Teslatronul - metodă de vindecare prin refacerea potenţialului electric al organismului (II)



Cum să devii un generator de lumină

       „Acum, am sa te conectez şi pe tine la acest aparat, să vezi ce simţi. Am să-ți pun, pentru început, un program general. O să dau drumul la ionii     negativi, după care  am să-ți povestesc câteva experiențe, pentru că sigur asta te interesează!” După ce efectuează procedurile necesare, glumeşte, serios, desigur. ” În momentele astea, dacă te atinge cineva sau dacă te atingi cu cineva din afară, sar scântei. Acum, dacă  iei un neon în mână, acesta luminează! Cu alte cuvinte, devii un generator de lumină …Ai să vezi surpriza surprizelor,  când o să înceapă  să crească potențialul electric, de la 1500 la 9000. Acolo unde există  deficienţe în organism, unde  în corp organele nu funcționează la capacitate maximă, ai să simți furnicături, amorțeli, o stare de disconfort. Dar să nu-ţi faci griji, căci după câteva ședințe, energia corpului se normalizează”.   Îi confirm acest lucru, pentru că  deja simt mâncărimi şi furnicături  pe partea dreaptă a corpului, dar în acelaşi timp, mă simt şi foarte relaxată. Zâmbeşte, apoi adaugă: „ionii ăştia activează imediat relaxarea!” Pentru că vede că sunt deopotrivă surprinsă şi curioasă, Nicu Ghergu adaugă:  „Daca ai suficient timp să stai în cabinetul meu, am să­­ te pun şi pe  programul de alcalinizare. Îţi mărturisesc, atunci  când îmi fac acest program, mă simt ca în vacanţă !”
Ce au în comun căscatul şi toxinele...

     Furnicăturile sunt din ce în ce mai intense, acum şi pe partea dreaptă, apoi  în vârful capului, practic îmi cuprind  întreg corpul. Nu că nu mi-ar plăcea, mi se pare cel puţin interesant să văd că, dintr-o dată, trupul meu se comportă într-un fel neobişnuit, mai ales că sunt într-un cabinet de terapii, unde totul este ţinut sub control. Dar nu înţeleg de ce terapeutul  cască de mama focului în apropierea mea. Adică Teslatronul lucrează pe mine, iar el cască? Îmi dă cu virgulă. E ca-n povestea cu eu beau, iar tu te îmbeţi... Nu-mi dau seama singură dacă e de bine sau e de rău. Aşa că scap de incertitudine cerând mai multe explicaţii:” Programul pe care ţi-l fac acum se numeşte detoxifiere energetică. Este un fel de curăţare sub periaj energetic. În momentul în care am pornit programul, toate persoanele  din cameră  sunt supuse terapiei, chiar dacă acesta  este focalizat doar pe  tine. Pot să îţi spun că aparatul scoate din tine foarte multe toxine, iar asta se vede cu ochiul liber. Când corpul vreunui pacient  vrea să-şi refacă structura energetică, eu întotdeauna simt nevoia să casc. În momente ca acestea, energiile se armonizează. Este exact ca presiunea atmosferică – cald cu rece provoacă  turbulenţe, dar după aceea totul revine la normal”. Din acest motiv îţi vine să caşti? (Eu l-am întrebat, deoarece am avut impresia că îi fac rău, chiar mă simţeam vinovată însă mă înşelam).  „Da!, zice. Asta înseamnă că te echilibrezi”. Se întamplă vreun transfer?, întreb eu din nou. „ Da, şi dacă eu casc, îţi fac bine şi ţie.  Dacă m-aş abţine, ne-am face rău amândurora”. În acel moment mi-am adus aminte că aceeaşi sezaţie o am după o plimbare prin pădure...
  

Anormal de …

   Am o întrebare. Mereu am:  dacă zici că aparatul acesta relaxează tot corpul şi elimină toate blocajele energetice, înseamnă că e bun pentru toate bolile? „Da!, vine răspunsul prompt”.  Poţi să-mi povesteşti despre câteva rezultate din cazuistica ta? „Nu am avut cazuri care s-au tratat specific pe anumite afecţiuni şi care, ulterior, s-au vindecat. Dar am avut foarte multe persoane cărora, după ce le-am făcut scanarea cu aparatul de biorezonanţă şi le-am văzut câmpurile energetice pline de  probleme,  le-am făcut 10 şedinte  de terapie cu Teslatronul. La final, când i-am verificat, am constatat că  toate valorile  s-au normalizat. Pentru mine asta înseamnă o mare satisfacţie profesională”.
   Apoi, aşa cum îmi promisese, începe să îmi împărtăşească din cazuistică. Pentru început, îmi povesteşte despre  o familie, soț și soție. Înainte însă,  îmi precizează că se pot aşeza pe acest pat  două sau mai multe persoane în acelasi timp, că  nu e obligatoriu să stai culcat, se poate sta  în  șezut.
“ doamna era atât de slabă , anormal de slabă, iar el anormal de gras . El avea diabet și tot felul de probleme, iar  ea avusese o traumă rezultată dintr-o căzătură, în timpul căreia îi fusese retezat gâtul, de te mirai cum de mai trăieşte. Cum necum,  femeia se recuperase , iar acum voia să facă ceva pentru sănătate.  Şi cum îţi spuneam, imediat ce  am pornit aparatul,  pe la valoarea de  1500, doamna a început să simtă furnicături în partea dreaptă a corpului. Simţea acele furnicături exact în locurile în care avusese rupturile respective.  Când am dat aparatul la 9000, mi-a zis:  aproape că nu mai suport!  Dacă  soţia a simţit din prima, cu soţul a fost altfel. Cam de la a patra sedinţă a început şi el să simtă! Poate te întrebi care este diferenţa. Ei bine, doamna, fiind foarte slabă, ca să poată s-o menţină în viaţă, organismul a facut un efort extraordinar şi a devenit foarte sensibil la tot ceea ce înseamnă ajutor din exterior. În cazul soţului, situaţia era diferită, căci atunci când suferi de diabet, membrana celulară nu este atât de receptivă. Cu alte cuvinte, omul nu simte imediat efectul terapiei.


Georgeta Istrate


Sursa:
http ://www.tratamentenaturiste.ro/teslatron/
·  Address: Bd George Cosbuc, Nr 42 -44, Et 1, (Stanga) sector 5 Bucuresti.
·  Phone: 0766.671.103 / 021.315.39.79


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

La psiholog. De vorbă cu Florentina: Forța cuvintelor stă în emoția rostirii

  - Cât de importante sunt cuvintele? Care este puterea lor?   -   Cuvintele se formează în interiorul nostru. Limbajul este un rezult...