sâmbătă, 22 decembrie 2012

Meseria de profesor





    Dascălii influenţează caracterele şi conduita elevilor.  Un dascăl bun, şi aici mă refer la profesionalismul cu care tratează atât ceea ce predă, dar  şi atitudinea  şi respectul faţă de studenţi, va deveni un model de urmat pentru aceştia.

    Există profesori în şcoli, fie ele primare, gimnaziale, liceale sau universitare care, prin atitudinea lor superioară,  îţi strivesc toate aspiraţiile şi te fac să te simţi ultima persoană de pe pământ. Uneori, nu te rănesc prin cuvinte, ci prin atitudine, prin dispreţul gesturilor şi îţi arată că nu valorezi nici doi bani. Surpriza vieţii vine atunci când studentul pune informaţiile pe care le-a învăţat în practică. S-ar putea să fie mult deasupra celor care l-au umilit!
   
  Ce mică e lumea!

    Vara ce-a trecut, m-am internat cu tatăl meu într-un  spital din Brăila. În salonul în care am fost repartizaţi se afla, printre alţii,  o doamnă care-şi îngrijea soţul. Cum zilele trec mai greu într-un asemenea loc, într-o seară,  am început să povestim vrute şi nevrute. La un moment dat, nu ştiu cum, am ajuns să discutăm despre “Luceafărul” lui Mihai Eminescu. Şi am început să recit strofe, apoi să le comentez, iar doamna părea foarte încântată , chiar spunea că este curioasă ce cred eu despre anumite versuri. Atât de mult ne-a prins subiectul, că tot salonul,  vreo 12 persoane - bolnavi si îngrijitori,  a fost captat de conversaţie. Surpriza mare a venit când am aflat că doamna  fusese chiar profesoară de… română. Am fost şocată, căci nu înţelegeam de ce mai este atât atât de curioasă de ce-o fi vrut  să spună poetul, din moment ce ştie!... căci logica mea aşa spunea. Nu poţi fi profesor de română şi să asculţi cele 98 de strofe cu atâta încântare, încât să dai impresia că e pentru prima dată când auzi Luceafărul. În fine, dilema mea a trecut în planul secund şi şi-a pierdut importanţa când  i-am spus cine a fost profesorul meu de limba română. Mai mult, i-am spus că , după părerea mea, domnul profesor este cel mai bun din tot judeţul ( oi fi fost subiectivă, dar ce să fac?), că se poate dovedi nu numai prin activitatea sa la catedră, ci şi implicarea în mersul lucrurilor din învăţământ. Era un profesor exigent, dar şi bine pregătit.  I-am mai spus că dumnealui mi-a descoperit afinitatea pentru literatură şi tot dumnealui a fost cel care îmi cerea să scriu poezii sau diverse compuneri, considerând că aş avea înclinaţie spre scris.

Nu subestima un student care nu ţi se pare destul de bun

    Doamna părea îngândurată, avea un surâs dulce-amar pe chip şi...tăcea. Am simţit nevoia să mai adaug şi faptul că  profesorul meu, pe care nu l-am mai văzut de un car de ani, va rămâne veşnic în inima mea ca un îndrumător şi un exemplu de urmat.
    După o tăcere de câteva minute, doamna a spus: “ Este ciudat ceea  ce-mi spui. Acest om a fost colegul meu de facultate. A fost un student mediocru! Şi nu era numai părerea mea, profesorii noştri credeau la fel. Să-ţi mai spun că, la examenele orale, de-abia îngâna câteva cuvinte?!”
       Vă imaginaţi şocul pe care l-am avut, când această doamnă, care-l cunoştea pe profesorul meu de Limba română, îl descria în aceste cuvinte...Şi nu cred că minţea. Pur şi simplu aceasta era părerea ei. Poate profesorul meu, pe vremea când era student, era un introvertit sau  nu voia să iasă în evidenţă. Timp de şase ani, cât mi-a fost profesor, nu am văzut astfel de slăbiciuni. Dar…ce ştiu eu?  
   Concluzia: De eşti cadru didactic sau coleg,  niciodată să nu subestimezi un elev sau un student care nu ţi se pare  destul de bun, căci s-ar putea, mai târziu,  să te depăşească mult din punct de vedere intelectual şi uman. 


Georgeta Istrate


Un comentariu:

  1. Din întâmplare, profesorul tău din şcoala generală, a ajuns unul din cei mai mari critici brăileni. Este un profesionist în toată puterea cuvântului. Este un om de la care eu am învăţat mult şi pentru care am un respect fără margini. Aflând din materialul tău, cum era el în facultate, îmi explic de ce uneori mi se părea prea exigent cu mine, dar vezi tu, nimic nu e întâmplător în viaţa...nici întâlnirea ta cu această fostă profesoară de literatură, nici sentimentul meu de ,,neridicare" la acel nivel de pregătire pe care domnul profesor, în calitate de critic literar, mi-l solicita. În privinţa sfatului pe care-l dai dascălilor, sunt întrutorul de acord, pentru că şi eu, cândva, am fost catalogată greşit de unii, fapt care în anumite momente mi-a frânt aripile. Important este să nu renunţăm la visele noastre, indiferent de cât de devalorizaţi am fi de cei din jur, fie ei şi dascăli. Pentru că, de ce să nu recunoaştem, nu toţi cei ce ajung modelatori de destine sunt potriviţi pentru asta. Mulţumesc pentru materialul acesta, Getuţa!

    RăspundețiȘtergere