Hamangia este considerată cea mai veche
cultură neolitică de pe teritoriul dobrogean. Ea evoluează pe parcursul celei
de-a doua jumătăţi a mileniului al V-lea î. e. n. şi începutul mileniului
următor. Fazele timpurii ale acestei culturi au fost sincronizate de arheologi
cu evoluţia culturilor Criş şi Boian. Staţiunea eponimă se află pe teritoriul
satului Baia, judeţul Tulcea.
Cultura Hamangia face parte din marele complex
neolitic circummediteranean, caracterizat prin ceramica de tip cardial, dar
reprezintă o etapă cronologică mai evoluată decât aceea a culturii
Starcevo-Criş. Cauzele acestei întârzieri a începutului vieţii neolitice în
Dobrogea nu au fost încă elucidate satisfăcător, emiţându-se mai multe ipoteze,
plauzibilă fiind aceea care consideră că, datorită unei transgresiuni marine,
nivelul apelor a fost mult mai ridicat în regiunea dintre Dunăre şi Mare. Descoperitorul
acestei culturi, Dumitru Berciu, afirma că purtătorii ei ar fi venit pe mare,
dinspre Asia Mică, folosind bărci monoxile, dar nu poate fi exclusă nici
răspândirea pe uscat, de-a lungul litoralului vestic al Mării Negre, deoarece
aşezări de acest tip se găsesc în estul Bulgariei şi sud-vestul Basarabiei.(Beldiman,
2008, p. 59).
Aşezările culturii Hamangia erau formate din
bordeie şi colibe risipite şi nu erau întărite în niciun fel. Erau construite
pe terasele joase ale apelor, de cele mai multe ori în imediata vecinătate –
Ceamurlia de Jos, Baia-Hamangia, Cernavoda, Mangalia, etc. Uneori îşi aveau
locuinţele în peşteri, de exemplu peştera de la Gura Dobrogei. Oamenii acelor
vremuri nu rămâneau multă vreme în acelaşi loc, ci se mutau dintr-un loc în
altul, din cauza solului de stepă de culoare brună şi a uneltelor încă în stare
rudimentară. Căutau tot timpul pământuri fertile pentru cultivare, dar şi
locuri prielnice pentru vânat sau pescuit.
Ca şi unelte, foloseau topoare de piatră
şlefuită de formă trapezoidală, cu secţiunea dreptunghiulară sau biconvexă, dar
nu lipsesc nici cele de silex. Am putea spune că sunt tradiţionalişti, căci în
epoca neoliticului, căreia îi aparţin, ei încă mai lucrează cu lame,
străpungătoare sau trapeze, folosite în mezolitic. Confecţionau din oase de
animal sau de pasăre dăltiţe mici, spatule, împungătoare, etc. Săpăligile din
corn sunt foarte rare, dar împreună cu râşniţele de mână ne indică faptul că
una din formele economiei era cultivarea plantelor. Cuprul, fiind foarte rar,
se foloseşte doar pentru podoabe. De altfel, prelucrarea metalelor nu ocupă un
loc important în această cultură, deşi cunoşteau prelucrarea aramei. Investigaţiile
arheologice au scos la lumină foarte puţine obiecte aparţinând culturii Hamangia
din aramă, şi un număr foarte mic de unelte. Se remarcă totuşi pentru această
cultură brăţările de la Agigea.
Ei nu au obţinut realizări deosebite în
domeniul ceramicii, mare parte din ceramică este lucrată în amestec cu cioburi
pisate sau nisip fin. Arderea vaselor se făcea în gropi deschise şi sunt
diverse forme: pahar, strachină, cupă, vase cu gât cilindric, cupa cu picior şi
vasul mare cilindric cu piedestal. Formele cele mai răspândite ale culturii Hamangia
sunt vasele cu pântecul bombat și gâtul cilindric, strachinile,
cupele, etc. Ornamentarea foloseşte tehnica barbotinei, inciziile din linii
punctate sau imprimări cu scoica[1],
incizii adânci sau aplicaţii în relief, precum şi încrustaţia cu culoare albă
şi tehnica superioară a canelurilor, mai ales cele plisate. Aceste impresiuni,
făcute cu ajutorul scoicii sau cu un obiect ascuţit, rânduite în şiruri
paralele creează motive unghiulare de inspiraţie pur geometrică, uneori au
formă de meandru în benzi de linii paralele. Încrustaţiile colorate cu
substanţă albă creează un contrast menit să scoată în evidenţă ornamentarea.
În rândul cercetătorilor artei
străvechi, această cultură s-a remarcat prin realizările sale de excepţie în
domeniul sculpturii în lut. Plastica antropomorfă feminină este deosebită, în
sensul că are forme necunoscute în celelalte culturi neolitice de pe teritoriul
ţării noastre, contemporane cu ea. Se remarcă două tipuri de idoli: în picioare
şi în poziţie şezândă. Celebre sunt statuetele „Gânditorul şi femeia lui”. Acestea
au fost descoperite într-un mormânt de la Cernavodă. Bărbatul stă pe un
scăunel, are coatele aşezate pe genunchi, sprijinindu-şi capul în mâini. Femeia,
în schimb, nu stă pe un scăunel, iar mâinile şi le ţine pe un picior. Se
presupune că cele două statuete ar forma o pereche, ba chiar unii au mers mai
departe afirmând că bărbatul ar reprezenta un zeu al vegetaţiei, iar femeia o
zeiţă a recoltei.
În cultura Hamangia se remarcă în mod special
vasele şi statuetele de marmură. Podoabele erau brăţări masive din scoica
Spondylus gaederopus sau din marmoră, perle de scoică, perle de marmoră sau de
aramă. Plastica, dar şi ceramica aparţinătoare culturii Hamangia sunt de
origine anatoliano-egeeană, legată de un complex răspândit în tot bazinul Mării
Mediterane .
Cultura Hamangia este împărţită în trei faze:
faza timpurie (Medgidia) se poate paraleliza cu fazele II-III ale culturii
Dudeşti; cultura ceramicii liniare din Moldova este, de asemenea, contemporană
cu faza timpurie a acestei culturi. Este posibil ca purtătorii culturii
Hamangia să fi avut un rol în geneza culturii Boian, alături de cei ai culturii
Dudeşti şi ai ceramicii liniare. Următoarele două faze au o existenţă mai
îndelungată, cu mai multe etape de evoluţie: Goloviţa şi Ceamurlia. Ultima fază
se limitează la zona litoralului (faza Mangalia), fiind contemporană
comunităţilor perioadei de tranziţie de la cultura Boian la cultura Gumelniţa.(Beldiman,
2008, p. 59).
Purtătorii culturii Hamangia îşi
înhumau morţii în poziţie întinsă, mai rar în poziţie chircită. Cel mai
reprezentativ cimitir este cel de la Cernavodă, cu 540 de morminte. Cimitirul
se afla în imediata apropiere a aşezării. Printre obiectele găsite aici numără
ofrande, cum ar fi brăţări de marmură sau din valvele scoicii sudice Spondylus,
dar şi pandantive din colţi de mistreţ.
Tot la capitolul funerar se înscriu şi
practicile rituale neobişnuite, cum ar fi craniile depuse în grămezi sau
absenţa mandibulei, obiceiuri împrumutate din zona anatoliană. În ultima fază,
cultura Hamangia a continuat să se dezvolte în sudul şi centrul Dobrogei,
menţinându-se aici până la sfârşitul acestei faze. Dar perioada de înflorire a
culturii Hamangia a durat până la final, adică până la naşterea variantei
pontice a culturii Gumelniţa.
Bibliografie
- Beldiman, Corneliu, Istoria
veche a românilor, Datele, Editura Pro Universitaria, Bucureşti, 2008
Georgeta Istrate
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu