Primele săpături sistematice
În primăvara anului
1882, Grigore Tocilescu, profesor la Universitatea Bucureşti, şeful catedrei de
arheologie şi directorul Muzeului Naţional de Antichităţi, porneşte primele
săpături sistematice la monument. În acest proiect este secondat de Otto
Bendorf, directorul Institutului Arheologic din Viena şi Georg Nieman.
Colaborarea celor trei are ca rezultat un volum monografic dedicat monumentului
Tropaeum Traiani, publicat în anul 1895,
la Viena. Versiunea română a lucrării se numea “Monumentul de la
Adamklissi Tropaeum Traiani”. Lucrarea stabilea că monumentul a fost ridicat de
împăratul Traian între anii 106-109 şi a
fost dedicat zeului Marte Răzbunătorul.
Iată ce spunea savantul român în monografia sa: ,,S-a
lămurit misterul monumentului de la Adamclisi ; el a fost construit în memoria
campaniilor lui Traian contra dacilor, într-un loc ce se numea Tropaeum
Traiani".
Înainte de
începerea săpăturilor, Grigore
Tocilescu descria cetatea astfel: „Pe
marginile unui platou întins, pe care crescuse o pădure de mărăcini, se
recunoşteau urmele unor zidării de 2-3 metri înălţime (...). În partea de nord-est se observa un zid boltit şi găurit, fiind acoperit de iederă;
puteai pe sub boltă intra mai cu înlesnire în cetate, scoborând de la
monumentul triumfal. De aceea, toţi câţi descriseseră ruinele îl luaseră drept
poartă; s-a constatat a fi fost fereastra unui turn al cetăţii. Tot pe marginea
platoului se vedeau, cam la distanţă de 20-30 m, grămezi mari de dărâmături pe
care încă de prima dată le-am luat drept ruinele turnurilor de la zidul înconjurător al cetăţii, ceea ce
s-a confirmat şi continuă a se confirma prin săpături”.
Monumentul distrus de cutremure şi
invazii
Ghidul ne aminteşte că Grigore Tocilescu a considerat monumentul “actul
de naştere dăltuit în piatră a poporului român”.
De-a lungul secolelor, ansamblul a fost
transformat în ruină de cutremure, ocupaţii străine, intemperii, etc., iar ce a
rămas a fost nucleul – o movilă de piatră şi mortar, cu treptele originale la
bază. Restul pieselor –metope şi pilaştri, frize şi pietre de parament, au fost
dispersate prin locurile cele mai puţin bănuite. Arheologul român şi echipa de
cercetători au descoperit o parte din piese în jurul nucleului, o altă parte
erau dispersate la distanţe mari de locul iniţial, iar multe piese importante
au fost găsite prin curţile oamenilor. Localnicii, având piatra la îndemână şi
necunoscând valoarea inestimabilă a acestor piese, le-au folosit în propriile
gospodării. Aşa a colectat Grigore Tocilescu,
de prin curţi, dale, cornişe,
frize, metope, statui, solzi de acoperiş şi
alte elemente, unele, din păcate, fragmentare. Ba mai mult, ghidul ne
povesteşte că o metopă de la monument
s-a găsit tocmai la Muzeul de Istorie din Istanbul,
donată de un turc ce o luase pentru colecţia personală, în timpul dominaţiei otomane
Săpăturile
arheologice dar şi mărturiile unor scriitori antici , care s-au referit şi la
Dobrogea, confirmă faptul că rând pe rând, cutremurele, dar şi popoare din
barbaricum – costobocii, goţii, hunii,
avarii şi slavii - au năvălit în Scythia
Minor ( mai înainte Moesia Inferior), au distrus complet aşezările omeneşti,
obligând astfel imperiul la eforturi mari pentru refacerea oraşelor şi satelor,
dar şi a cetăţilor şi castrelor care întăreau graniţa de-a lungul Dunării. De
altfel, locul de amplasare a monumentului este situat într-o zonă de mare
frecvenţă şi sensibilitate seismică, aflându-se în apropierea epicentrului cutremurelor prebalcanice, al
căror focar se află în regiunea Silistra – Varna, cât şi la interferenţa
undelor cu epicentrele în Vrancea
(Focşani), Balcani (Târnovo) şi pe coasta pontică (Cavarna). Multă vreme nu s-a
mai vorbit despre monument. De-abia prin secolul al XIX-lea, unii călători străini încep să vorbească
despre ele, atrăgând astfel atenţia oamenilor de ştiinţă.
Construcția este
situată în regiunea podișului Negru Vodă, lângă comuna Adamclisi, la 60 km
sud-vest de Constanța, pe drumul național Călărași - Constanța. Monumentul a
fost mai întâi cercetat , din însărcinarea Academiei Române, de către
numismatul , anticar şi metrolog Mihail Sutzu , care a făcut o recunoaştere în
teren în toamna anului 1880.
