Minunea din Ajunul Crăciunului

    

       Ieşise pe poarta Tribunalului după o zi de lucru încărcată…
  
   În ajunul acelui Crăciun, Laura avea senzaţia că respiră o bucurie ascunsă chiar în oxigen. Această stare a condus-o în florărie şi a ajutat-o să ia cel mai frumos aranjament,  apoi a mers să-l dăruiască  aceleia care i-a îndrumat paşii în avocatură. După ce s-a despărţit de această fiinţă atât de dragă, şi-a adus aminte că este aşteptată la masă,  la o  verişoară ce locuia tocmai  în cartierul Sălaj.

      Când a ieşit, înserarea se aşeza tot mai dens pe oraş, ca o stăpână. Luminile multicolore începuseră să se aprindă, creând atmosfera de sărbătoare. Ornamentele şi vitrinele  îmbietoare îi activau o dorinţă nebună  de fericire  Fulgii de nea goneau prin aer şi, mânaţi  de gravitaţie, se aşezau pe oraş, schimbând decorul de la o secundă la alta. Gândul Laurei era să cumpere un brad. Doar că vânzătorii care erau peste tot când ieşise de la serviciu, acum parcă intraseră în pământ. O apucă o stare de  panică. Voia măcar o coroniţă sau cel puţin  câteva crenguţe,  să-i parfumeze apartamentul. A căutat în toată Piaţa Unirii, la  Universitate, în pieţele din jurul locuinţei, dar nici urmă de brazi. I se păru că Universul conspiră împotriva ei. Ca o ironie a sorţii, toţi oamenii care treceau grăbiţi spre case, aveau în mâini brazi sau rămurele. Preţ de  câteva secunde, avu un sentiment de  invidie. De ce i se refuza un lucru atât de simplu?  

       Întunericul nopţii era tot mai dens, în timp ce străzile deveneau pustii.  Se hotărî să meargă acasă. Mama împodobise brăduţul de plastic din anii trecuţi. Îl privi  câteva clipe, fără a avea vreun sentiment... 

      Intră în camera ei şi, după ce-şi aruncă geanta într-un fotoliu, dădu drumul la casetofon,  să asculte colinde. Scoase globurile din dulap, apoi îşi aminti că îi luase un cadou unei prietene care locuia pe aceeaşi scară. Îi duse cadoul, apoi se întoarse în cameră. În timp ce asculta  muzica de pe casetofon, se privi în luciul unui glob auriu. Era atât de tristă...

     La un moment dat, căţeluşa începu să latre, obligând-o să deschidă uşa intrării în apartament. Crezu că sunt colindători, dar se înşela. Din păcate nu era nicio lumină pe casa scării, aşa că pipăi locul să tragă căţeluşa în casă. Simţi înţepături la mână şi tresări. Ramuri  de brad?! Doamne, erau atât de multe, încât a cuprins-o plânsul.

    Intrigată, bătu la uşa prietenei căreia îi dăduse cadoul , acuzând-o că i-a pus crenguţele în faţa casei. Femeia îi dădu cuvântul de onoare că nu este  autoarea... După ce se convinse că prietena nu are niciun amestec, Laura consideră apariţia crenguţelor o minune. Nu a contat că mama a râs: “ei, tu şi fanteziile tale!...”

       Mirosul de brad înundă toată casa. De-abia acum colindele îşi aveau rostul.

       Laura trăia unul din cele mai frumoase momente ale vieţii sale. O bucurie de nedescris creştea în interiorul ei, ca un brad ce aducea cu el veşnicia...  

Georgeta Istrate