Aşteptam să...

...te schimbi. Aşteptam să-mi spui în fiecare zi  că mă iubeşti ...

Aşteptam să-mi spui că-ţi place să mă vezi dormind...

Aşteptam să-mi spui că adori să-mi mângâi părul...

Aşteptam să-mi iei iute găleata cu apă din mână, atunci când mă vedeai că o car, pe o vreme geroasă, tocmai de la fântâna de la poartă...

Aşteptam să nu mai stai trântit, privindu-mă cum fac treabă...

Voiam să te ridici şi să mă ajuţi...

Să suferi când mă vezi robotind singură, să vrei să-mi uşurezi povara...

Dar  nici nu te clinteai!

În mintea ta eram o sclavă, un obiect de care trebuie să te foloseşti şi pe care poţi să-l loveşti când ai chef.

   Şi pentru că zilnic îmi spălam faţa în lacrimi , aşteptam  o bună zi în care o să te revolţi pe tine însuţi, să te ridici pentru a-mi şterge  lacrimile cu mâinile tale. Dar ţie îţi făcea plăcere să le provoci. Îţi făcea plăcere să mă vezi suferind.

 Aşteptam să te uiţi în ochii mei  şi să-mi spui că viaţa ta  nu are rost fără mine. Atunci m-aş fi simţit cu adevărat importantă. Te-aş fi iertat pentru tot răul pe care mi l-ai făcut. Dar erai prea arogant  să te umileşti într-atât, când, de fapt, îmi spuneai neîncetat că fără tine nu aş supravieţui. Câtă îngâmfare!

  Eu aşteptam să simt dragostea ta, puterea pe care mi-o putea da. Iubirea ta mi-ar fi inundat fiinţa, m-ar fi protejat, m-ar fi ocrotit ca pe un copil, când aş fi simţit că-mi este greu.

Dar doar aşteptam...

Ce ştii tu despre toate astea?

Înjurii...jigniri...ţipete...atâta eşti!

La ce-mi folosesc ?

Ele ucid iubirea din mine!

O, de m-aş putea elibera!

Ca o proastă, ca şi cum ai fi singurul bărbat de pe pământ, eu aşteptam.

Aşteptam să-ţi simt corpul tremurând atunci când mă atingi...

Aşteptam să culegi roua de pe flori  şi s-o pui pe buzele mele, apoi să o sorbi...

Aşteptam bucuria  de a te revedea atunci când ai fi intrat pe uşă. Unde se ascundea această bucurie? De ce mă întristam atunci când, în sfârşit, apăreai?

Aşteptam să mă strângi la pieptul tău, să-ţi simt braţele puternice şi ocrotitoare în jurul meu...

Aşteptam un motiv pentru a-ţi săruta mâinile pe o parte şi pe cealaltă, apoi să-ţi spun cât te iubesc.

Voiam să te rog să nu mă mai jigneşti, să nu mă mai umileşti, altfel am să mor.

Ce de aşteptări aveam! Eram pierdută într-un ocean de neiubire, mă închisesem  în cercul inimii mele şi speram că, într-o zi, mă voi elibera de tine şi te voi uita pentru totdeauna, căci nu meritai nici să mă priveşti.

Şi totuşi, aşteptam. Doamne, ce mai aşteptam ?

 Aşteptam să vreau să te iubesc...

Aşteptam să mă reîndrăgostesc...

Dar cât eu eram în aşteptare, zidul dintre noi se ridica tot mai înalt. Dincolo de el, auzeam glasu-ţi plin de ocări ...

Acum, mi-aduc aminte doar că aşteptam...

Georgeta Istrate