Am lecturat de curând cartea EUROSTUDII
Vol. I. Incursiuni în vârstele Europei, care a apărut
la Editura Universităţii din Bucureşti, în 2019. După ce am citit-o, m-am
gândit să scriu câteva cuvinte despre fiecare articol şi să dau două-trei
citate care să ilustreze, pe scurt, tema
abordată.
Volumul este alcătuit dintr-o
serie de comunicări ştiinţifice susţinute la colocviile Eurostudii ale
Facultăţii de Litere a Universităţii din Bucureşti. Coordonatorii sunt Simona Drăgan şi Constantin Emil Bucur.
Autor: Ioana Savin
Universitatea din București
Tema: ECOURI ALE INDUSTRIALIZĂRII ANGLIEI ÎN VIAȚA COPIILOR DIN ROMANELE LUI CHARLES DICKENS
Articolul Ioanei Savin este cuprins între paginile 75-93 din
volumul :”Eurostudii – Incursiuni în vârstele Europei”.
Ferestre către un trecut depresiv
Charles Dickens, unul dintre cei mai importanţi scriitori englezi s-a născut la Pourtsmouth, la 12 februarie 1812 . Este considerat cel mai mare scriitor al epocii victoriene. Copilăria lui Dickens nu a fost una fericită, însă toate suferinţele pe care le-a îndurat, au constituit un fel de sursă de inspiraţie pentru romanele sale.
Ioana Savin abordează în acest articol, tocmai tema copiilor săraci, trimişi la munci peste puterile lor, într-o perioadă în care lumea lui Dickens era prinsă în nebunia industrializării. Articolul Ioanei este foarte bine documentat, impresionant prin conţinut şi emoţie.
Mai jos redau câteva citate selectate din lucrarea Ioanei Savin şi vă invit să lecturaţi întreg articolul, conţinut în volumul mai sus menţionat.
Amintiri secrete...
"Mai puțin cunoscut este faptul că Dickens și-a consemnat amintirile din copilărie într-un manuscris pe care l-a ținut secret. Aceste amintiri proveneau din perioada în care a fost constrâns să muncească de unul singur în Londra (1824), timp în care tatăl său se afla în închisoarea datornicilor. Manuscrisul a supraviețuit prin intervenția unuia dintre prietenii scriitorului, John Forster, care a scris, de altfel, o biografie a scriitorului" (pagina 76).
Copiii, victime ale indiferenţei
"Regăsim însă, în majoritatea operelor lui Charles Dickens figuri inocente, lipsite de ajutor și de afecțiune, victime ale indiferenței, ale abuzului (sau ale amândurora), venite fie din partea adulților, fie din partea autorităților, într-un stat în care instituțiile și legile se dovedesc de cele mai multe ori ineficiente în fața problemei sărăciei, a viciilor și a criminalității. Ingenuitatea personajelor dickensiene poate fi explicată nu doar prin vârsta lor, ci și prin apartenența la clasa de mijloc, care le plasează pe acestea la o anumită distanță față de viciile clasei inferioare, ca și față de cele ale clasei superioare "(pagina 78).
" Pe lângă tema copilăriei, mai există o alta, la fel de importantă, în romanele lui Charles Dickens, adesea corelată cu prima menționată. Este vorba despre vina originară, care apare în contextul în care adulții își privesc copiii mai curând ca pe obiecte decât ca pe ființe vii, ceea ce îi determină pe micuți să aprecieze că nu ar fi trebuit să se nască, de vreme ce nu se simt doriți de părinți. Situația este cel mai bine redată în romanul «Viața lui David Copperfield». Personajul principal, orfan de tată, este crescut, în spatele ușilor închise, de mama sa, recăsătorită și manipulată de soț și de cumnată. Copilul este lipsit de afecțiune părintească, nevoit concomitent să își găsească alinarea în cărți și în persoana lui Peggotty, doica băiatului. Lucrurile sunt cu atât mai dureroase pentru David, cu cât el devine ținta pedepselor fizice aplicate de tatăl vitreg. Domnul Murdstone îl tratează pe copil asemenea unui câine ce urmează a fi alungat (...). Urmarea este că, o dată trimis la școală, eroul este obligat să poarte, atârnând pe spate, o pancartă cu mesajul :«Feriți-vă de el. Mușcă!». Acesta este un episod tragicomic, din care reiese atitudinea, din acele timpuri, a unor părinți față de copiii lor și, cu atât mai mult, față de copiii altora. Sentimentul de abandon trăit de protagonist, potențat și de întâlnirea prematură cu munca, este similar celui încercat de Charles Dickens în zilele de lucru la fabrica Warren "(paginile 79-80).
Copii lipsiţi de şansă
" Suferința copilului este accentuată de incapacitatea de a pricepe cum a ajuns într-o conjunctură atât de neplăcută :"Pentru o perioadă de timp, David Copperfield este privat deopotrivă de copilărie și de educație, renunțare obișnuită copiilor Angliei industrializate care deveneau parte integrantă a universului adult încă de la cele mai fragede vârste. Totuși, spre deosebire de ficțiune, realitatea este că mulți copii englezi din pătura inferioară nu aveau niciodată șansa de a-și îmbunătăți condiția socială și financiară, urmând același drum ca și familia din care proveneau. Cu toate acestea, Dickens atenționează, prin intermediul romanului Viața lui David Copperfield, că abandonul și, implicit, lipsa afectiunii părintești, alături de experiența precoce în câmpul muncii pot avea un impact emoțional simțitor asupra copilului, o ființă fragilă și sensibilă, care necesită toată atenția și îngrijirea din partea persoanelor adulte " (pagina 81).
Două fiinţe hidoase...
" În Poveste de Crăciun, aspectul asupra căruia Charles Dickens atrage, sau mai bine zis, reatrage atenția, este indiferența adulților față de cei vulnerabili. În viziunea autorului, Ignoranța și Sărăcia sunt doi copii :«două ființe hidoase, înspăimântătoare, respingătoare (...), un băiat și o fată, copii nenorociți, galbeni la față, slabi, în zdrențe». Fantoma Crăciunului prezent îi înfățișează pe aceștia ca fiind odraslele oamenilor, care se prind de cel dintâi pentru a se plânge de părinții lor. Urâțenia celor doi este însoțită de caracterul destructiv ; spiritul care pare să reprezinte vocea autorului, îl atenționează pe Scrooge - și, extrapolând, omenirea - că Ignoranța (băiatul) este mult mai periculoasă decât Sărăcia, motiv pentru care personajul trebuie să se ferească de ea. Întrebarea este :cum? Aici intervine logica malthusiană a personajului principal, care propune izolarea celor doi copii respinși de societate :«Știi bine că Mizeria și Ignoranţa se întâlnesc pretutindeni. În toate țările, în toate colțurile lumii... Oare, copiii ăștia nu ar putea fi izolați? Azile speciale nu există?» (pagina 88).
Reproşurile societăţii britanice
"Charles Dickens a intuit faptul că societatea britanică este pervertită la bază, dar i s-a reproșat că o satirizeză și că îi atacă instituțiile în romanele Mica Dorrit, Timpuri grele, Oliver Twist etc. fără a oferi soluții concrete pentru rezolvarea problemelor comunitare. Prin urmare, trebuie apărată și poziția lui Dickens : el nu a fost unul dintre politicienii Angliei secolului al XIX - lea, ci scriitor ; nu a simțit că datoria lui este aceea de a propune programe politice - de un astfel de lucru se ocupau, cel mai probabil, persoanele special desemnate - ci aceea de a-și avertiza cititorii și societatea, în general, de pericolele la care erau expuși o bună parte din copiii englezi : abuzați, exploatați, abandonați, nevoiți să trăiască în condiții mizere și să fie integrați precoce în câmpul muncii. Cu toate acestea, scrierile sale, departe de a fi discret subversive, ilustrează aspirația autorului către reformarea sistemului educațional, către regândirea legilor pentru săraci, dar și solicitarea de a consolida masurile legislative, menite să reglementeze munca infantilă și să restricționeze cele mai controversate meserii ale timpului (pagina 91).
Ferestre către un trecut depresiv
Charles Dickens, unul dintre cei mai importanţi scriitori englezi s-a născut la Pourtsmouth, la 12 februarie 1812 . Este considerat cel mai mare scriitor al epocii victoriene. Copilăria lui Dickens nu a fost una fericită, însă toate suferinţele pe care le-a îndurat, au constituit un fel de sursă de inspiraţie pentru romanele sale.
Ioana Savin abordează în acest articol, tocmai tema copiilor săraci, trimişi la munci peste puterile lor, într-o perioadă în care lumea lui Dickens era prinsă în nebunia industrializării. Articolul Ioanei este foarte bine documentat, impresionant prin conţinut şi emoţie.
Mai jos redau câteva citate selectate din lucrarea Ioanei Savin şi vă invit să lecturaţi întreg articolul, conţinut în volumul mai sus menţionat.
Amintiri secrete...
"Mai puțin cunoscut este faptul că Dickens și-a consemnat amintirile din copilărie într-un manuscris pe care l-a ținut secret. Aceste amintiri proveneau din perioada în care a fost constrâns să muncească de unul singur în Londra (1824), timp în care tatăl său se afla în închisoarea datornicilor. Manuscrisul a supraviețuit prin intervenția unuia dintre prietenii scriitorului, John Forster, care a scris, de altfel, o biografie a scriitorului" (pagina 76).
Copiii, victime ale indiferenţei
"Regăsim însă, în majoritatea operelor lui Charles Dickens figuri inocente, lipsite de ajutor și de afecțiune, victime ale indiferenței, ale abuzului (sau ale amândurora), venite fie din partea adulților, fie din partea autorităților, într-un stat în care instituțiile și legile se dovedesc de cele mai multe ori ineficiente în fața problemei sărăciei, a viciilor și a criminalității. Ingenuitatea personajelor dickensiene poate fi explicată nu doar prin vârsta lor, ci și prin apartenența la clasa de mijloc, care le plasează pe acestea la o anumită distanță față de viciile clasei inferioare, ca și față de cele ale clasei superioare "(pagina 78).
David Copperfield, un personaj lipsit de afecţiune părintească
" Pe lângă tema copilăriei, mai există o alta, la fel de importantă, în romanele lui Charles Dickens, adesea corelată cu prima menționată. Este vorba despre vina originară, care apare în contextul în care adulții își privesc copiii mai curând ca pe obiecte decât ca pe ființe vii, ceea ce îi determină pe micuți să aprecieze că nu ar fi trebuit să se nască, de vreme ce nu se simt doriți de părinți. Situația este cel mai bine redată în romanul «Viața lui David Copperfield». Personajul principal, orfan de tată, este crescut, în spatele ușilor închise, de mama sa, recăsătorită și manipulată de soț și de cumnată. Copilul este lipsit de afecțiune părintească, nevoit concomitent să își găsească alinarea în cărți și în persoana lui Peggotty, doica băiatului. Lucrurile sunt cu atât mai dureroase pentru David, cu cât el devine ținta pedepselor fizice aplicate de tatăl vitreg. Domnul Murdstone îl tratează pe copil asemenea unui câine ce urmează a fi alungat (
Copii lipsiţi de şansă
" Suferința copilului este accentuată de incapacitatea de a pricepe cum a ajuns într-o conjunctură atât de neplăcută :
Două fiinţe hidoase...
" În Poveste de Crăciun, aspectul asupra căruia Charles Dickens atrage, sau mai bine zis, reatrage atenția, este indiferența adulților față de cei vulnerabili. În viziunea autorului, Ignoranța și Sărăcia sunt doi copii :«două ființe hidoase, înspăimântătoare, respingătoare (...), un băiat și o fată, copii nenorociți, galbeni la față, slabi, în zdrențe». Fantoma Crăciunului prezent îi înfățișează pe aceștia ca fiind odraslele oamenilor, care se prind de cel dintâi pentru a se plânge de părinții lor. Urâțenia celor doi este însoțită de caracterul destructiv ; spiritul care pare să reprezinte vocea autorului, îl atenționează pe Scrooge - și, extrapolând, omenirea - că Ignoranța (băiatul) este mult mai periculoasă decât Sărăcia, motiv pentru care personajul trebuie să se ferească de ea. Întrebarea este :cum? Aici intervine logica malthusiană a personajului principal, care propune izolarea celor doi copii respinși de societate :«Știi bine că Mizeria și Ignoranţa se întâlnesc pretutindeni. În toate țările, în toate colțurile lumii... Oare, copiii ăștia nu ar putea fi izolați? Azile speciale nu există?» (pagina 88).
"Charles Dickens a intuit faptul că societatea britanică este pervertită la bază, dar i s-a reproșat că o satirizeză și că îi atacă instituțiile în romanele Mica Dorrit, Timpuri grele, Oliver Twist etc. fără a oferi soluții concrete pentru rezolvarea problemelor comunitare. Prin urmare, trebuie apărată și poziția lui Dickens : el nu a fost unul dintre politicienii Angliei secolului al XIX - lea, ci scriitor ; nu a simțit că datoria lui este aceea de a propune programe politice - de un astfel de lucru se ocupau, cel mai probabil, persoanele special desemnate - ci aceea de a-și avertiza cititorii și societatea, în general, de pericolele la care erau expuși o bună parte din copiii englezi : abuzați, exploatați, abandonați, nevoiți să trăiască în condiții mizere și să fie integrați precoce în câmpul muncii. Cu toate acestea, scrierile sale, departe de a fi discret subversive, ilustrează aspirația autorului către reformarea sistemului educațional, către regândirea legilor pentru săraci, dar și solicitarea de a consolida masurile legislative, menite să reglementeze munca infantilă și să restricționeze cele mai controversate meserii ale timpului (pagina 91).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu