joi, 19 februarie 2015

Cultura Hamangia





 Hamangia este considerată cea mai veche cultură neolitică de pe teritoriul dobrogean. Ea evoluează pe parcursul celei de-a doua jumătăţi a mileniului al V-lea î. e. n. şi începutul mileniului următor. Fazele timpurii ale acestei culturi au fost sincronizate de arheologi cu evoluţia culturilor Criş şi Boian. Staţiunea eponimă se află pe teritoriul satului Baia, judeţul Tulcea.
 Cultura Hamangia face parte din marele complex neolitic circummediteranean, caracterizat prin ceramica de tip cardial, dar reprezintă o etapă cronologică mai evoluată decât aceea a culturii Starcevo-Criş. Cauzele acestei întârzieri a începutului vieţii neolitice în Dobrogea nu au fost încă elucidate satisfăcător, emiţându-se mai multe ipoteze, plauzibilă fiind aceea care consideră că, datorită unei transgresiuni marine, nivelul apelor a fost mult mai ridicat în regiunea dintre Dunăre şi Mare. Descoperitorul acestei culturi, Dumitru Berciu, afirma că purtătorii ei ar fi venit pe mare, dinspre Asia Mică, folosind bărci monoxile, dar nu poate fi exclusă nici răspândirea pe uscat, de-a lungul litoralului vestic al Mării Negre, deoarece aşezări de acest tip se găsesc în estul Bulgariei şi sud-vestul Basarabiei.(Beldiman, 2008, p. 59).
 Aşezările culturii Hamangia erau formate din bordeie şi colibe risipite şi nu erau întărite în niciun fel. Erau construite pe terasele joase ale apelor, de cele mai multe ori în imediata vecinătate – Ceamurlia de Jos, Baia-Hamangia, Cernavoda, Mangalia, etc. Uneori îşi aveau locuinţele în peşteri, de exemplu peştera de la Gura Dobrogei. Oamenii acelor vremuri nu rămâneau multă vreme în acelaşi loc, ci se mutau dintr-un loc în altul, din cauza solului de stepă de culoare brună şi a uneltelor încă în stare rudimentară. Căutau tot timpul pământuri fertile pentru cultivare, dar şi locuri prielnice pentru vânat sau pescuit.
 Ca şi unelte, foloseau topoare de piatră şlefuită de formă trapezoidală, cu secţiunea dreptunghiulară sau biconvexă, dar nu lipsesc nici cele de silex. Am putea spune că sunt tradiţionalişti, căci în epoca neoliticului, căreia îi aparţin, ei încă mai lucrează cu lame, străpungătoare sau trapeze, folosite în mezolitic. Confecţionau din oase de animal sau de pasăre dăltiţe mici, spatule, împungătoare, etc. Săpăligile din corn sunt foarte rare, dar împreună cu râşniţele de mână ne indică faptul că una din formele economiei era cultivarea plantelor. Cuprul, fiind foarte rar, se foloseşte doar pentru podoabe. De altfel, prelucrarea metalelor nu ocupă un loc important în această cultură, deşi cunoşteau prelucrarea aramei. Investigaţiile arheologice au scos la lumină foarte puţine obiecte aparţinând culturii Hamangia din aramă, şi un număr foarte mic de unelte. Se remarcă totuşi pentru această cultură brăţările de la Agigea.
 Ei nu au obţinut realizări deosebite în domeniul ceramicii, mare parte din ceramică este lucrată în amestec cu cioburi pisate sau nisip fin. Arderea vaselor se făcea în gropi deschise şi sunt diverse forme: pahar, strachină, cupă, vase cu gât cilindric, cupa cu picior şi vasul mare cilindric cu piedestal. Formele cele mai răspândite ale culturii Hamangia sunt vasele cu pântecul bombat și gâtul cilindric, strachinile, cupele, etc. Ornamentarea foloseşte tehnica barbotinei, inciziile din linii punctate sau imprimări cu scoica[1], incizii adânci sau aplicaţii în relief, precum şi încrustaţia cu culoare albă şi tehnica superioară a canelurilor, mai ales cele plisate. Aceste impresiuni, făcute cu ajutorul scoicii sau cu un obiect ascuţit, rânduite în şiruri paralele creează motive unghiulare de inspiraţie pur geometrică, uneori au formă de meandru în benzi de linii paralele. Încrustaţiile colorate cu substanţă albă creează un contrast menit să scoată în evidenţă ornamentarea.
