miercuri, 11 aprilie 2012

Marea fericire


Ce frumos s-aşază luna
Peste codri şi izvoare!
Raza ei mi-atinge mâna
Şi mi-e  dor de desmierdare!

Din odaia mea pustie
Parcă văd în raza lunii
Chipul drag ce îmi aduce
Toată fericirea lumii!

Ne desparte-o lume rece
Drumuri fug în depărtare
Răsar ziduri, clipa trece
Amintiri se pierd în zare

Să doresc a tale braţe...
Ocrotirea din privire...
Şoapta glasului tău tandru...
Iată marea fericire!

Georgeta Istrate

2 comentarii:

  1. Dumnezeule, cat de frumos poti sa scrii!
    Fericirea e atat de simpla, atat de aproape.Si totusi, in poezia ta e doar un vis.
    De ce suntem atat de nefericiti? Suntem orbi? Nu stim sa apreciem ce avem? Spune-mi tu...

    Mircea

    RăspundețiȘtergere
  2. Atât de frumos ai desmierdat slovele în această poezie!

    RăspundețiȘtergere