duminică, 9 ianuarie 2011

Aşteptam să...



...te schimbi. Aşteptam să-mi spui în fiecare zi  că mă iubeşti ...

Aşteptam să-mi spui că-ţi place să mă vezi dormind...
Aşteptam să-mi spui că adori să-mi mângâi părul...
Aşteptam să-mi iei iute găleata cu apă din mână, atunci când mă vedeai că o car, pe o vreme geroasă, tocmai de la fântâna de la poartă...
Aşteptam să nu mai stai trântit, privindu-mă cum fac treabă...
Voiam să te ridici şi să mă ajuţi...
Să suferi când mă vezi robotind singură, să vrei să-mi uşurezi povara...
Dar  nici nu te clinteai!
În mintea ta eram o sclavă, un obiect de care trebuie să te foloseşti şi pe care poţi să-l loveşti când ai chef.

   Şi pentru că zilnic îmi spălam faţa în lacrimi , aşteptam  o bună zi în care o să te revolţi pe tine însuţi, să te ridici pentru a-mi şterge  lacrimile cu mâinile tale. Dar ţie îţi făcea plăcere să le provoci. Îţi făcea plăcere să mă vezi suferind.

 Aşteptam să te uiţi în ochii mei  şi să-mi spui că viaţa ta  nu are rost fără mine. Atunci m-aş fi simţit cu adevărat importantă. Te-aş fi iertat pentru tot răul pe care mi l-ai făcut. Dar erai prea arogant  să te umileşti într-atât, când, de fapt, îmi spuneai neîncetat că fără tine nu aş supravieţui. Câtă îngâmfare!

  Eu aşteptam să simt dragostea ta, puterea pe care mi-o putea da. Iubirea ta mi-ar fi inundat fiinţa, m-ar fi protejat, m-ar fi ocrotit ca pe un copil, când aş fi simţit că-mi este greu.
Dar doar aşteptam...
Ce ştii tu despre toate astea?
Înjurii...jigniri...ţipete...atâta eşti!
La ce-mi folosesc ?
Ele ucid iubirea din mine!
O, de m-aş putea elibera!

Ca o proastă, ca şi cum ai fi singurul bărbat de pe pământ, eu aşteptam.


Aşteptam să-ţi simt corpul tremurând atunci când mă atingi...
Aşteptam să culegi roua de pe flori  şi s-o pui pe buzele mele, apoi să o sorbi...
Aşteptam bucuria  de a te revedea atunci când ai fi intrat pe uşă. Unde se ascundea această bucurie? De ce mă întristam atunci când, în sfârşit, apăreai?

Aşteptam să mă strângi la pieptul tău, să-ţi simt braţele puternice şi ocrotitoare în jurul meu...
Aşteptam un motiv pentru a-ţi săruta mâinile pe o parte şi pe cealaltă, apoi să-ţi spun cât te iubesc.
Voiam să te rog să nu mă mai jigneşti, să nu mă mai umileşti, altfel am să mor.


Ce de aşteptări aveam! Eram pierdută într-un ocean de neiubire, mă închisesem  în cercul inimii mele şi speram că, într-o zi, mă voi elibera de tine şi te voi uita pentru totdeauna, căci nu meritai nici să mă priveşti.

Şi totuşi, aşteptam. Doamne, ce mai aşteptam ?
 Aşteptam să vreau să te iubesc...
Aşteptam să mă reîndrăgostesc...
Dar cât eu eram în aşteptare, zidul dintre noi se ridica tot mai înalt. Dincolo de el, auzeam glasu-ţi plin de ocări ...
Acum, mi-aduc aminte doar că aşteptam...

Georgeta Istrate

6 comentarii:

  1. Doamne, cata iubire irosita! Daca zeii s-au indurat de chinul iubirii lui Pygmalion, si i-au dat viata sculpturii sale, cu siguranta, de dragul tau, au incercat sa puna putina dragoste si in sufletul "obiectului" iubirii tale, dar acesta...nu avea suflet!

    Bebe

    RăspundețiȘtergere
  2. Doamne,câtă suferinţă!Câtă sensibilitate!Câtă iubire neîmpărtăşită! katia

    RăspundețiȘtergere
  3. Chiar aşa, tipul ăla nici nu merita sa te priveasca.Sper ca l-ai scos din viata ta.

    Mircea

    RăspundețiȘtergere
  4. Extraordinara "povestea"! Nu puteai s-o scrii si sa redai, cu atata realism si sensibilitate, clipele acelea de durere si disperata asteptare, daca nu le-ai fi trait si simtit cu propria-ti fiinta. Ma intreb, la fel ca si Mircea, daca tipul acesta, care nu merita nici sa te priveasca, a disparut din viata ta.

    Alinuta

    RăspundețiȘtergere
  5. Povestea ta m-a impresionat atat de mult, incat am asteptat cu nerabdare raspunsul la intrebarea noastra:< "obiectul adoratiei tale" mai este prezent in viata ta?>. Ai incercat sa transformi aceasta poveste intr-un roman sau o nuvela? Ar putea fi un best-seller.

    Alinuta

    RăspundețiȘtergere
  6. Multumesc tuturor pentru aprecieri.Iar despre "obiectul adoraţiei mele", nu am comentarii de făcut.Priviţi şi voi latura artistică a materialului, observaţi ce senzaţii trăiţi, căci şi tristeţea unei scrieri poate provoca un soi de plăcere.Nu uitaţi că marii scriitori sau pictori au putut crea opere impresionante din tristeţe, din suferinţă. Credeţi că Mihai Eminescu ar mai fi scris atât de frumos dacă ar fi fost fericit, dacă ar fi avut o viaţă uşoară, dacă nu i-ar fi păsat de suferinţa oamenilor din ţara sa?

    RăspundețiȘtergere