marți, 26 septembrie 2017

Un director al întâmplării : Marinică Teodor

    Nu mai ştiu nimic despre acest personaj special. Când i- am luat interviul, avea 77 de ani. Am considerat că este un adevărat român, care face totul din pasiune, de aceea m-am hotărât să postez acest articol.


   Are 77 de ani şi  o energie uimitoare, iar ochii au o sclipire de geniu. Secretul tinereţii sale se datorează faptului că a refuzat viciul şi a ales să respire  parfumul vindecător  al plantelor medicinale ce ascund în ele susurul universului. Cum a ajuns să trăiască într-un astfel de mediu?! Crede că totul în viaţa lui a fost o întâmplare...

O pasiune sinonimă cu fericirea

   Aşa stând lucrurile, tot pe seama întâmplării pun şi faptul că am ajuns să depăn amintiri cu domnul director al “Fitoterapiei”, Marinică Teodor. Întâlnirea a fost un răspuns la faptul că aveam nevoie să aflu că mai există oameni pe lumea asta pe care nu-i motivează numai banul. Că mai sunt oameni pasionaţi,  în stare să se trezească în miez de noapte şi să alerge spre laboratorul în care-şi fac experienţele pentru că le-a venit o idee, pentru că au descoperit o formulă  care poate ajuta umanitatea şi... nu mai au răbdare până dimineaţă!    Îmi spune zâmbind că această pasiune este sinonimă cu fericirea. O stare de euforie, un triumf izvorât din munca pe care o faci. Că toată această agitaţie este un stres frumos, ca şi iubirea.Că, în fond şi la urma urmei, stresul este viaţă...cei din jur te pot considera chiar şi nebun însă tu ştii că momentul este unic şi irepetabil.

Trei cuvinte care i-au schimbat viaţa

   S-a născut într-o familie cu şase copii şi, pentru că toţi voiau să urmeze o facultate, între ei s-a creat o stare de competiţie...Teodor a absolvit  Facultatea de Chimie Industrială cu nota maximă.Avea 23 de ani când a fost angajat la Biofarm, secţia de foliculină. Mirosul intens de urină de vacă îl chinuia teribil şi asta l-a împins în biroul directorului să ceară mutarea la insulină.Spune cu convingere că trei cuvinte ale acestui om i-au schimbat viaţa fundamental: “Bine, du-te acolo!”  În noua secţie nu a fost primit cu zâmbetul pe buze şi, aşa nemulţumit, farmacistul i-a tăiat totuşi primul bon de halat.Colaborarea a fost benefică şi în scurtă vreme au format o echipă: “ Din acel moment, încet, încet am ocupat toate funcţiile, apoi am fost repartizat la Uzina Industrială de Medicamente Bucureşti şi la  Centrala Industrială de Medicamente”. Revoluţia l-a prins însă  tot la Biofarm. Pentru că în mai toate întreprinderile se făceau schimbări,pentru că trebuiau să dea pe cineva afară, l-au ales pe el ca să arate lumii că revoluţia a avut urmări. Avea  vârsta de pensionare şi s-au gândit că decizia nu ar fi aşa o mare tragedie.Însă domnul Marinică era director de producţie...Nu se aştepta la o asemenea lovitură, mai ales că nu făcuse parte din structurile comuniste:  “Avusesem multe situaţii neplăcute în viaţa mea, dar acea decizie m-a dărâmat, a fost o cădere totală...”Curios este faptul că atunci când îmi vorbeşte despre eşecuri, nu acuză pe nimeni, ci răspunde senin: “Aşa e viaţa!”

“Degeaba eşti profesionist, dacă nu ai şansă!”

