Mirungerea, a doua taină a bisericii



       Dacă prin botez creștinul participă la  crucea, moartea și învierea lui Hristos, prin mirungere,  are acces la energiile Duhului Sfânt, cu care poate comunica. Sfântul Mir este simbolul regenerării. Mirungerea  se face material însă   are rezonanțe spirituale. Astfel, după  ce săvârșește taina botezului, preotul citește o rugăciune pentru ca Dumnezeu să învrednicească pe noul creștin de darul ungerii cu Sfântul Mir și de împărtășire cu Sfintele  daruri.
 Astfel, preotul unge pe noul creștin  cu Sfântul Mir făcând semnul crucii la frunte  -  pentru sfințirea minții și a gândurilor; la ochi, nări, gură și urechi - pentru sfințirea simțurilor- ; la piept și  pe spate - pentru sfințirea minții și a dorințelor; la mâini și la picioare  - pentru sfințirea faptelor -, zicând  de fiecare dată ”Pecetea Darurilor Duhului Sfânt”. Aceste daruri sunt vii și lucrătoare  în sufletul noului botezat, iar harul  Sfântului Duh  îi va lumina mintea pentru a întelege și mărturisi adevărul creștin. Din acest moment, el este un uns al Domnului și face parte din trupul lui Hristos (biserica).
   După ce preotul rostește mai multe rugăciuni pentru păstrarea neștirbită a  darurilor botezului și al mirungerii, udă cu apă fașa pruncului, îi stropește fața, apoi spală toate locurile unde a fost uns cu Sfântul Mir pentru a-l feri de o eventuală pângărire. Apoi, după   ce rostește alte rugăciuni, taie, în formă de cruce, fire din părul pruncului, le pune în cristelniță  ca o jertfă a trupului omenesc adusă lui Hristos.
   

Prepararea Sfântului Mir

      Sfântul și Marele Mir se prepară după un ritual solemn în primele trei zile din săptămâna patimilor.În compoziția lui  intră: ulei  curat de măsline, vin alb vechi de cel puțin cinci ani, 38 de plante aromate (piper, vâsc,cuișoare, scortișoară, maghiran, nucșoară), esențe de mirt, tămâie solidă și lichidă, etc. Acestea se fierb timp de trei zile în vase speciale, amestecându-se continuu pentru a nu se arde uleiul sau plantele să nu rămână pe marginea vaselor, schimbând astfel culoarea normală a mirului. În timpul preparării se citesc rugăciuni.
      Sfințirea Marelui Mir se face de catre Sinodul Arhiereilor, în frunte cu Părintele Patriarh, la Sfânta Liturghie din Joia Mare.Varietatea mirodeniilor care intră în compoziția mirului simbolizează mulțimea darurilor și puterilor Sfântului Duh.


Prima împărtășanie

     După  ce se efectuează tunderea firelor de păr, în chip  de cruce, ca semn că s-a lepădat de omul cel vechi și s-a îmbrăcat cu omul cel nou, copilul este dus în fața Sfântului Altar, unde primește prima împărtășanie, prin care se unește cu trupul și sângele lui Hristos.”Cel ce mănâncă trupul  Meu și  bea sângele Meu are viața veșnică, și Eu îl voi învia în ziua cea de apoi”(Ioan 6:54)
     Astfel, prin Sfânta Împărtășanie, copilul primește însuși izvorul harului adică pe Hristos. Dacă Botezul și Mirungerea sunt taine irepetabile, Sfânta Împărtășanie se recomandă a fi luată cel puțin o dată pe an pentru iertarea  păcatelor, vindecarea sufletului și a trupului, îndepărtarea celui rău, împăcare sufletească, iubire de aproape, progres  în viața spirituală, etc.
       Sfintele Taine nu sunt o răsplată pentru faptele noastre, ci  un dar al iubirii lui Dumnezeu, care se revarsă catre noi și ajută la  dobândirea mântuirii sufletului omenesc.


Georgeta Istrate

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

La psiholog. De vorbă cu Florentina: Forța cuvintelor stă în emoția rostirii

  - Cât de importante sunt cuvintele? Care este puterea lor?   -   Cuvintele se formează în interiorul nostru. Limbajul este un rezult...