În rândul cercetătorilor artei străvechi, această cultură s-a remarcat prin realizările sale de excepţie în domeniul sculpturii în lut. Plastica antropomorfă feminină este deosebită, în sensul că are forme necunoscute în celelalte culturi neolitice de pe teritoriul ţării noastre, contemporane cu ea. Se remarcă două tipuri de idoli: în picioare şi în poziţie şezândă. Celebre sunt statuetele „Gânditorul şi femeia lui”. Acestea au fost descoperite într-un mormânt de la Cernavodă. Bărbatul stă pe un scăunel, are coatele aşezate pe genunchi, sprijinindu-şi capul în mâini. Femeia, în schimb, nu stă pe un scăunel, iar mâinile şi le ţine pe un picior. Se presupune că cele două statuete ar forma o pereche, ba chiar unii au mers mai departe afirmând că bărbatul ar reprezenta un zeu al vegetaţiei, iar femeia o zeiţă a recoltei.
 În cultura Hamangia se remarcă în mod special vasele şi statuetele de marmură. Podoabele erau brăţări masive din scoica Spondylus gaederopus sau din marmoră, perle de scoică, perle de marmoră sau de aramă. Plastica, dar şi ceramica aparţinătoare culturii Hamangia sunt de origine anatoliano-egeeană, legată de un complex răspândit în tot bazinul Mării Mediterane .
 Cultura Hamangia este împărţită în trei faze: faza timpurie (Medgidia) se poate paraleliza cu fazele II-III ale culturii Dudeşti; cultura ceramicii liniare din Moldova este, de asemenea, contemporană cu faza timpurie a acestei culturi. Este posibil ca purtătorii culturii Hamangia să fi avut un rol în geneza culturii Boian, alături de cei ai culturii Dudeşti şi ai ceramicii liniare. Următoarele două faze au o existenţă mai îndelungată, cu mai multe etape de evoluţie: Goloviţa şi Ceamurlia. Ultima fază se limitează la zona litoralului (faza Mangalia), fiind contemporană comunităţilor perioadei de tranziţie de la cultura Boian la cultura Gumelniţa.(Beldiman, 2008, p. 59).
Purtătorii culturii Hamangia îşi înhumau morţii în poziţie întinsă, mai rar în poziţie chircită. Cel mai reprezentativ cimitir este cel de la Cernavodă, cu 540 de morminte. Cimitirul se afla în imediata apropiere a aşezării. Printre obiectele găsite aici numără ofrande, cum ar fi brăţări de marmură sau din valvele scoicii sudice Spondylus, dar şi pandantive din colţi de mistreţ.
 Tot la capitolul funerar se înscriu şi practicile rituale neobişnuite, cum ar fi craniile depuse în grămezi sau absenţa mandibulei, obiceiuri împrumutate din zona anatoliană. În ultima fază, cultura Hamangia a continuat să se dezvolte în sudul şi centrul Dobrogei, menţinându-se aici până la sfârşitul acestei faze. Dar perioada de înflorire a culturii Hamangia a durat până la final, adică până la naşterea variantei pontice a culturii Gumelniţa.

Bibliografie

- Beldiman, Corneliu, Istoria veche a românilor, Datele, Editura Pro Universitaria, Bucureşti, 2008

Georgeta Istrate



[1] Specia Cardium, de aici şi denumirea de ceramică cardială

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu