BOTEZUL DOMNULUI (Boboteaza)
Lucruri mai presus de noi
“În ultimele două săptămâni am fost
cuprinşi în iureşul unor evenimente care
au întâlnit cerul cu pământul şi care au
ridicat pământul la cer: suntem din nou împreună, noi, oamenii. Crăciunul, Anul
Nou şi celelalte sărbători adună oamenii la sânul părintesc al caselor lor, în
jurul vetrei, aşa cum se cântă în colinde: sânul Tatălui , de unde vine Fiul-
căci El este născut din iubirea Lui. Dumnezeu ni l-a trimis pe Fiul Său din inimă, cu
toată iubirea.
Suntem
cuprinşi în aceste evenimente care ne depăşesc; vom înţelege noi vreodată ce
înseamnă să se nască Dumnezeu dintr-un om, din Fecioară? S-a născut în chip minunat, de la
Duhul Sfânt, din inima ei curată, din sângele ei curat. Iubim aceste lucruri ,
chiar dacă nu le înţelegem, ele vin de dincolo
de noi, sunt mai presus de noi. Noi înşine ne-am născut de acolo, nici
noi nu ştim de unde venim. Nu vom înţelege vreodată cum ne-a creat pe noi
Dumnezeu, alături de întreaga lume, cerul şi pământul, îngerii...
Şi totuşi, înainte de a şti care
, înainte de a putea citi poveştile noastre, noi auzim, de prunci, toate
acestea .ne bucurăm de ele. Nu
înţelegeam aproape nimic atunci când venea Paştele sau Crăciunul în
vremea copilăriei, dar ne bucuram, căci există în noi lucruri care ne depăşesc
înţelegerea, dar care ne umplu inima de bucurie sfântă.
Pământul sfinţit şi primul rod
În slujba care urmează veţi asculta cum se
rostesc cuvine despre sfinţirea firii apelor ; nu se sfinţeşte doar apa
aceea pe care o ducem acasă; astăzi toată apa pământului se sfinţeşte în firea
ei. De
Crăciun s-a sfinţit firea pământului pentru că în inima lui , în peşteră, a
intrat Dumnezeu ; de atunci pământul nu mai este străin de firea lui, de
rostul lui. Dumnezeu face totul cu un rost precis ; sensul pentru care
Dumnezeu a făcut pământul este acela că primul rod al lui a fost omul însuşi (« Adam »
se traduce astfel : « cel luat din pământ »), iar noi
dispreţuim pământul deşi ne facem casele din el...iată că şi omul, nu numai
Dumnezeu trăieşte în inima pământului – acolo unde S-a născut , căci inima
pământului este făcută întâi de El. Şi pământul L-a iubit : i-a oferit nu
numai leagănul de naştere , ci şi mormântul de adormire, de odihnă :
mormântul nou al lui Iosif din Arimateea.
Lucrurile se întâlnesc unele cu
altele, dar noi nu le pricepem firea şi rostul, le dispreţuim... Din fericire,
sunt destui oameni care-şi înţeleg bine
pământul pe care calcă : îl iubesc.
Duhul Sfânt sfinţeşte apa
Vreau să vă vorbesc despre
marile întâlniri : astăzi Duhul Sfânt ( o altă Persoană din Sfânta Treime)
se întâlneşte cu apa. A venit Fiul şi a sfinţit firea pământului ; acum vine Duhul şi
sfinţeşte apa, intrând în firea ei. Hristos S-a născut în firea pământului,
producând cel mai important rod - Învierea ; şi noi, din pământ vom învia.
Nu este blestem mai mare decât să nu te primească pământul... Să nu mai privim
pământul decât cu ochiul cu care îl
privesc Dumnezeu şi Hristos.
Acum se împacă apele cu Dumnezeu,
cu Duhul Sfânt, revenind la firea lor. Rostul apei era acela de a da viaţă ,
căci fără apă nu există viaţă. Pentru că noi, prin păcat şi lăcomie, nu i-am
mai respectat firea şi am folosit-o nepotrivit ( părintele se referă
la faptul că oamenii au transformat apa
în apă grea, din care se face bomba atomică), apa se poate întoarce împotriva firii ei : poate ucide. Iisus
Hristos ne-a împăcat cu pământul şi ni
l-a redat în toată frumuseţea lui, în
toată firea lui cea bună( din care iese pâinea, în care Dumnezeu-Hristos Se întrupează în fiecare Liturghie, pe Sfânta
Masă) : iată până unde urcă pământul dacă i se binecuvântează iarăşi firea
de către Dumnezeu, Care a venit în el !Şi apa are acelaşi drum :
« aghiazma » înseamnă « apă plină de Duh bun, al
binecuvântării », din care Dumnezeu alungă duhurile pe care noi le-am
chemat, cu păcatele noastre.
Cu ajutorul Lui Dumnezeu, cu
venirea Duhului Sfânt, vom dobândi din nou în ape prietenia, iubirea, rostul dumnezeiesc
al apelor fără de care nu putem trăi. Cel ce va gândi, cel ce va sărbători cum
se cuvine ziua aceasta în care vine
Duhul Sfânt în lume, pântecele lui ( adică interiorul omului, inima, adâncul,
sentimentele şi simţirea lui) se va transforma în izvor de apă vie, spune
Mântuitorul.
Rolul aghiazmei
Să avem, de acum înainte, numai
simţiri duhovniceşti, să nu-l mai privim
pe celălalt cu sentimente josnice, să nu
îl mai cântărim după ceea ce vedem ,
după ceea ce am putea să-i luăm ; acestea sunt relaţii anormale,
nefireşti. Dar dacă Duhul Sfânt pătrunde în noi, astăzi, prin aghiazmă, Se
întrupează în noi , aşa cum Fiul a avut nevoie de un trup să se întrupeze , să
se manifeste, să lucreze. Fiul se întrupează în pământ, Duhul Se
întrupează în apă şi aer (şi în
untdelemn) ; iată, avem toată Treimea , toată Dumnezeirea cu noi !
Fiul se întrupează în pâine, Duhul Sfânt în apă, în untdelemn şi în aer, iar
Tatăl este al nostru, al tuturor ! Iată ce ne-au dat sărbătorile ; ce
vrem mai mult ?!
Să fiţi fericiţi că avem atâta
bogăţie : trebuie doar să pricepem şi să iubim bogăţia lui Dumnezeu, după
Dumnezeu, nu împotriva Lui. Amin ».
( Ion Buga, Predică din 17 iunie 2007, Botezul Domnului, din volumul « Nimeni
nu a grăit vreodată ca OMUL ACESTA », predici din exil, Editura
Sf. Gheorghe-Vechi, Bucureşti, 2009.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu