Ninge spulberând zăpada,
Pe alocuri, peste tot,
Şi acoperă cu manta-i
Tot ce vede-n cale, tot!
Ninge. Vântul suflă rece
Din apus spre răsărit
Pomii goi încep să ţipe
În surdină. Au muţit!
Florilor ce vor să scoată
Capetele în lumină,
Li se taie respirarea
Se retrag spre rădăcină
Ninge. Jale-i pe afară,
Pe alocuri se zăreşte
Câte-o cioară pe zăpadă
Ce cu trupu-i înnegreşte
Şi va ninge, ninge, ninge
Pân ce norii se vor stinge,
Pân ce soarele se-ndură
Să-i topească în căldură
Ninge spulberând zăpada,
Pe alocuri, peste tot,
Şi acoperă cu manta-i
Tot ce vede-n cale, tot!
Georgeta Istrate
Dupa citirea primelor versuri, surprins de arhaismele si stilul eminescian, am crezut ca ai postat o poezie mai putin cunoscuta a Luceafarului! Desi am citit atatea eseuri si poezii scrise de tine, continui sa ma surprinzi cu diversitatea stilurilor abordate. Fii in continuare fiica preferata a lui Euterpe!
RăspundețiȘtergereBebe
Puterea de sugestie a versurilor tale este atat de mare, incat ma simt pierdut in imensitatea acestui ocean de omat, si sunt fericit atunci cand nesfarsirea acestui alb halucinant, este intrerupta de o infima pata de culoare...neagra. Ideea ta de a plasa Corbul in mijlocul acestui obositor decor, este geniala. Cred ca si A.Poe, nu numai eu, l-ar fi indragit daca ti-ar fi citit poezia.
RăspundețiȘtergere