Istrate

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu