marți, 30 iulie 2013

A patra taină a bisericii: spovedania



     Povestea pe care am s-o spun este una adevărată. Mărturisirea păcatelor poate fi considerată medicamentul cel mai eficient pentru vindecarea fizică și psihică a omului. O legătură strânsă cu duhovnicul nostru este vitală, în condițiile în care avem nevoie permanent de sprijin din partea preoților. Există preoți cu har, doar trebuie să-i descoperim.






     Este o zi obişnuită de vară. Mara C. din Bucureşti, îsi îndeplineşte  maşinal  sarcinile de serviciu. Nu se mai  poate concentra la nimic. Sufletul îi este apăsat de o greşeală care simte că o murdăreşte si  îl răneşte cumplit pe Dumnezeu.  Dacă înainte de a săvârşi acel păcat putea să vorbească în voie cu El , acum   nu mai poate. Îl simte departe , străin de ea, nu-i mai percepe privirea plină de dragoste şi îngăduinţă. Asta o distruge. Nu, nu se mai poate duce acasă după   orele de serviciu, pentru că acolo nu o mai aşteaptă fericit acel Dumnezeu pe care ea îl iubeşte. Ce apăsare! Cât de greu îi este să mai privească oamenii în ochi! Parcă ei ar şti ceea ce a făcut şi ar condamna-o. Chiar dacă nu frecventează biserica,  îi vine un gând: şi dacă  aş intra în prima biserică pe care o s-o întâlnesc? Nu, nu văd altă soluţie! Dacă trebuie să fac ceva ca să-mi schimb starea, atunci doar un preot mă poate ajuta! Poate că nu o să mă certe că vin aşa rar…
        Văzând-o într-un colţ  retras al bisericii, preotul cu barbă lungă şi ochi blânzi se apropie de ea,  ghicind parcă  de ce venise acolo: pot să te ajut cu ceva, copilă? Da, părinte, răspunde ea prinzând curaj. Am făcut un păcat aşa de mare,  încât nu pot să mă mai duc acasă. Aş vrea să mor! Pe măsură ce-şi mărturiseşte păcatul, lacrimile îi curg neîncetat şi sufletul îi tremură ca şi cum mărturisirea  ar face-o chiar în faţa lui Dumnezeu...
      Mara  părăseşte lăcaşul sfânt cu inima uşoară. Simte o linişte  care îi cuprinde sufletul. Nu ar fi crezut. Oare ce se întâmplase cu ea? Parcă cineva i-ar fi luat povara  să o poarte în locul ei. Se grăbeşte spre casă. Acum ştie sigur că Dumnezeu o va întâmpina acasă,  aşa cum o face în fiecare zi.  Faţa i se luminează, plină de speranţă, iar paşii aleargă pe scările metroului  din ce în ce mai repezi…

Păcatul desenează  neliniștea pe chipurile noastre

       
 


      “Veniţi să ne judecăm, zice Domnul.De vor fi păcatele voastre cum e cârmâzul, ca zăpada le voi albi, şi de vor fi ca purpura, ca lâna albă le voi face”(Isaia 1:18). Aceste cuvinte rostite de  gura lui Dumnezeu sunt o garanţie că păcatele  oricât de grele ar fi, pot fi iertate dacă regretăm că le-am săvârşit.
         Spovedania este a patra  din cele şapte taine ale bisericii. Se mai numeşte şi taina pocăinţei.  Prin această taină , credinciosul   primeşte iertarea păcatelor mărturisite şi  recuperarea harului din care a căzut. Aşa cum o haină  se murdăreşte şi trebuie spălată, tot astfel sufletul înnegrit de păcat are nevoie să fie  curăţit. În urma mărturisirii , pacea sufletească este restabilită . Omul  îşi poate continua activităţile de zi cu zi, împăcat cu Dumnezeu, cu sine şi cu lumea din jur. ChAş zice chiariar dacă nu ne dăm seama, mărturisirea păcatelor este lucrul cel mai important pentru a duce o viaţă  echilibrată , în armonie cu ceea ce ne înconjoară. Sigur, ideal ar fi ca omul să  se străduiască  din răsputeri să nu mai păcătuiască,  pentru a nu-şi mai încărca conştiinţa cu poveri greu de suportat.
          Păcatul este un act de revoltă împotriva cerului, un act de mândrie. Antidotul  pentru aceasta este mărturisirea lui , ca o formă de conştientizare şi de smerenie . Uneori, ne simţim ruşinaţi de greşelile noastre şi nu avem curajul de a le mărturisi. Apoi, observăm  că păcatul desenează pe chipurile  noastre   groaza, laşitatea , ruşinea. Nu mai putem privi în ochi persoanele de lângă noi, suntem permanent măcinaţi de frică şi avem tendința să ne ascundem. Iubirea şi ura sunt două sentimente antagonice dar deosebit de puternice. Biblia ne învaţă că pocăinţa adevărată  constă  în  a ne manifesta ura faţă de păcat şi iubirea faţă  de cel care ne-a creat.  Pentru că doar  Dumnezeu  poate umple golul şi prăpastia din vieţile noastre atât de încercate şi ispitite de cel rău. Păcatul  îmbrăcat în poleială falsă ne cucereşte dar ne şi distruge în acelşai timp. El ne îmbolnăveşte trupurile şi sufletele,  furându-ne dreptul la mântuire.  
    Cine suntem, de unde venim şi către ce destinaţie ne îndreptăm?! Taina spovedaniei are un rol esenţial  în aflarea acestor răspunsuri. Binefacerile ei ne duc înaintea tronului lui Dumnezeu . Lui nu-i pasă cum arătăm , cu ce ne îmbrăcăm , ce diplome deştepte avem în buzunar, ce funcţii înalte care ne umplu sufletele de mândrie. El  se uită să vadă curăţenia inimii , simplitatea caracterului,  cât este de vie şi adevărată credinţa noastră.
                         
Georgeta Istrate

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu