Floare albă şi albastră, floare roşie ca focul!

     

  " Dacă cineva iubeşte o floare care nu există decât într-un singur exemplar în milioane de stele, asta e de ajuns pentru ca el să fie fericit cînd le priveşte. El îşi spune: „Floarea mea este acolo undeva… Dar dacă oaia mănîncă floarea, pentru el este ca şi cum, brusc, toate stelele s-ar stinge!"( Micul Prinţ, Antoine de Saint-Exupéry).

Grădinarul a uitat...

Floare albă şi albastră, floare roşie ca focul!

Eşti unică, eşti frumoasă, iar parfumu-ţi este dulce,

Te-am găsit însingurată, într-o  margine de lume,

Floare născută din soare, te-am ales să-mi fii norocul!

Să-ţi fiu veşnic grădinar, să-ţi dau apă, să-ţi vorbesc,

Să-ţi dau soarele din suflet, să-ţi dau dulce-mbrăţişare,

Să-nfloreşti ca nimeni alta, iar din zâmbetul tău tandru,

Să simt viaţa, să simt dorul, să-mi dau seama că trăiesc!

Chiar şi de departe el o ocrotea, cu iubirea lui - şoaptă de Zefir,

Mângâierea lui zilnic o-nflorea, fericirea ei - dulce  trandafir,

Numai că-ntr-o zi cerul s-a-nnorat, grădinarul pare că a şi  uitat

Timpul petrecut lângă floarea sa, de parfumul ei când se bucura!

Georgeta Istrate

    

  P.S. „Nu trebuie niciodată să asculţi florile. Trebuie să le priveşti şi să le miroşi. A mea parfuma planeta, dar eu nu ştiam să mă bucur de asta (...). Nu am ştiut să înţeleg nimic atunci! Ar fi trebuit să o judec după fapte,  nu după cuvinte. Ea mă parfuma şi mă bucura. Nu ar fi trebuit deloc să plec! Ar fi trebuit să ghicesc afecţiunea ei de dincolo de vorbele ei mari, orgolioase. Florile sunt atît de contradictorii! Dar eram prea tînăr ca să ştiu să iubesc.” (Micul prinţ, Antoine de Saint – Exupéry)