Dar
săpăturile au început la data de 20 mai 1882, sub conducerea lui Grigore
Tocilescu. Iată cum descriea domnia sa monumentul care avea să devină scopul
principal al muncii sale: „ De multă vreme monumentul de află despuiat de
podoaba care-l îmbrăca odinioară de toate părţile; dar chiar în starea lui de
astăzi, informă şi rudimentară, se ridică ca o movilă colosală, care în
mijlocul şesului larg şi întins pare şi mai mare decât este în realitate. El ne
produce o impresiune adâncă, răpitoare, mai cu seamă seara, când venim de către
Dunăre, având soarele la spate, cerul albastru-închis în faţă.Eşti încă la o
jumătate de oră de dânsul; urci un deal şi deodată el ţi se arată la orizont ca
o masă galbenă-cenuşie. Nu-i vedem încă temelia; nu ştim la ce depărtare se
află de noi şi ce mărime are; parcă ar pluti în aer, ca o vedenie, ca o
fantasmă misterioasă. Niciun pom, nicio casă, nimic care să ne dea un punct de
comparaţie pentru a lui înălţime. În aceste întinse stepe, care prin grandioasa
lor simplicitate te umplu de groază şi totodată de extaz, se înalţă monumentul
nostru, el însuşi mare şi simplu, el însuşi excitând admiraţiunea noastră,
stârnind în noi un fior, atât prin aspectul său cât şi prin reamintirile ce
deşteaptă anume în acest loc. În orice punct al lumii, el ar fi fără efect; ba
încă, din cauza executării nedibace a unora din elementele sale, ar părea poate
chiar urât; dar aici el este la locul său; aici se înalţă el mândru către cer,
aici el predomină întreaga natură; el este simbolul barbariei învinse, acolo
unde natura însăşi seamănă unui barbar necioplit. Astfel impresiunea
maiestuoasă ce ne face monumentul este mărită peste măsură de situaţiunea
singuratică într-o ţară pustie şi tristă, precum nu mai puţin şi de mizeria
condiţiunii traiului de acolo” ( Tocilescu, Monumentul de la Adamklissi, 1883, p. 2)
În data de 5
noiembrie 1882, savantul român citea, la Academia Română, un raport al
săpăturilor. Domnia sa povestea că printre piesele descoperite se aflau şi
unele de greutăţi mari, care au fost lăsate pe loc, ele fiind înregistrate în
anul 1890. Arheologul vorbea desigur de cele trei statui imense ce se află acum
la Adamclisi. Săpăturile au fost efectuate în 12 campanii, majoritatea de câte
circa trei luni, în anii: 1881-1893, 1895-1897, 1904-1909.( Ion Barnea, 1979).
Cum era monumentul original
Monumentul
original era un cilindru imens, suprapus
de un trunchi de con, acoperit cu plăci de piatră în forma unor solzi de peşte,
iar deasupra se aflau două prisme hexagonale de mărimi descrescânde, care
serveau drept soclu imensei statui
Tropaeum, simbol al victoriei romane, la graniţa imperiului. Construcţia
avea 40 metri înălţime, iar diametrul la bază era egal cu înălţimea. La baza
cilindrului, cioplite din blocuri de piatră,
de jur împrejur erau nouă rânduri de trepte, şapte la suprafaţă, iar
două îngropate. Deasupra treptei superioare exista un prome-noar
larg de aproximativ 2 metri.
„Când Grigore
Tocilescu a venit aici, spune ghidul, a găsit doar nucleul monumentului. Domnia
sa a făcut prima propunere de reconstituire a monumentului și a scris prima
monografie legată de Tropaeum Traiani, pe care a publicat-o în 1892, alături
de doi colaboratori inediți. Aşadar,
reconstituirea s-a făcut peste acest nucleu, deci pe vechiul amplasament al monumentului original. Ceea
ce vedem acum sunt piesele originale și
câteva blocuri de piatră, restul e o reconstituire. Trebuie să vă spun că, iniţial, s-a dorit ca reconstituirea monumentului să
se facă la București. Astfel, piesele
originale care acum sunt aici, au fost duse în capitală, iar călătoria pieselor
pe Dunăre a fost făcută de însuşi Grigore Tocilescu. La un moment dat,
interesele statului nu au mai coincis cu cele ale istoricilor, iar aceste piese au fost lăsate în parcul Carol. După multe discuţii, s-a ajuns la concluzia că cel mai bine ar fi să
se facă un muzeu în locul în care au avut loc evenimentele în urmă cu două
milenii. După cum vedeţi, ideea a fost
pusă în practică aici, la Adamclisi”.
Reconstituirea
Monumentul de la
Adamclisi este unic în lume prin registrul pe care-l întâlnim, dar și prin
elementele decorative care-l alcătuiesc.
Din punct de vedere al formei mai găsim un monument similar în sudul
Franței, ridicat cu aproximativ 100 de
ani înaintea celui de la Adamclisi, din ordinul lui Octavianus Augustus.
Fiindcă metopele
au fost descoperite în pământ, istoricii nu au ştiut cum să le ordoneze. Prin
urmare, plasarea lor la reconstituire este ipotetică, dar respectă cronologia.
Practic, aceste piese reprezintă
desfășurarea unui film în piatră a evenimentelor care au avut loc între daci și
romani la momentul respectiv. Piesele reprezintă poziții de luptă, lupta
cavalerilor, lupta pedestrașilor, alocuțiunea lui Traian, supunerea populației
învinse, etc. Materialul folosit pentru monument este calcarul sarmatic, luat
de la o distanţă de circa 3,5 km de monument. Această piatră are calitatea de a
reda cu uşurinţă forma, dar în momentul în care este supus factorului extern se
întăreşte din cauza evaporării apei pe care o conţine, iar degradarea este mai
rapidă în comparaţie cu alte pietre. Ghidul ne mai spune că cei care au lucrat
la ridicarea monumentului nu erau profesionişti, mulţi dintre ei erau soldaţi.
Ar putea să pară ciudat faptul că, pe merloane, sunt reprezentaţi atât stejari cât şi palmieri. Specialiştii au
ajuns la concluzia că marele arhitect ar fi adus muncitori din Orient, aşa se
explică palmierii de pe monument.
Georgeta Istrate
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu