O surpriză plăcută
Pe 19 februarie, cu ocazia împlinirii a 144 de ani de la nașterea lui Constantin Brâncuși, Ministerul Culturii a organizat o serie de evenimente. Unul dintre acestea, la care am participat și eu, a avut loc la Muzeul de Artă al României (Palatul Regal).
Pentru marcarea evenimentului, în data 19 februarie 2020, ziua de lucru la MNAR a fost extinsă, programul s-a prelungit până la orele 21, iar vizitatorii au avut acces gratuit. A fost o adevărată sărbătoare, nu știu exact numărul vizitatorilor, dar au fost de ordinul miilor. În plus, începând cu orele 14, pe sala Brâncuși s-au organizat ghidaje. Acestea au fost susținute de către angajații muzeului de la secția educație. La unul dintre aceste ghidaje a participat un număr mare de oficialităţi, printre care ministrul culturii, Bogdan Gheorghiu, şi primul ministru, Ludovic Orban. Dacă inițial fusese stabilit un număr de trei ghidaje, în realitate s-au ținut cel puțin dublu. A fost o surpriză plăcută pentru muzeu faptul că un număr așa mare de vizitatori au venit să-l celebreze pe Brâncuși, ținând cont că nici vremea nu a fost deosebit de prietenoasă.
Un spectacol inedit
Surpriza și încântarea serii a fost spectacolul de proiecții holografice 3D, care a rulat continuu de la orele 19,30 până la orele 23, chiar pe clădirea MNAR. Însă, înainte de proiecție, au vorbit, pe rând, cântăreaţa Irina Rimes, promotorul evenimentului ales de Ministerul Culturii; premierul Ludovic Orban, Michele Ramis, ambasadorul Franței, în România, și Ministrul Culturii, Bogdan Gheorghiu.
Picături de ploaie
Despre Irina Rimes aş vrea să spun câteva cuvinte...
Mă aflam în curtea muzeului, cam pe la 19,30. Se întunecase. Lumina era prea slabă ca să se vadă clar om cu om. Trebuia să te apropii, dacă voiai să vezi un chip. Din loc în loc , noaptea se întuneca mai mult din cauza umbrelelor, căci picura. Erau niște picături speciale, ce cădeau aproape poetic pe iarba semiuscată din curtea muzeului. Deși era februarie, am simțit picurii aceia ca pe o binecuvântare. Nu-mi era frig, cu toate că eram îmbrăcată sumar. Și, dintr-o dată, un glas firav de fată a început să vorbească...
Mă uit și mi se face dor
Era o voce dulce, inocentă, iar cuvintele păreau ale unei ființe care se adresează direct inimii. La momentul acela, nu știam a cui voce este. Şi a fost mai bine. Am aflat mai târziu, că este a Irinei Rimes, cântăreața atât de iubită de români, mai ales de către tănăra generație. Am zâmbit. Glasul ei firav, ca de copil, și simplitatea cuvintelor m-au făcut să mă întreb cum de au lăsat un suflet aşa pur să vorbească direct din inimă, la un eveniment atât de oficial și cu pretenții. "V-ați dori să vorbesc în termeni academici sau să vorbesc despre modernismul sau despre valențele stilistice ale lui Brâncuși?! Dacă aș putea face asta, nu aș face-o! De ce? Pentru că mie îmi place să trec totul prin prisma imaginației mele. Pentru că imaginația mea se exprimă simplu și sincer și pentru că așa mă exprim eu (...). Mă uit la Coloana Infinitului, de fapt, îmi imaginez că sunt acolo, chiar dedesubtul ei și îmi lipesc bărbia de fierul rece și mă uit în sus și văd o scară, o scară ce urcă pe cer, și îmi imaginez cu mintea mea că această scară este arta, arta care îl ridică pe om la cer, arta care îl înnobilează pe om, este manifestarea care îl face pe om nemuritor (...). Mă uit la coloană, la mărgelele coloanei ca și cum m-aș uita la o zare de sub grinda străbunicilor mei. Mă uit și mi se face dor. Mă uit la coloană ca un copil care vede o excrescență uriașă a pământului. Mă uit și mă infior. Mă uit la coloană și mi se face dor să cânt ".
Doamne, cât de simplu! Cred că lui Constantin Brâncuși i-ar fi plăcut maxim discursul acestei fete. El obișnuia să spună :" uitați-vă la lucrări, până înțelegeți ceva! " Şi, să nu uit: dragă Irina, ar fi superb să faci un videoclip din cuvintele discursului tău!
Momente de tăcere...
După ce vorbitorii şi-au încheiat discursurile, au urmat câteva momente de tăcere. Aproximativ 500 de persoane așteptau nerăbdătoare momentul surpriză. Acel moment care m-a determinat și pe mine să vin în curtea muzeului : proiecțiile holografice.
Emoţia plutea în aer
Emoția plutea în aer. Și, dintr-o dată, pe fațada clădirii au început să apară imagini pe fundalul unei melodii cântată de Maria Tănase "- Până când nu te iubeam". https://www.youtube.com/watch?v=5R8RyWOKzf8 - Tare, puternic, emoționant. Culorile se succedau jucăuș, ținându-ne în șah, până luau forma sculpturilor lui Brâncuși. Cât de frumos!
Trăiam sentimentul de încântare, iar inima simțea fiecare vibrație a vocii Mariei Tănase ca pe o sărbătoare. Când holograma lui Brâncuși a apărut, mi-a stat inima în loc! Nu am mai văzut nimic altceva decât trupul sculptorului care privea mirat, parcă întrebându-se unde se află, spre locul în care lumina și culoarea reflectau rodul geniului său. Când cântecul a început să spună " până când nu te iubeam, unde mă culcam dormeam" mi-au țâșnit lacrimile și am scos un țipăt ascuțit, ca o durere și o bucurie în acelasi timp. Vezi aici imaginile holografice : https://www.youtube.com/watch?v=_dJU2EsIeG0
Nu pot explica de ce. Simțeam o energie caldă în jurul meu, ca și cum artistul însuși m-ar fi înconjurat cu braţele. O fi fost patriotismul care țâșnise pur și simplu din inima mea, ca o cascadă; or fi fost toate energiile acelor oameni care, unite, formaseră o lumină caldă nemaipomenită. Nu știu. Pot să spun doar că, în viața mea avusesem multe și diverse trăiri, dar aceasta nu semăna cu niciuna. În momentele acelea, am mulțumit universului pentru că a făcut posibilă o asemenea trăire.
Un moment magic
Și când Brâncuși a început să ridice brațele în ritmul lent al muzicii, am avut senzația că vrea să mute privirile celor prezenţi spre cer, nu la el. Spre absolut, spre acolo unde el fusese de atâtea ori! Părea că vrea să ne ridice pe toți într-o îmbrățișare cosmică . Îmi simțeam inima tremurând. Reacția pe care am avut-o în acea seară a fost una la care nici eu nu mă așteptam. A fost senzațional, magic.
Imagini din 19 februarie, MNAR, Sala Brâncuşi
"Eu, cu noul meu, vin din ceva care este foarte vechi" (Text MNAR , Sala Constantin Brâncuşi).
S-a născut la 19 februarie 1876, Hobița, județul Gorj și a plecat în eternitate la 16 martie 1957, Paris.
Studiile
A studiat la școala de Arte și meserii din Craiova, continuând cu Şcoala Națională de Arte Frumoase din București. Aici i-au fost profesori Ion Georgescu și Wladimir Hegel. Apoi, între anii 1905 - 1907 urmează cursurile École de Beaux-Arts din Paris, îndrumat de Antonin Mercié.
Între anii 1907-1910 Brâncuși a traversat o perioadă de căutări și experimente. Câteva luni, lucrează la Meudon, în atelierul lui Auguste Rodin. Inspirat cumva de de lucrările acestuia, creează Rugăciunea, Somnul, Supliciu - toate trei aflându-se în acest moment expuse la Muzeul de Artă al României.
Interesul pentru primitiv şi arhaic
Interesat o vreme de primitiv și arhaic, sculptorul ciopleşte Cuminţenia Pământului, lucrare pentru care, astăzi, românii simt o iubire specială, probabil şi datorită mediatizării masive în ideea achiziţionării ei de către statul român.
Sculptura ca idee
"Cu Brâncuși, reprezentarea realistă se îndreaptă spre volumul sintetic, spre "sculptura ca idee" și, așa cum remarca Ezra Pound, în 1921, sculptorul obține esența metafizică prin abstractizare. Noutatea acestei viziuni îl plasează între cei mai originali creatori care transformă arta în prima decadă a secolului XX. Atelierul lui parizian era frecventat de Marcel Duchamp, Ezra Pound, Man Ray, Tristan Tzara. Brâncuși lucrează și expune alături de avangardistii celor mai radicale mișcări moderniste ;expune la Salon des Indépendants (1910-1913), participă la expoziția futuriștilor italieni (1912) și la Armory Show (Expoziția Internațională de Artă Modernă de la New York, 1913) iar după 1914, i se organizează periodic expoziții personale în Statele Unite. Inovațiile lui Brâncuși au șocat adesea :Principesa X a fost considerată licentioasa și eliminată în 1920 de la Salon des Indépendants, iar Pasăre în spațiu a fost taxată la vama americană ca obiect industrial"(Text MNAR , Sala Constantin Brâncuşi).
Cuminţenia Pământului, motiv de scandal...
"Nici în România arta sa nu a fost deplin acceptată. Încă din 1910, expunerea Cuminteniei Pamantului la cea de-a doua expoziție a societății Tinerimea Artistică provocase scandal. Deși prezent și la expoziția revistei Contimporanul din 1924 și promovat de principalele reviste de avangardă din București, Brâncuși a rămas multă vreme un marginal"(Text MNAR , Sala Constantin Brâncuşi).
Un reper al modernismului
"Constantin Brâncuși este considerat astăzi un reper indiscutabil al modernismului, un deschizător de drumuri pentru cele mai importante direcții ale sculpturii post - moderne și contemporane. Lucrările sale sunt expuse în marile muzee ale lumii. România deține un număr redus de opere, în special din perioada de formare și cea de tranziție (1906-1911). La acestea se adaugă ansamblul monumental de la Târgu Jiu, realizat între 1935 - 1938"(Text MNAR , Sala Constantin Brâncuşi).
Monumentul funerar al avocatului Petre Stănescu, bronz
"În 1907, Constantin Brâncuși primește comanda realizării unui monument funerar pentru mormântul avocatului Petre Stănescu. Ansamblul este format din bustul defunctului, care, de la înălțimea unui soclu de 2,5 metri, veghează asupra unei femei îngenuncheate în rugăciune. Reflecție sublimă asupra morții, învierii și naturii sacre Rugăciunea deschide parcursul subtilizării formelor pentru reprezentarea esenței simbolice. Mușchii sunt absorbiți în suplețea unui corp degenizat. Forma este echilibrată prin amputarea brațului stâng, opțiune compozitională tributară lui Auguste Rodin.
Dacă pentru realizarea Rugăciunii soluțiile vizuale alese sunt exclusiv moderniste, bustul lui Petre Stănescu rămâne în sfera reprezentării realiste, fapt ce accentuează închiderea unei etape și, totodată, un nou început.
Acest monument funerar, plasat inițial în cimitirul Dumbrava din Buzău, marchează geneza ideii de ansamblu, foarte importantă în arta lui Brâncuși, conform căreia și-a structurat ulterior întreaga creație" (Text MNAR , Sala Constantin Brâncuşi).
Danaida
"Expusă pentru prima dată în 1914, la expoziția Tinerimii Artistice, Danaida a fost sculptată cel mai probabil în 1908, în atelierul de pe strada Știrbei - Vodă, pus la dispoziția artiștilor vremii de către Alexandru Bogdan Pitești, cunoscut poet, colecționar și fervent susținător al artei moderne. Tema Danaidei îl preocupă pe Brâncuși încă de la începuturile căutărilor plastice, fiind cea care va sta la baza ciclului domnișoarelor Pogany de mai târziu.
Tema, abordată și de Auguste Rodin în 1885 ca pretext pentru studiul corpului feminin, este reinterpretată de Brâncuși în spiritul comuniunii cu natura, el lăsând materia să exprime nemijlocit esența creației ("Sculptura nu este altceva decât apă, apa însăși!").Brâncuși dezvoltă o legătură intimă cu materialul, renunță la prelucrarea excesivă, ce ducea la expresii realiste, pentru a păstra textura originală a pietrei și pentru a-i prezerva rolul din natură. Danaida pare astfel, prin relieful său atât de firesc "erodat", un produs al acțiunii factorilor de mediu în timp, o mărturie expresivă a unor vremuri arhaice, mitice.
Georgeta Istrate
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu