Iisus Hristos, Mielul Lui Dumnezeu

Un om cu înfăţişare cerească 

    Din cele patru Evanghelii reiese că guvernatorului  Ponţiu Pilat nu i-a făcut plăcere condamnarea la moarte a lui Iisus Hristos. În raportul său  către Cezarul Tiberiu, îi face Mântuitorului un portret emoţionant. El spune că Iisus avea avea în jur de treizeci de ani, privirea îi era dulce şi senină, iar înfăţişarea cerească. Toate acestea  contrastau cu înfăţişarea întunecată a celor ce-l înconjurau. De asemenea, guvernatorul a fost impresionat şi de cuvintele pe care Mântuitorul  le rostea. Secretarul acestuia spunea  că niciodată nu a citit în cărţi sau în lucrările  filozofilor, ceva ce ar semăna cu acele predici!  Impresionat de înţelepciunea şi blândeţea  lui Iisus , Pilat i-a dat voie să predice în libertate: „ Omul acesta nu era nici tendenţios şi nici  răsculător, şi eu l-am ocrotit cu protecţia mea,  poate necunoscută lui. El avea libertatea să  lucreze, să vorbească,  să facă adunări, să  ţină predici poporului şi să-şi aleagă ucenicii,  neîmpiedicat de niciun mandat pretorian”. Guvernatorul  recunoştea că această libertate a sporit ura evreilor împotriva lui Iisus, mai ales a celor bogaţi.  

„Iată-mă, am sosit!”

      Guvernatorul mai povesteşte în raportul său,  că l-a invitat pe Iisus la el, iar când acesta a venit a simţit „ca şi cum o mână de fier mi-ar  fi legat picioarele de pământ şi tremuram, fără  voia  mea, ca un vinovat, deşi Nazarineanul era calm  şi liniştit. Când a venit la  mine, s-a oprit deodată şi părea că-mi zice: Iată-mă, am  sosit!  Câtva timp  eu am rămas încremenit şi priveam cu admirare,  respect şi frică, asupra acestei figuri de om  supranatural, o formă de om necunoscută  numeroşilor pictori şi sculptori, care au dat  forme şi figuri la tot felul de zei şi  eroi(...) Iisuse din Nazaret,  i-am zis, în timp ce  limba mea  gângăvea,  eu ţi-am dat,  timp de trei ani de zile, o mare libertate de  vorbire şi rău nu-mi pare. Cuvintele tale sunt  ale unui înţelept, ale unui om învăţat. Nu ştiu  dacă tu ai citit Socrate sau Platon, dar un  lucru îţi spun, în predicile tale se află o  simplitate majestuoasă, care te ridică mult mai  sus deasupra acestor filozofi (...).  Dar predicile tale au stârnit mari şi  puternice duşmănii contra ta (...). Socrate şi-a avut duşmanii săi,  şi a căzut victima lor. Ai tăi sunt fără  îndoială aprinşi contra ta, din pricina  libertăţii pe care ţi-o dau. Mă  învinuiesc de a fi în legătură directă şi unire  cu tine, cu scopul de a dezbrăca pe evrei de  mica putere ce o mai au de la romani. Rugămintea  mea deci – nu zic puterea mea – este ca tu să  fii pe viitor mai cu băgare de seamă şi să eviţi  a jigni mândria duşmanilor tăi, ca să nu se  răscoale populaţia stupidă în contra ta, şi să  mă silească pe mine să întrebuinţez mijloacele  justiţiei…”.

Ceea ce este scris trebuie să se împlinească!

       Discuţia dintre cei doi a continuat. Chiar dacă Pilat l-a încredinţat  de respectul şi preţuirea sa, sfătuindu-l totodată să fie mai precaut, Iisus, calm, cu  un zâmbet dumnezeiesc, i-a răspuns: “Când  ziua aceea va fi sosit, nu va fi scăpare pentru  Fiul Omului, nici sub pământ. Sălaşul celui  drept este acolo, zise el arătând spre cer: ceea  ce este scris în cărţile profeţilor, trebuie să  se împlinească”!

    Când Pilat şi-a întărit rugămintea, Iisus i-a răspuns:   “Prinţ al  pământului, nu am venit  să  aduc în lume război, ci pace, iubire şi  bunăvoinţă. Eu m-am născut în  aceeaşi zi în care Cezarul a dat pace lumii  romane. Prigonirea nu este de la mine. Eu o  aştept de la alţii, şi o voi întâmpina în  supunere faţă de voinţa Tatălui meu, care mi-a  arătat calea. De aceea, restrânge-ţi puţin  înţelepciunea ta lumească. Nu este în puterea  ta, de a aresta victima de la picioarele  altarului ce ispăşesc”.

Soarele îmbrăcat în doliu

     Înainte de a fi judecat şi răstignit, soţia guvernatorului a avut o reacţie de-a dreptul şocantă. Îşi implora soţul să nu se atingă de Iisus căci „ este sfânt! Noaptea  trecută eu l-am văzut în vis. El umbla deasupra  apelor. El zbura pe aripile vântului, vorbea  furtunilor şi peştilor mării şi toate erau  supuse voinţei lui. Chiar şi râul de pe muntele  Kidron, curgea plin de sânge. Statuile Cezarului  erau pline de murdăria Golgotei. Catapetesmele  dinlăuntrul templului, s-au dărâmat şi soarele  s-a întunecat ca îmbrăcat în doliu. O! Pilate,  rău mare te aşteaptă, dacă nu vei asculta sfatul  femeii tale. Blestemele Senatului Roman! Teme-te  de puterea Cerului!”

Spiritele infernului în Ierusalim

  

       Este interesant cum descrie Pilat  momentul în care mulţimea striga din răsputeri ca Iisus să fie răstignit. În toată zarva aceea, un singur om era liniştit: Iisus din Nazaret! Atmosfera descrisă de guvernator este una de neînchipuit, căci, în acele momente „toate spiritele rele din ţinutul  infernului s-au strâns în Ierusalim. Mulţimea părea că nu umblă pe  picioare, ci umblă pe sus urlând, precum  valurile unei mări înfuriate. O mare  neastâmpărată se întindea de la porţile  Pretorului până la muntele Sion, cu strigăte, cu  fluierături, cum nu s-a mai auzit niciodată în  istoria Romei”.

Universul se sfârşeşte...

     Nici după moartea Mântuitorului nu a fost linişte căci, mai spune Pilat în raportul său, „deodată se  auzi un mare strigăt, ce venea de pe Golgota,  care părea că este adus de vânt şi care anunţa o  agonie pe care urechea omenească, n-a mai  auzit-o vreodată. Nori mari,  întunecoşi şi negri s-au coborât şi au acoperit  aripa templului, şi aşezându-se asupra oraşului,  l-a  acoperit ca un val, şi un puternic cutremur de  pământ a zguduit totul. Atât de  înfricoşătoare au fost semnele ce  s-au văzut, atât pe ceruri cât şi pe pământ,  încât se zice că Dionisie Acropagul ar fi  exclamat: „sau că autorul naturii suferă, sau că  Universul se sfârşeşte.”

G. I.