  Prăbuşirii i-a urmat o revenire nesperată, la început timidă, mai apoi, spectaculoasă. Încet, încet pasărea Phoenix se ridica din propria  cenuşă în toată măreţia ei...Acea experienţă acumulată în zeci de ani de frământări, certitudini şi îndoieli se cerea fructificată iar materializarea ei voia dreptul la viaţă. Biofarmul aruncase la gunoi o adevărată fabrică de idei  pe care tot “ întâmplarea” a hotărât s-o pună în valoare: “Era în anul 1992 când, împreună cu un prieten bun care fusese şi el disponibilizat pe nedrept, am hotărât să facem o societate. Ni s-au mai alăturat încă doi colegi care atât de mult au avut încredere în proiectul nostru încât şi-au dat demisia de la fabrică ” . Desigur, la început i-a fost destul de greu, dar niciodată nu s-a gândit să renunţe. Doar trecuseră prin mâna lui atâtea  medicamente! Iniţial ,experienţele de laborator şi producţie se făceau într-un apartament: “Nu aş fi reuşit fără bunăvoinţa altora. Unii îmi asigurau materia primă de care aveam nevoie şi nici nu cereau plata pe loc.Într-un fel ne creditau...” Până şi directorul general care îl disponibilizase la revoluţie i-a sărit în ajutor. În felul acesta îi recunoştea profesionalismul: “ El n-a făcut-o din răutate”, îmi spune domnul Marinică , “ci ca să-şi apere propriul scaun” .Perioada aceea fusese tulbure pentru fabricile de medicamente.Din zi în zi renunţau la sinteza chimică şi la materiile prime.Era un fel de dezintegrare.Şi atunci, golul lăsat de acestea era cumva acoperit de echipa domnului Marinică.Şi întâmplarea intervine din nou: au reuşit să închirieze un reactor la “Sintofarm” apoi  o mare şansă  la vechiul  “Plafar”, actuala “Fitoterapia” care avea un spaţiu imens şi un director cumsecade. Spaţiul închiriat aici a cunoscut în scurtă vreme schimbări radicale inclusiv înnoirea instalaţiilor. Îşi cheltuiseră toţi banii, dar merita: “ Ştii cum este, ni se deschisese apetitul pentru extindere. Aşa l-am convins pe director să privatizeze toată firma. A fost iarăşi o mare şansă. Cred că degeaba eşti profesionist dacă nu ai şansă”. Aşa că, la 23 decembrie 1996, s-a produs privatizarea firmei Fitoterapia. Crede că a fost un noroc şi că  dacă nu ar fi făcut-o atunci, ar fi pierdut trenul. Atunci a cumpărat un pachet de 40 la sută din acţiuni. Au urmat investiţii în vederea  recuperării  terenurilor care făcuseră parte cândva din patrimoniul întreprinderii, apoi au înfiinţat  societatea « Fabiol SA » ce dezvoltă produse de sinteză chimică.Acum deţine 83 la sută din acţiuni... 

Nu cedează în faţa concurenţei neloiale

   A  pus societatea pe picioare, a obţinut certificatul GMP care atestă faptul că fabricarea produselor respectă standardele de calitate, are personal calificat şi cu experienţă însă o durere nu-i dă pace : concurenţa neloială din partea unora care pun mai presus de toate profitul şi nu sănătatea omului. Aceştia scot pe piaţă produse de proastă calitate la un preţ mai mic, atât la ceaiuri cât şi la tincturi : “Am crezut întotdeauna că, dacă ai lucruri de calitate,  nu este nevoie să strigi în gura mare, oamenii vor veni singuri să-ţi ceară produsele… M-am convins târziu că este nevoie să ne facem auziţi , că trebuie să se ştie că există alternativă.Atitudinea noastră este de a nu ceda, de a persevera, de a îmbunătăţi în continuare calitatea medicamentelor şi chiar dacă avem un nomenclator de 170 de produse, nu ne vom opri aici.În plus, vom încerca să fim cât de cât prezenţi în zona informaţională”.
   Mi-ar plăcea să ajung la 77 de ani şi să mă gândesc la viitor cu optimismul cu care domnul Marinică o face. În proiectele sale poţi găsi tot felul de unguente cu conţinut de substanţe active din  extract de plante medicinale ; produse sub formă de comprimate şi nu în ultimul rând vrea să facă o regenerare a societăţii din toate punctele de vedere.Şi chiar dacă până acum nu a pus preţ pe publicitate, acum este hotărât să o facă… Discuţia cu domnul director a fost o încântare, a fost un privilegiu să-i observ bucuria şi tristeţea din ochi în timp ce retrăia amintiri sau îmi povestea despre planurile de viitor. Cât priveşte fitoterapia spune că “va exista mereu, se va dezvolta, dar nu va înlocui medicina alopată ...”

      Georgeta Istrate






Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu