marți, 19 februarie 2013

Pe urmele lui Grigore Tocilescu- excursie la Adamclisi, partea a 2-a




Primele săpături sistematice

   
      În primăvara anului 1882, Grigore Tocilescu, profesor la Universitatea Bucureşti, şeful catedrei de arheologie şi directorul Muzeului Naţional de Antichităţi, porneşte primele săpături sistematice la monument. În acest proiect este secondat de Otto Bendorf, directorul Institutului Arheologic din Viena şi Georg Nieman. Colaborarea celor trei are ca rezultat un volum monografic dedicat monumentului Tropaeum Traiani, publicat în anul 1895,  la Viena. Versiunea română a lucrării se numea “Monumentul de la Adamklissi Tropaeum Traiani”. Lucrarea stabilea că monumentul a fost ridicat de împăratul Traian  între anii 106-109 şi a fost dedicat zeului  Marte Răzbunătorul. Iată ce spunea savantul român în monografia sa:  ,,S-a lămurit misterul monumentului de la Adamclisi ; el a fost construit în memoria campaniilor lui Traian contra dacilor, într-un loc ce se numea Tropaeum Traiani".
   Înainte de începerea săpăturilor,  Grigore Tocilescu  descria cetatea astfel: „Pe marginile unui platou întins, pe care crescuse o pădure de mărăcini, se recunoşteau urmele unor zidării de 2-3 metri înălţime (...).  În partea de nord-est se observa un zid  boltit şi găurit, fiind acoperit de iederă; puteai pe sub boltă intra mai cu înlesnire în cetate, scoborând de la monumentul triumfal. De aceea, toţi câţi descriseseră ruinele îl luaseră drept poartă; s-a constatat a fi fost fereastra unui turn al cetăţii. Tot pe marginea platoului se vedeau, cam la distanţă de 20-30 m, grămezi mari de dărâmături pe care încă de prima dată le-am luat drept ruinele turnurilor  de la zidul înconjurător al cetăţii, ceea ce s-a confirmat şi continuă a se confirma prin săpături”.
   

Monumentul distrus de cutremure şi invazii
   
     Ghidul ne aminteşte că Grigore Tocilescu a considerat monumentul “actul de naştere dăltuit în piatră a poporului român”.
De-a lungul secolelor, ansamblul a fost transformat în ruină de cutremure, ocupaţii străine, intemperii, etc., iar ce a rămas a fost nucleul – o movilă de piatră şi mortar, cu treptele originale la bază. Restul pieselor –metope şi pilaştri, frize şi pietre de parament, au fost dispersate prin locurile cele mai puţin bănuite. Arheologul român şi echipa de cercetători au descoperit o parte din piese în jurul nucleului, o altă parte erau dispersate la distanţe mari de locul iniţial, iar multe piese importante au fost găsite prin curţile oamenilor. Localnicii, având piatra la îndemână şi necunoscând valoarea inestimabilă a acestor piese, le-au folosit în propriile gospodării. Aşa a colectat Grigore Tocilescu,  de prin curţi,  dale, cornişe, frize, metope, statui, solzi de acoperiş şi  alte elemente, unele, din păcate, fragmentare. Ba mai mult, ghidul ne povesteşte că  o metopă de la monument s-a găsit tocmai la Muzeul de Istorie din Istanbul, donată de un turc ce o luase pentru colecţia personală,  în timpul dominaţiei otomane




       Săpăturile arheologice dar şi mărturiile unor scriitori antici , care s-au referit şi la Dobrogea, confirmă faptul că rând pe rând, cutremurele, dar şi popoare din barbaricum – costobocii,  goţii, hunii, avarii şi slavii -  au năvălit în Scythia Minor ( mai înainte Moesia Inferior), au distrus complet aşezările omeneşti, obligând astfel imperiul la eforturi mari pentru refacerea oraşelor şi satelor, dar şi a cetăţilor şi castrelor care întăreau graniţa de-a lungul Dunării. De altfel, locul de amplasare a monumentului este situat într-o zonă de mare frecvenţă şi sensibilitate seismică, aflându-se în apropierea  epicentrului cutremurelor prebalcanice, al căror focar se află în regiunea Silistra – Varna, cât şi la interferenţa undelor  cu epicentrele în Vrancea (Focşani), Balcani (Târnovo) şi pe coasta pontică (Cavarna). Multă vreme nu s-a mai vorbit despre monument. De-abia prin secolul al  XIX-lea, unii călători străini încep să vorbească despre ele, atrăgând astfel atenţia oamenilor de ştiinţă. 

