duminică, 1 aprilie 2012

Floriile, ziua intrării Domnului Iisus Hristos în Ierusalim


  “Bucură-te foarte, fiica Sionului, veseleşte-te, fiica Ierusalimului, căci iată Împăratul tău vine la tine drept şi biruitor; smerit şi călare pe asin, pe mânzul asinei ”(Zaharia,cap.9)




      În acea duminică, în Ierusalim plutea ceva în aer. Ceva bun,ca un parfum  adus de adierea blândă a unui vânt de primăvară. Soarele aurea copacii şi zidurile clădirilor, iar Templul Sfânt era ca o scânteiere provocată de atingerea unui mănunchi de raze.Copacii înfloriţi îmbălsămau aerul cu mireasma lor atât de specială. Fără să ştie, Oraşul Sfânt avea să primească între zidurile lui cea mai importantă Persoană din Univers...

« Binecuvântat cel ce vine în numele Domnului! »

      Mulţimea intră pe străzile Ierusalimului în chiote de bucurie, ca un alai de nuntă. Strigătele scot localnicii din rutina zilnică. Unii se apropie, alţii privesc de la ferestre, şi cei mai mulţi se întreabă :  cine este Acesta care  vine  pe un măgăruş şi căruia I se aştern în faţă covoare de crengi şi veşminte?  Oamenii strigă: ”Osana, Fiului lui David ! Binecuvântat Cel ce vine întru numele Domnului ! Binecuvântată este împărăţia ce vine a  părintelui nostru David !Osana întru cei de sus !(Marcu,cap.11). Strigătele sunt ca o veste de eliberare : pe de o parte apostolii cred că , în sfârşit, învăţătorul lor acceptă să-şi impună părerea şi puterea în faţa mai marilor vremii, cerându-şi dreptul la tron ; pe de altă parte sunt cei care îi ascultaseră predicile atât de duioase  despre iubire  şi fuseseră martorii atâtor minuni, oameni din toate categoriile sociale, dar şi foşti orbi, şchiopi, leproşi, salvaţi din ghearele morţii… Pe măsură ce înaintează , alaiul se îngroaşă. Toţi cei ce auziseră de El, inclusiv femei şi copii, Îl urmează. Este pentru prima oară când Isus permite mulţimii să-L ovaţioneze. Această schimbare provoacă mirare în inimile celor care-i cunosc umilinţa caracterului. În toată această nebunie, numai Unul cunoaşte adevărul. Acela care este Adevărul Însuşi. El ştie că tot acest  alai este un preludiu a ceea ce va urma. Este începutul sfârşitului vieţii Sale pământeşti. Mai ştie că mulţi dintre cei care acum îl aclamă, peste câteva zile or să-i ceară moartea…

“ Dacă vor tăcea aceştia, pietrele vor striga !”

      În mulţime,  se află şi inimi rele  care invidiază popularitatea de care se bucură Iisus. Rolul de Mesia pe care şi-L asumă este evident, în clipele acestea, şi parcă vrea ca autorităţile religioase să ştie…El pare un învingător, care se întoarce din luptă în uralele mulţimii. Dar unde sunt robii pe care viteazul îi capturase ? Robii…care robi ? Poate cei eliberaţi de sub jugul greu al păcatului prin acea învăţătură a Lui care spune că salvarea omului este naşterea din nou! Poate cei eliberaţi de suferinţa bolii sau apăsarea întunericului…Niciodată, nici chiar conducătorii romani nu fuseseră întâmpinaţi cu atâta voioşie, dragoste şi triumf ! Acele priviri rele ale fariseilor vor acum să oprească bucuria poporului şi îi cer lui Iisus să-l facă să tacă. Răspunsul Mântuitorului naşte în inimile lor o ură întunecată ca moartea, ca visul cel vechi al lui Cain. « Zic vouă : dacă vor tăcea aceştia, pietrele vor striga » (Luca, 19). « Au niciodată n-aţi citit că din gura copiilor şi a celor ce sug, Ţi-ai pregătit laudă ? »(Matei, cap.21).
     Apele se tulbură. Aerul începe să capete culori cenuşii, mirosind a război. Poate din cauza gândurilor pline de răutate ale conducătorilor religioşi,  ofensaţi de prezenţa lui Iisus. Chipul acela al milei lui Dumnezeu…cum poate provoca atâta împotrivire?
    De ce oare, atunci când apare un om deosebit, un om care poate aduce lumină, apar şi cei care vor să-i strivească  bunătatea?
   
Isus plânge pentru cetate

     Soarele însoţeşte alaiul de oameni, ale căror glasuri redau bucuria gândului eliberării. Fericirea  lor poartă în ea speranţa unei vieţi mai bune….acum au şi Omul! Privirea lui Iisus însă se umezeşte la vederea cetăţii sfinte .Îi vede decăderea, ostaşii romani la posturile lor şi steagurile Cezarului îi amintesc de durerea copiilor lui Dumnezeu. Cetatea aceasta îi va fi mormântul dar şi învierea…
     Suferinţa Îi sfâşie sufletul,  pentru că vede viitorul sumbru aducător de distrugere. Lacrimile scânteiază în ochii Lui de Dumnezeu, oferind lumii un tablou al durerii de neimaginat. Ce ar fi putut fi cetatea, dar ce a ajuns în realitate! Cum ar putea să o părăsească tocmai în aceste momente! Frumoasă şi neascultătoare cetate care ai ucis pe prooroci şi acum vei ucide Fiu de Dumnezeu ! Este trist, dar ştie că  starea care-l încearcă e temporară. Într-o zi, Ierusalimul are să înseteze  după El. Atâtea suflete care au nevoie de mântuire fără măcar să o ştie…Lacrimile  fierbinţi îi scaldă faţa luminoasă şi plânge cu vorbe,  aşa cum un om  plânge decăderea fiinţei iubite: ”Dacă ai fi cunoscut şi tu, în ziua aceasta, cele ce sunt spre pacea ta! Dar acum,  ascunse sunt de ochii tăi. Căci vor veni zile peste tine, când duşmanii tăi vor săpa şanţ în jurul tău şi te vor împresura şi te vor strâmtora din toate părţile…nu vor lăsa în tine piatră  pe piatră  pentru că nu ai cunoscut vremea cercetării tale”(Luca,cap.19)

“El este Mesia!”

   Ziua este pe sfârşite .Razele roşietice şi nedesluşite acoperă oraşul înfiorat de prezenţa lui Iisus . Fariseii simt că istoria lumii are să se schimbe din temelii, iar cei mai zguduiţi vor fi ei. Întrebarea încă îi obsedează pe toţi:cine este Acesta care nu face diferenţe între clasele sociale, care promite tuturor o viaţă plină de iubire,  dincolo de înţelegerea lor? Cine este Acesta,  care-şi permite să le tulbure liniştea şi să le fure slava de care se bucură când primesc plecăciuni prin pieţe? A, da :un blasfemiator care trebuie să moară !
    Nu!!! răspund cei ce îl recunosc în vechile proorocii şi din minunile pe care le face ! Isaia are răspunsul :« Înger de mare sfat, biruitor, Domn al păcii, Părinte al veacului ce va să fie. » ; Ioan Botezătorul şopteşte : « Iată, Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatul lumii » ; Cel Prea Înalt mărturiseşte :Acesta este Fiul Meu cel iubit întru care am binevoit » ; Din negura timpurilor, Daniel strigă : « El este Mesia ! »… 
    Ziua fusese înghiţită de o noapte tulbure ca gândurile fariseilor.Dar pentru fiinţele cereşti şi pământeşti  avea să rămână în istorie. Cele dintâi stele răsăreau  pe cerul Ierusalimului trimiţând pulberea frământărilor în inimile tuturor…

     Georgeta Istrate

Un comentariu:

  1. ,,De ce oare, atunci când apare un om deosebit, un om care poate aduce lumină, apar şi cei care vor să-i strivească bunătatea? " Mereu va fi la fel, se pare că nu ne-am schimbat prea mult.Întotdeauna m-au emoţioat materialele tale, Getuţa! Felicitări!

    RăspundețiȘtergere