O movilă colosală 



  
     Construcția este situată în regiunea podișului Negru Vodă, lângă comuna Adamclisi, la 60 km sud-vest de Constanța, pe drumul național Călărași - Constanța. Monumentul a fost mai întâi cercetat , din însărcinarea Academiei Române, de către numismatul , anticar şi metrolog Mihail Sutzu , care a făcut o recunoaştere în teren în toamna anului  1880.
     Dar săpăturile au început la data de 20 mai 1882, sub conducerea lui Grigore Tocilescu. Iată cum descriea domnia sa monumentul care avea să devină scopul principal al muncii sale: „ De multă vreme monumentul de află despuiat de podoaba care-l îmbrăca odinioară de toate părţile; dar chiar în starea lui de astăzi, informă şi rudimentară, se ridică ca o movilă colosală, care în mijlocul şesului larg şi întins pare şi mai mare decât este în realitate. El ne produce o impresiune adâncă, răpitoare, mai cu seamă seara, când venim de către Dunăre, având soarele la spate, cerul albastru-închis în faţă.Eşti încă la o jumătate de oră de dânsul; urci un deal şi deodată el ţi se arată la orizont ca o masă galbenă-cenuşie. Nu-i vedem încă temelia; nu ştim la ce depărtare se află de noi şi ce mărime are; parcă ar pluti în aer, ca o vedenie, ca o fantasmă misterioasă. Niciun pom, nicio casă, nimic care să ne dea un punct de comparaţie pentru a lui înălţime. În aceste întinse stepe, care prin grandioasa lor simplicitate te umplu de groază şi totodată de extaz, se înalţă monumentul nostru, el însuşi mare şi simplu, el însuşi excitând admiraţiunea noastră, stârnind în noi un fior, atât prin aspectul său cât şi prin reamintirile ce deşteaptă anume în acest loc. În orice punct al lumii, el ar fi fără efect; ba încă, din cauza executării nedibace a unora din elementele sale, ar părea poate chiar urât; dar aici el este la locul său; aici se înalţă el mândru către cer, aici el predomină întreaga natură; el este simbolul barbariei învinse, acolo unde natura însăşi seamănă unui barbar necioplit. Astfel impresiunea maiestuoasă ce ne face monumentul este mărită peste măsură de situaţiunea singuratică într-o ţară pustie şi tristă, precum nu mai puţin şi de mizeria condiţiunii traiului de acolo” ( Tocilescu, Monumentul de la Adamklissi,  1883, p. 2)
     În data de 5 noiembrie 1882, savantul român citea, la Academia Română, un raport al săpăturilor. Domnia sa povestea că printre piesele descoperite se aflau şi unele de greutăţi mari, care au fost lăsate pe loc, ele fiind înregistrate în anul 1890. Arheologul vorbea desigur de cele trei statui imense ce se află acum la Adamclisi. Săpăturile au fost efectuate în 12 campanii, majoritatea de câte circa trei luni, în anii: 1881-1893, 1895-1897, 1904-1909.( Ion Barnea, 1979).

Cum era monumentul original


   Monumentul original era un cilindru imens,  suprapus de un trunchi de con, acoperit cu plăci de piatră în forma unor solzi de peşte, iar deasupra se aflau două prisme hexagonale de mărimi descrescânde, care serveau drept soclu imensei statui  Tropaeum, simbol al victoriei romane, la graniţa imperiului. Construcţia avea 40 metri înălţime, iar diametrul la bază era egal cu înălţimea. La baza cilindrului, cioplite din blocuri de piatră,  de jur împrejur erau nouă rânduri de trepte, şapte la suprafaţă, iar două îngropate. Deasupra treptei superioare exista un prome-noar larg de aproximativ 2 metri.
   „Când Grigore Tocilescu a venit aici, spune ghidul, a găsit doar nucleul monumentului. Domnia sa a făcut prima propunere de reconstituire a monumentului și a scris prima monografie legată de Tropaeum Traiani, pe care a publicat-o în 1892, alături de  doi colaboratori inediți. Aşadar, reconstituirea s-a făcut peste acest nucleu, deci pe vechiul  amplasament al monumentului original. Ceea ce  vedem acum sunt piesele originale și câteva blocuri de piatră, restul e o reconstituire.   Trebuie să vă spun că, iniţial,  s-a dorit ca reconstituirea monumentului să se facă la București. Astfel,  piesele originale care acum sunt aici, au fost duse în capitală, iar călătoria pieselor pe Dunăre a fost făcută de însuşi Grigore Tocilescu. La un moment dat, interesele statului nu au mai coincis cu cele ale istoricilor, iar  aceste piese au fost lăsate în parcul Carol.  După multe discuţii,  s-a ajuns la concluzia că cel mai bine ar fi să se facă un muzeu în locul în care au avut loc evenimentele în urmă cu două milenii.  După cum vedeţi, ideea a fost pusă în practică aici, la Adamclisi”.
   
Reconstituirea

   
   Monumentul de la Adamclisi este unic în lume prin registrul pe care-l întâlnim, dar și prin elementele decorative care-l alcătuiesc.  Din punct de vedere al formei mai găsim un monument similar în sudul Franței, ridicat  cu aproximativ 100 de ani înaintea celui de la Adamclisi, din ordinul lui Octavianus Augustus.
   Fiindcă metopele au fost descoperite în pământ, istoricii nu au ştiut cum să le ordoneze. Prin urmare, plasarea lor la reconstituire este ipotetică, dar respectă cronologia. Practic,  aceste piese reprezintă desfășurarea unui film în piatră a evenimentelor care au avut loc între daci și romani la momentul respectiv. Piesele reprezintă poziții de luptă, lupta cavalerilor, lupta pedestrașilor, alocuțiunea lui Traian, supunerea populației învinse, etc. Materialul folosit pentru monument este calcarul sarmatic, luat de la o distanţă de circa 3,5 km de monument. Această piatră are calitatea de a reda cu uşurinţă forma, dar în momentul în care este supus factorului extern se întăreşte din cauza evaporării apei pe care o conţine, iar degradarea este mai rapidă în comparaţie cu alte pietre. Ghidul ne mai spune că cei care au lucrat la ridicarea monumentului nu erau profesionişti, mulţi dintre ei erau soldaţi. Ar putea să pară ciudat faptul că, pe merloane, sunt reprezentaţi atât  stejari cât şi palmieri. Specialiştii au ajuns la concluzia că marele arhitect ar fi adus muncitori din Orient, aşa se explică palmierii de pe monument. 


Georgeta Istrate    



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu